O lună fără proteină animală

Acum 3-4 ani am avut o perioadă de 9 luni în care nu am mâncat deloc carne. Nu mi-am propus să fie așa, pur și simplu nu am mai simțit nevoia să o consum. Din păcate, experiența de atunci nu a fost prea benefică pentru mine, întrucât m-am îngrășat 10 kilograme în acele luni.

Pe lângă faptul că am renunțat la carne (nu și la altă proteină animală) s-au mai întâmplat următoarele:

  • nu am știut cum să combin alimentele și cu ce să o înlocuiesc.
  • în acea perioadă mergeam des ca facilitator în team buildinguri și aproape de fiecare dată când discutam cu cei de la restaurant să îmi facă meniu vegetarian aveam varianta de cașcaval pane și cartofi prăjiți sau orice altceva alături de nelipsiții cartofi.
  • la restaurante nu aveam prea multe variante, paste, pizza, orez și alți carbohidrați.

Stilul de viață alert și tipul mâncării consumate nu au făcut casă bună pe atunci, așa că am început să mă reîmprietenesc cu carnea.

Luna trecută am privit un film documentar, Forks over knives, în care se discută mult despre beneficiile pe care alimentația vegană le are asupra corpului. Filmul este bine documentat și cu argumente solide care nu implică imagini sau filmări cu animale chinuite pentru a te convinge să renunți la carne, deși da, povestește și despre cât de exploatată este această industrie. Dar asta știm și noi, nu cred că mai este un secret pentru nimeni.

La finalul filmului am rămas cu o curiozitate: Oare cum s-ar comporta corpul meu diferit dacă aș renunța la proteină animală (carne, ouă, lactate) față de cum a reacționat acum câțiva ani?

Curiozitatea a izvorât mai mult din ideea că acum consum alte alimente despre care, sincer, atunci nici nu prea auzisem sau nu fusesem interesată de ele: chia, mei, quinoa, hrișcă, linte, ovăz, paste integrale etc. Cu ajutorul lor mi-am schimbat stilul de viață, am reușit să slăbesc și să mă mențin. Așa că am vrut să văd ce se întâmplă dacă mă bazez mai mult pe ele și mai puțin pe proteină animală.

Ce am făcut

  • am renunțat complet la carne
  • am renunțat complet la lapte (l-am înlocuit cu cel de orez (și cocos) și de migdale) și la brânzeturi pe care le-am înlocuit cu tofu
  • am renunțat la ouă parțial, adică am mâncat 3 într-o lună
  • am consumat mai multe legume decât de obicei

Cum m-am simțit și cum a fost

  • am fost surprisă că nu mi-a fost foame, mă așteptam să mănânc mult mai des.
  • am fost și mai surprisă că nu am simțit nevoia de a mânca proteină animală.
  • deși multă lume spune că ai mai multă energie, nu am simțit nimic diferit față de atunci când mâncam carne.
  • mi-a fost mult mai ușor să prepar mâncarea, pentru că se face mai repede. Am trecut de la a găti la a prepara.
  • am învățat rețete noi de aici pe care vi le recomand, indiferent dacă mâncați sau nu proteină animală.
  • credeam că cel mai greu îmi va fi să renunț la brânză, dar tofu a înlocuit-o perfect.
  • mi-am crescut musculatura cu 2 procente (și implicit mi-a scăzut grăsimea), așa că pentru mine ideea cu dacă nu mănânci carne, atunci nu faci mușchi trece în folderul în mituri.
  • acul cântarului nu s-a dus nici la stânga și nici la dreapta.

Ce s-a schimbat după acea lună

Am revenit de două săptămâni la un stil de viață cu câte puțin din toate. Nu mi-am propus să am un stil de viață vegan sau vegetarian, am vrut doar să experimentez în acea lună și să observ ce se întâmplă cu mine și cu corpul meu. Și bine am făcut, pentru că schimbări au fost și mă bucur de ele.

Ceea ce s-a schimbat este că acum nu mai am două zile vegetariene pe săptămână, ci am 2 zile cu carne pe săptămână. Așadar, de la 5 zile de consumat carne am ajuns la 2 zile. Nu mi-am impus, ci doar constat că așa se întâmplă.

Am renunțat complet la laptele din cafeaua de acasă, dar din când în când beau un cappuccino. Din nou, nu mi-am impus, doar mi-am dat seama că laptele ia gustul cafelei și că îmi place mai mult simplă.

Prefer să consum carne primită de acasă și nu din comerț, deși la restaurant nu pot să merg cu carnea mea, evident, dar pot alege ce gătesc eu acasă.

Pentru mine, cea mai mare surpriză a fost că nu am simțit deloc trecerea bruscă de la o dietă cu proteină animală la una fără și nici invers.

Consider că o alimentație echilibrată este cheia, mă bucur că am făcut asta, dar cel mai tare îmi place că am descoperit noi alimente de-a lungul ultimului an, precum și moduri simple de a le prepara.

Diversitatea produselor de pe piață este suficient de mare încât fiecare persoană, indiferent de tipul de alimentație ales are variante.

Pledez în continuare pentru a alege conștient și lipsit de complicații ceea ce mâncăm. Mâncarea simplă nu mai înseamnă mâncare pentru bolnavi, ci pentru oameni sănătoși, așa cum și ceaiul a devenit o băutură firească, pe care o folosim nu doar atunci când suntem răciți.

Mă bucur că mi-am exersat voința și că am avut această curiozitate. Îmi dau seama încă o dată cum corpul reușește să se adapteze și cum un astfel de experiment m-a mai învățat câte ceva despre mine și despre stilul meu de viață.

Nu aș vrea să îmi impun în niciun fel un stil alimentar. Dacă aș fi întâmpinat dificultăți cu acest experiment, m-aș fi oprit. Corpul meu a trecut prin multe schimbări în ultimii 2 ani și l-aș fi ascultat dacă mi-ar fi cerut să mă opresc.

Până la urmă, mâncatul conștient înseamnă a vorbi aceeași limbă cu corpul nostru și cu nevoile lui din acel moment. Atât. Doar am vrut să împărtășesc cu voi, poate pe cineva inspiră ceva de aici. Nu pledez pentru un anume stil alimentar, cred că avem perioade în viață când ni se potrivește ceva sau când simțim nevoia de a schimba unele lucruri. 

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă articol: Unsplash, Brooke Lark

Foto: George Miheș

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: