De ce forța creează rezistență

Ne dorim adesea să îi ajutăm pe cei dragi, le oferim sfaturi, suntem alături de ei, însă o capcană în care picăm adesea este aceea de a încerca să ne impunem un punct de vedere. Suntem bine intenționați, de cele mai multe ori, însă impresia de a ști mai bine sau de a fi mai experimentați într-o anumită chestiune ne impinge uneori înspre a fi rigizi și a ține de ideile noastre.

Pentru a nu ajunge să ne impunem un punct de vedere rigid sau cu forța, iată ce e bine să avem în vedere:

  • Dacă noi am parcurs un drum pe care celălalt abia acum începe să pășească, asta nu înseamnă nici că suntem experți, pentru că am făcut și noi greșeli pe el, și nici că știm mai bine. Putem să ghidăm, dar nu să impunem.
  • Ne dorim ce e mai bine pentru cei dragi, dar impunându-le punctul nostru de vedere îi transformăm în persoane dependente de părerile celorlalți, cu dificultăți în a lua propriile decizii.
  • Greșelile sunt bune și fiecare are dreptul la ale sale. În definitiv, ele ne ajută să creștem și să ne maturizăm. O persoană care a fost supra-protejată și nu a avut ocazia să aibă propriile greșeli, va face cu greu față chiar și celui mai mic stres. Adesea, un mic stimul stresor poate fac persoana să se simtă în pericol, inutilă și să se retragă. Este posibil ca de multe ori să întâmpine dificultăți în a-și păstra un loc de muncă sau în a crea relații cu cei din jur.
  • Și părerea celuilalt contează, indiferent că vorbim despre partener, copil, coleg etc. Este important să ne ascultăm, nu pentru a da o replică, ci pentru a fi acolo.
  • Forța creează rezistență. Cu cât noi insistăm mai mult asupra unui punct de vedere, cu atât celălalt se încăpățânează să ne arate contrariul, mai ales dacă este o persoană căreia nu îi place să i se impună ceva. Chiar și persoanele care aparent nu sunt deranjate de acest lucru, ajung să fie frustrate în timp, pentru că liberul arbitru al fiecăruia are de suferit atunci când i se impune ceva.

Pentru a înțelege mai bine, să luăm ca exemplu un cuplu. Ea vrea să meargă la sală cu el, însă sportul nu este un obiectiv pentru el. Ea insistă, el rezistă. Ea insistă, el se enervează. Ea insistă, el cedează. Merge o dată cu ea și atât. Practic s-au întors de unde au plecat, doar că acum el nici nu mai vrea să audă de mersul la sală și îl asociază cu acele certuri, cu o tensiune care s-a creat între ei.

Cum s-ar fi putut aborda situația diferit? Prin exprimarea adevăratei / adevăratelor nevoi:

  • De multe ori, printr-o astfel de cerere, ea de fapt spune că ar vrea să petreacă mai mult timp cu el sau că ar vrea să facă activități împreună.
  • Poate e îngrijorată de stilul lor de viață sedentar și ar vrea să trăiască împreună cât mai mult timp, într-o stare de sămnătate cât mai bună.
  • Poate ea chiar are nevoie de un partener pentru a o motiva, iar el ar fi persoana cea mai potrivită.
  • Poate pur și simplu nu știe să folosească aparatele de la sală și are nevoie de el ca să îi arate.
  • Poate e ceva nou și pentru ea și are nevoie să fie cineva familiar acolo, ca o bază de suport.

Întrebați-vă de ce vă doriți ceva și mergeți cât mai detaliat în a vă spune nevoie, evitând explicațiile generale de genul: toți prietenii noștri fac asta, ca să fim mai sănătoși, pentru a trăi mai mult etc. Între mergem la sală pentru a fi mai sănătoși și mi-aș dori să fim sănătoși pentru a trăi cât mai mult împreună și pentru a ne bucura de viață este o diferență. Mereu contează ce spunem, dar mai ales cum spunem.

Bineînțeles, există și varianta ca acesta să fie modelul preluat de cuplu, acela în care ea vine cu inițiativa, el o consideră o presiune și atunci se declanșează cearta. Aici este important de văzut care este jocul și ce roluri are fiecare în el.

De ce forța creează rezistență

  • pentru că ne simțim îngrădiți, ne simțim chiar inferiorizați, ca și cum celălalt știe mai bine ce contează și ce este important pentru noi. Forța taie elanul, face persoana cealaltă nesigură de ea și de propriile abilități de a lua o decizie. Scade chiar încrederea în sine și stima persoanei asupra căreia apar aceste impuneri.
  • pentru că simțim că punctul nostru de vedere nu contează, nu e important, nu e bun de luat în calcul.
  • pentru că nu ne place să fim bătuți la cap.
  • pentru că e ca și cum celălalt știe mai bine ce avem noi de făcut, iar noi suntem doar niște personaje care parcurg un traseu stabilit de altcineva.

Motivele pot continua, dar pe scurt, forța creează rezistență pentru că mesajul care ajunge este că părerea mea nu contează, adică eu nu contez sau nu ai încredere în mine.

Se formează astfel o rigiditate care duce la durere de ambele părți, pentru că în cele din urmă, fiecare crede că nu contează pentru celălalt și se simte neascultat și neluat în seamă. Din păcate, rezistența rănește și rupe relații. Imaginați-vă o crenguță rigidă care la prima îndoire, face poc!. Când e flexibilă, atunci ea poate reveni la forma inițială fără să se rupă. Din fericire, spre deosebire de crenguța care rămâne ruptă, în relațiile cu ceilalți lucrurile pot fi rezolvate prin găsirea unei noi perspective de a le privi și a unor noi moduri de apropiere.

Puteți viziona un exemplu despre cum funcționează cele de mai sus în relația părinte-copil în filmulețul de mai jos care este și cel care m-a inspirat pentru a scrie acest articol:

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă articol: Unsplash, Daniel Curran

Toate cele bune,

Psih. Ancuța Coman

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: