Cea mai mare nevoie în era digitală: conexiunea

Într-o lume în care totul pare la îndemână, la un click distanță, cea mai mare nevoie este cea de conexiune, de a aparține, de a conta. Uneori pare că avem totul și totuși, suntem triști, dezorientați și cu întrebări despre care este sensul vieții noastre.

Zilele trecute am vizionat prezentarea doamnei Delia Vîrgă despre fericirea la locul de muncă, susținută în cadrul TedX Cluj. Ce înseamnă fericirea la locul de muncă pentru noi? O bună relaționare cu colegii, care desigur, se traduce prin apartenență și conexiune. Vă invit să vedeți filmulețul în întregime. Sunt idei valoroase. Deși uneori avem impresia că sunt evidente sau că poate le știam, cumva se face că ne scapă de multe ori.

În aceeași zi am vizionat filmulul Robin Williams: Come inside my mind, pe care de asemenea vi-l recomand. L-am văzut de multe ori jucând în filme, dar nu știam multe despre el ca actor sau despre viața lui. Robin Williams se conecta cu oamenii de pe scenă. Nevoia lui de a da în timp ce se afla în față era atât de mare, încât uita de el, era tăcut și deconectat de la cei care îi erau apropiați, de la familia lui.

Deși aparent avem mulți prieteni și perindându-se mereu informație prin fața noastră avem impresia că împărtășim idei și că suntem implicați, nu e așa. Comunicarea din spatele telefonului ajută, dar nu va putea înlocui niciodată relaționarea față în față.

O inimioară la o postare pe Facebook dă o stare de bine, dar nu poate înlocui o îmbrățișare. Lista poate continua.

Consider că tehnologia își are rolul și rostul ei, dar ea nu este totul, nu este viața noastră, nu ne oferă conexiune, ci doar niște cadre dezirabile sau instigatoare despre o lume care de cele mai multe ori nu este așa.



Ce e de făcut?

Rețete nu există în nimic, deci nici aici, însă voi reda câteva idei care sper să ajute:

  • pentru a te putea conecta cu ceilalți, mai întâi este nevoie să te conectezi cu tine, să te întrebi cum te simți, să faci lucruri care îți plac, să îți iei timp și să respiri. Cu alte cuvinte, întâlnește-te cu tine. Drumul spre noi poate fi dureros, să cerni între ce ți s-a spus că ești și ceea ce ești de fapt poate fi dificil, dar este cel mai frumos drum, plin cu descoperiri și cu alegeri pe care de data aceasta tu le faci pentru tine.
  • exprimă-ți sentimentele și părerile. Îți place cum arată în noua cămașă? Spune-i! Azi parcă radiază? Spune-i! Îi iubești? Spune-le! Nu e ușor, poate nu am fost crescuți așa și e greu să ne vină natural la început, dar cu puțin exercițiu, este foarte posibil. Tot aici aș adăuga și spusul ofurilor. Când ceva nu e ok pentru tine, spune într-un mod asertiv. Deși pare paradoxal, vei crea o conexiune prin faptul că îți stabilești granițe sănătoase.
  • fii vulnerabil. Ideea aceasta merită un articol întreg, dar voi sumariza. Am asociat vulnerabilitatea cu durerea. Când am plâns, ni s-a spus că nu e bine. Când am fost triști și am spus asta, s-a considerat că suntem lași etc. Să fii vulnerabil înseamnă să fii curajos, nicidecum să fii laș sau slab. Să spui că nu mai poți, să spui că ești trist, să plângi, să ieși în față și să te expui, să spui că nu știi, toate astea sunt acte de curaj. Vulnerabilitatea ne ajută să ne conectăm, să fim aproape de noi și de ceilalți, dar mai ales, să fim autentici, adică să ne acceptăm momentele de glorie și pe cele de slăbiciune.
  • fii prezent. Să trăiești în aici și acum înseamnă să te poți conecta cu ușurință la ceea ce este în jurul tău și mai ales, la tine, așa cum ești tu în acel moment. Întrebarea ajutătoare este: Cum mă simt eu acum?
  • întâlnește-te cu oamenii. Am impresia de multe ori că m-am văzut recent cu o persoană doar pentru că îi văd tot timpul postările și e ca și chiar ne vedem. Mai apoi realizez că a trecut mai bine de 1 an de când nu ne-am văzut la o cafea.
  • mergi în natură. Călătoria în sine, oriunde ar fi ea și indiferent de durată și de perioadă ne oferă o nouă perspectivă asupra a ceea ce suntem și a punctului în care ne aflăm. Dacă asociem asta cu natura, ei bine, combinația este aproape garantat una de succes. La fel și conexiunea. În afara multitudinii de stimuli externi este mult mai ușor să rămânem prezenți.
  • alege să mergi pe jos sau cu bicicleta ori de câte ori ai ocazia. Vei simți că ești în contact cu mediul, mult mai în contact decât dacă ai merge cu mașina. Despre asta cel mai bine a scris JP, care a călătorit cu bicicleta 4 ani și jumătate.
  • petrece cât mai mult timp afară. Mă gândeam zilele trecute mergând spre mall că e așa de bine că există astfel de locuri unde poți merge și poți rezolva multe lucruri. La ieșire nu am mai fost așa convinsă că m-a ajutat. Am plecat dintr-o încăpere, am urcat în mașină, am lăsat-o în parcarea subterană și am intrat într-o altă clădire cu mulți stimuli. Am făcut apoi cale întoarsă urmând același traseu. Chiar dacă nu fac asta zilnic, m-a pus pe gânduri, deși clar, îi apreciez utilitatea.
  • folosește-te de Facebook. Această aplicație care face parte din viața noastră ne ajută să ne conectăm totuși, la un anumit nivel. Vezi acolo oamenii cu care rezonezi. Invită-i la o cafea, doar vă știți de pe Facebook. 🙂 Găsești pe Facebook multe evenimente. Mergi la ele.
  • petrece timp cu familia și cu prietenii. Cei dragi sunt lăsați la urmă, pe motiv că mereu vor fi acolo și ne putem vedea oricând cu ei. Ei bine, nu vor fi pentru totdeauna și știm asta cu toții. Alege să petreci timp cu ei sau măcar să îi auzi la un telefon.
  • implică-te în cauze sociale. Susține o cauză și vei avea o stare de bine prin simplul fapt că ai dăruit ceva. Nu e vorba doar de bani, de cele mai multe ori timpul este cel puțin la fel de important dacă nu și mai mult decât banii. Nu ai timp, dar ai vrea să faci ceva? Donează o sumă cât de mică, distribuie o cauză în care crezi (apropo de beneficiile Facebook) și interesează-te apoi de soarta persoanelor pentru care ai donat.
  • fii tu un conector. Dacă stii oameni care au o nevoie și alții care au o ofertă, atunci pune-i în contact.

Lista de mai sus poate continua, nevoia de conexiune este umană și nimic din ce este uman nu ne este străin, nu-i așa? Până la urmă, cu toții căutăm cam aceleași lucruri, deși căile prin care ajungem la ele sunt diferite.

Voi mai face referire la un filmuleț pe care vi-l recomand. Este vorba despre cum s-a descoperit că în spatele adicțiilor se află nevoia de conexiune, de a aparține, de a fi integrat.

Am crescut și evoluat în comunități unde a fi cu ceilalți laolaltă însemna însăși supraviețuirea. Stă în natura noastră să fim conectați și cu asta nu putem lupta, pentru că nevoia este naturală. Ne putem preface că luptăm și că suntem independeți, că nu avem nevoie de ceilalți și că suntem puternici, dar oare aceasta este nevoia noastră cu adevărat?

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash, Everton Vila

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto: George Miheș

 

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: