Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex

Titlul nu îmi aparține, este numele unei cărți scrise de Meg Hickling, educator și consilier de educație sexuală.

Deși crescută într-un oraș mic din România, am fost printre norocoșii care au prins un an în care la liceul nostru s-a predat educație sexuală. A fost una dintre clasele la care prezența era maximă, la fel și atenția. Dincolo de glumele băieților, de roșeața din obraji și de amuzamentul nostru, profesoara de biologie (cea care preda și această oră), ne-a explicat aspecte extrem de importante pentru vârsta noastră, ne-a răspuns la întrebări și a știut să preîntâmpine nevoile noastre, adică să ne povestească și despre lucrurile despre care nouă ne era rușine să întrebăm. Ne-a oferit broșuri, ne-a povestit despre ce înseamnă un contact sexual, cum are loc sarcina, cum să ne protejăm, etc.

Copiii au nevoie de o informare adecvată și sinceră despre ce înseamnă viața sexuală. Primul pas este ca părinții și educatorii să fie confortabili cu acest subiect. Atunci pot răspunde la întrebările și curiozitățile copiilor.

Cartea scrisă de Meg Hickling, Ce le spunem copiilor și adolescenților despre sex, este ușor de parcurs, pe înțelesul tuturor, explicată pe etapele de creștere ale copilului, adică explică despre ce ar trebui să știe copilul în funcție de vârstă, despre cum să îi explicăm și cum să ne facem înțeleși.

Cred că aceasta este una dintre cărțile care ar trebui să existe în fiecare bibliotecă.

Redau câteva idei:

  • Elevii care beneficiază de educație sexuală au un număr mai mic de parteneri sexuali, se confruntă mai rar cu sarcini neplanificate și suferă de mai puține boli cu transmitere sexuală decât cei lipsiți de acest gen de educație.
  • (…) informațiile despre sexualitate sunt informații vitale- pot să salveze vieți. 
  • Toți părinții, chiar dacă nu exprimă explicit, le transmit copiilor mesaje legate de sex încă de când aceștia vin pe lume. Mesajele nonverbale, atingerile, îngrijirea de zi cu zi, expresiile feței și acțiunile noastre, toate oferă sugarului sau copilului mic o cantitate uriașă de informații despre sănătatea sexuală. 
  • Nu există nimic rușinos în felul în care facem copii și cu atât mai puțin în informațiile despre propriul corp. 

Copiii simt că ceva nu este în regulă legat de acest subiect când simt jena noastră, disconfortul în a le povesti. Mesajul care ajunge la ei este că părinții se pot înfuria dacă mai aduc vorba despre asta, astfel că vor merge să caute informația în alte surse.

Când copilul întreabă despre părțile intime ale corpului și despre sexualitate, curiozitatea lui nu este cu nimic diferită față de atunci când întreabă despre alte părți ale corpului. Dacă simt, însă, stânjeneala părinților vor simți că au făcut o greșeală, că au întrebat ceva ce nu se întreabă, că acea parte a corpului este neadecvată și că nu trebuie să mai vorbească despre ea cu părinții. Ajunși adulți, pot să dezvolte tot felul de disfuncții sexuale, să se angajeze în comportamente sexuale neadecvate, să devină părinți mult prea devreme etc.

Contrar acestui scenariu, dacă părinții sunt pregătiți să răspundă cu sinceritate, chiar și să admită atunci când nu știu și sunt luați prin surprindere, copiii vor considera acest subiect firesc, așa cum și este, de altfel. Vor avea curajul să revină asupra lui când mai au întrebări și mai ales, vor avea curajul să spună dacă simt că cineva are un comportament neadecvat cu ei, dacă sunt atinși sau dacă dacă li se fac avansuri. De altfel, copiii care consideră sexualitatea un subiect tabu sunt și cei care sunt mai predispuși la a fi victimele pedofililor. Tăcerea părinților sau jena lor a fost înțeleasă de acești copii drept un mesaj fără echivoc că asemenea subiecte nu trebuie discutate.

Când îi învățăm pe copii despre sexualitate, nu îi învățăm să își înceapă viața sexuală, îi învățăm în primul rând despre corpul lor.

Când este vârsta potrivită pentru educația sexuală? Din momentul în care copilul poate să pronunțe părțile corpului. Educația sexuală nu înseamnă sex, ci înseamnă a cunoaște corpul, a învăța despre igiena corporală, a învăța cum se numesc părțile noastre intime, care sunt diferențele între băieți și fete etc.

Acum ceva timp am căutat cărți despre sexualitate în limba română. Am găsit câteva spre deloc.

Vă îndemn să o citiți pentru sănătatea și siguranța copiilor noștri.

Zile frumoase,

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

    None Found

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: