Trecem prin timp

Trecem prin timpTimpul nu trece, noi suntem cei care trecem prin timp.

El stă pe loc, noi înaintăm, încet, încet, spre singura ieșire care există. Unii dintre noi ies brusc, alții ies lin, unii cu regrete, alții împăcați.

Moartea, finalul este ceea ce ne sperie pe toți, este un subiect tabu, poartă ghinion numai dacă discuți despre ea, așa se zice.


Eu nu cred asta, cred că am fost învățați că poartă ghinion, tocmai ca să nu discutăm despre ea, pentru că dacă am face-o, ne-am da seama că lucrurile pe care noi le considerăm importante sunt de fapt niște mâncătoare de timp, impuse de societate, de familie, de obiceiuri, de religie…iar toate astea sunt de fapt auto-impuse, pentru că nimeni nu ne poate impune ceva dacă noi nu permitem acest lucru. 

Până la urmă, stim doar ce e aici, de-asta ne e așa teamă, pentru că dincolo de această viață, e doar necunoscut, sunt doar întrebări.

Trăim într-o cultură care ne inoculează teama de moarte, care ne manipulează prin intermediul ei. Există atât de multe curente/religii care fac asta, care ne îndeamnă să trăim într-un fel sau altul pentru că altfel, va fi vai și-amar de noi după ce murim.


Trecem prin timpMi se pare paradoxal cum ne e mai teamă de fapt să trăim decât să murim sau poate ne e teamă să trăim ca să nu murim mai repede. Nu știu…sunt doar gânduri pe care le am.

Cred că toți avem această frică într-o măsură sau alta, dar ce mă șochează și mai mult este cât de mult ne conservăm pentru a nu ajunge acolo, când de fapt, cum citeam într-o carte, suntem pe moarte din momentul în care ne  naștem. Ceasul începe să ticăie, scara rulantă pornește și cumva ajungem să avem timp pentru toate, mai puțin pentru noi și pentru visurile noastre. 

Sumbru? Nu, doar realist. Ce facem noi pe traseu cu ceasul pornit e doar alegerea noastră.


 

Mulți oameni ne întreabă dacă nu ne e teamă de plecare, dacă nu ne e teamă că o să facem un accident cu motorul, dacă nu ne e teamă că o să fim atacați etc. Și sunt întrebări mai mult decât acelea de grijă, sunt accentuate, sunt adresate ca și când sunt șanse mari să pățești ceva rău pentru că părăsești cuibul.  Ne e teamă, normal. Ne-a fost teamă încă din momentul în care am decis să facem asta. Dar e o teamă în limite normale, nu una care să ne sugrume dorința. Eu sunt fricoasă, recunosc, am întrebări de la ce o să mâncăm și până la ce facem dacă ne atacă animalele și pirații. 🙂 🙂 Dar tot vreau din tot sufletul să facem asta. 

Statistic vorbind, cele mai multe accidente, de orice natură, le-am avut acasă sau într-o încăpere. Deci, nici statul în casă nu e așa de sigur.

Și uite cum ne întoarcem la siguranță, la iluzia siguranței. There is no such thing. Nu există așa ceva. Nimic, dar nimic nu e sigur. În mijlocul unei aparente siguranțe poate apărea ceva ce cutremură totul. Dar și siguranța asta, a zilei de mâine, cum i se mai spune, are rostul ei în societate. Să ne facă să fim cuminți și la locul nostru.

M-aș bucura să văd mai puțini oameni crispați de ideea de a-și trăi viața cum doresc. Cunosc persoane peste 30, chiar 40 de ani care se tem să facă ceva ca să nu-și supere părinții. Și pot înțelege că asta e povestea lor, dar idealismul meu uneori nu îmi dă pace și îmi vine să merg și să le spun să facă ce vor ei, că la un moment dat poate va fi prea târziu.

Mi se pare extraordinar că nu știm cât vom mai fi aici și că putem trăi cu iluzia infinitului, dar la fel de trist mi se pare că ne lăsăm duși de iluzia asta și că uităm sau că amânăm să trăim cu adevărat.


De fapt e atât de simplu, avem nevoie doar să simplificăm lucrurile și să ne urmăm dorințele. E nevoie doar să ne scoatem nasul din acele multe lucruri care ne țin ocupați și ne iau atenția de la ce e important pentru noi.

Până la urmă nu știm dacă și când o să mai avem vreo șansă la aici și e important să nu uităm că între naștere și moarte e Viață.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Ancuța



Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Dacă nu îți cunoști nevoile, mereu vei avea nevoie de mai mult - Ancuța Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: