Timișorenii sunt invitați la prima ediție Craft Art TM Beer Festival

Reușita unui eveniment depinde de oamenii care pun suflet în el.

Așa începe un articol despre primul festival european al berii din România care va avea loc la Timișoara. 🙂

Despre acest eveniment am aflat de la Ramona Crângașu. A fost înțelegere la primul telefon sau email, iar pentru mine a fost o provocare să iau parte la promovarea unui eveniment despre bere. Sincer, am acceptat pentru că mi-a plăcut omul din spate și am simțit sufletul pus în proiect. Am preluat pasiunea și energia pe care am primit-o de la celălalt capăt al telefonului și m-am gândit cum pot să ajut. Am înțeles fără să întreb că nu este nici pe departe un festival mici și bere, din contră, este un festival altfel, pentru degustătorii de bere artizanală.

Din păcate, nu voi fi aici în perioada festivalului, dar din fericire, voi fi în Vama Veche cu proiectul Cortul Terapeutic. Cu toate acestea, am dorit să contribui la promovarea evenimentului Craft Art TM Beer, pentru că astfel de festivaluri prin partenerii și brandurile pe care le aduc, de fapt, ne aduc puțin din alte culturi, ne oferă câteva din gusturile lor la noi acasă. Aduc oamenii împreună, ne scot din casă, ne aduc la socializare, ne oferă noi perspective.
Atunci când aleg să beau bere, îmi place să încerc ceva nou. Nefiind pricepută la acest capitol, cer recomandări și găsesc plăcere în diversitatea gustului.

Mă bucur că Timișoara este gazda acestui eveniment care ne oferă ocazia să separăm ideea de bere însoțită de mici de cea de bere la nivel de artă, acesta din urmă fiind și mesajul acestui festival.

La eveniment vor participa producători de bere artizanală din Germania, Austria, Ungaria și bineînțeles, România.

Festivalul se va desfășura în perioada 17 – 19 august în Parcul Rozelor.

Tarife bilete early birds:

Vor urca pe scenă în cele 3 zile

  • 17 august: Moonlight Breakfast, Grimus și Amalia Gaiță
  • 18 august: Gojira și Planet H
  • 19 august: Golan

Închei cu acest mesaj care vine din partea organizatorilor:

Vrem să oferim publicului amator de bere artizanală o experiență de festival cu totul diferită. Pentru că vrem să conferim o atmosferă europeană festivalului nostru, am invitat în premieră și producători de bere artizanală din străinătate. Bineînțeles, nu i-am uitat nici pe cei mai importanți producători de bere artizanală din România. Totul pentru o prezentare unitară a acestui vechi meșteșug, transformat într-un nou tip de artă, arta de a face bere. Noi sperăm ca publicul din Timișoara și nu numai, să vină în număr cât mai mare la acest eveniment, pentru că vor fi primii din țară care vor avea ocazia să savureze sortimentele de bere aduse la festival”.

Te invit să distribui articolul și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: