Maroc, bine te-am găsit!

Munții Rif și Marea Mediterană, Maroc

Ieri am plecat din Sevilia spre Maroc.

Am plecat cu emoții, cu entuziasm, cu teamă, cu gândul la articolele pe care le-am citit, la filmulețele pe care le-am văzut despre Maroc. Or fi peisajele așa de frumoase, o să fie atât de cald, o să ne asalteze oamenii pe stradă cu fel de fel de produse, cum o să fiu privită acolo ca femeie, cum o să fie mâncarea, cum o să fie cazarea, drumurile etc, etc? Când mergi într-o țară cu o cultură diferită, informațiile pe care le găsești înainte să ajungi acolo sunt atât de diverse că nu știi ce să crezi. Cei care au călătorit aici au multe povești de spus, unele mai faine, altele mai de speriat.

Continuă să citești Maroc, bine te-am găsit!

Portugalia, pe cât de mică, pe atât de complexă

Porto.

Ultimele zile le-am petrecut în Portugalia pe care o văd complexă, diferită de la nord la sud, cu oameni grăbiți, dar ospitalieri, cu agitație și totodată cu liniște. Dar să le luăm pe rând. Prima destinație a fost Porto, al doilea oraș al țării ca și mărime după Lisabona.

Când mă gândesc la el, mi-e greu să îl definesc. E aglomerat, e plin de turiști, e o forfotă continuă. La fiecare colț poți găsi o cafenea, străzile sunt înguste, cu multe magazine, trotuarele sunt pavate cu chiștoace, iar sacii de gunoi așteaptă cuminți să fie ridicați. Poți găsi pe o stradă de la magazine de fructe până la magazine de piese auto. E ca și cum dintr-o plimbare pe două străzi ai găsit de la o baterie pentru telecomandă până la ingredientele pentru cină.

Continuă să citești Portugalia, pe cât de mică, pe atât de complexă

„Oriunde” sună minunat

Cred că aveam vreo 7-8 ani când mergeam într-o vară la București cu trenul cu ai mei.

Era foarte aglomerat, erau mulți oameni și în vagon, dar și pe hol. Abia puteam trece printre bagaje, taică-meu ne ridica pe mine și pe fratele meu pe deasupra lor ca să înaintăm, pentru că ne împotmoleam la fiecare pas.

Ne-am găsit locurile și am plecat. La un moment dat, dintr-o gară a urcat un cuplu. Erau înalți amândoi și aveau părul blond-roșcat, cam nepieptănați mi se păreau mie. Aveau hainele altfel decât le aveau părinții mei, erau mai sport, mai militărești, erau pur și simplu altfel, se vedea cu ochiul liber că nu erau de-ai locului.

Dar ce mi-a atras și mai mult atenția a fost rucsacul lui. Era foarte mare și părea greu, iar între elasticele trecute peste rucsac erau puși la uscat o pereche de chiloți, iar lângă ei de șireturi stăteau spânzurați doi bocanci.

Continuă să citești „Oriunde” sună minunat