Detoxifierea de primăvară

Să îți scoți casa pe geam sau pe ușă, nu e ușor. Deloc. De la donat, aruncat și până la vândut lucruri, totul e o risipă de timp și de energie.

Am fost șocată de mai multe ori în acest proces de scăpare de lucruri. Șocată de cât de multe lucruri avem. 

Omul cât trăiește tot adună, nu?

Adună, strânge și agonisește. Pe principiul “Nu știi când îți trebuie” tot strângem lucruri, tot le aducem în viețile noastre, chiar dacă le aruncăm într-un colț și le uităm acolo. Știm măcar că le avem acolo.

Continuă să citești Detoxifierea de primăvară

Mai mult a trăi și mai puțin a bifa

 Mi-am dat seama că pentru 2017 nu mi-am făcut un plan, un document în care să îmi trec obiectivele pe care vreau să le bifez pe parcursul celor 12 luni.

Este primul an în care am omis, în care pur și simplu am uitat să fac asta. De obicei, începeam documentul cu pricina din decembrie. Și chiar funcționa. Cam în proporție de 80% reușeam să ating ce îmi treceam acolo. Obiective despre slăbit, despre bani, despre călătorii, despre a învăța noi limbi străine, despre a avansa în carieră, despre dezvoltarea mea personală etc.  Fiecare arie din viața mea era acolo, nimic nu îmi scăpa.

Continuă să citești Mai mult a trăi și mai puțin a bifa

Less is enough

De ce am ajuns să fugim dintr-o parte în alta?

De ce nimic nu ne mai mulțumește, deși avem mai multe decât oricând?

De ce nu facem nimic să schimbăm asta?

De ce ne tot plângem?

De ce urmăm norme sociale cu care nu suntem de acord?

De ce ne autolimităm/autosabotăm?

Câteva din întrebările pentru care îmi păstrez curiozitatea de ani de zile și pe care bineînțeles mi le adresez și mie.

Continuă să citești Less is enough