Chefchaouen, cel cu mult Zen

Chefchaouen sau Chaouen, cum mai este numit de către marocani, este un orășel din nord-vestul Marocului, cunoscut pentru clădirile sale vopsite în albastru. A fost întemeiat în 1471 ca fortăreață împotriva invaziei Portugaliei. În 1920 a fost invadat de spanioli care și-au lăsat amprenta asupra limbii și culturii din zonă, amprentă care mai poate fi resimțită și astăzi. Locul e încărcat de o istorie interesantă și complexă, parcă diferit spusă de la om la om.
Numele lui provine de la cele două vârfuri ale Munților Rif care pot fi văzute din orășel. Acestea au forma unor coarne de capră (chaoua=corn).

Continuă să citești Chefchaouen, cel cu mult Zen

Maroc, bine te-am găsit!

Munții Rif și Marea Mediterană, Maroc

Ieri am plecat din Sevilia spre Maroc.

Am plecat cu emoții, cu entuziasm, cu teamă, cu gândul la articolele pe care le-am citit, la filmulețele pe care le-am văzut despre Maroc. Or fi peisajele așa de frumoase, o să fie atât de cald, o să ne asalteze oamenii pe stradă cu fel de fel de produse, cum o să fiu privită acolo ca femeie, cum o să fie mâncarea, cum o să fie cazarea, drumurile etc, etc? Când mergi într-o țară cu o cultură diferită, informațiile pe care le găsești înainte să ajungi acolo sunt atât de diverse că nu știi ce să crezi. Cei care au călătorit aici au multe povești de spus, unele mai faine, altele mai de speriat.

Continuă să citești Maroc, bine te-am găsit!