Familie + călătorie= o frumoasă și inevitabilă nebunie

Cum a primit familia vestea plecării voastre?

Și cu familia ce faceți?

Nu vă e greu să plecați și să vă lăsați familia în urmă?

Cam așa sună unele întrebări din partea prietenilor.

Ce se întâmplă cu familia noastră după ce plecăm? Păi în principiu îmi doresc să cred că fiecare are viața lui independentă de a noastră sau interdependentă, și mai frumos.

Emoțiile noastre legate de plecare sunt destule, oricum, mi s-ar părea și mai greu să încerc să gestionez emoțiile familiei mele. Fiecare trece prin propriul proces.

Cred că există tot felul de situații, adică sunt familii care stau casă lângă casă și au relații aproape inexistente și sunt familii care stau pe continente diferite și au relații de invidiat. Acestea sunt doar două extreme la care mă gândesc și pentru care am întâlnit exemple concrete.

Continuă să citești Familie + călătorie= o frumoasă și inevitabilă nebunie

„Oriunde” sună minunat

Cred că aveam vreo 7-8 ani când mergeam într-o vară la București cu trenul cu ai mei.

Era foarte aglomerat, erau mulți oameni și în vagon, dar și pe hol. Abia puteam trece printre bagaje, taică-meu ne ridica pe mine și pe fratele meu pe deasupra lor ca să înaintăm, pentru că ne împotmoleam la fiecare pas.

Ne-am găsit locurile și am plecat. La un moment dat, dintr-o gară a urcat un cuplu. Erau înalți amândoi și aveau părul blond-roșcat, cam nepieptănați mi se păreau mie. Aveau hainele altfel decât le aveau părinții mei, erau mai sport, mai militărești, erau pur și simplu altfel, se vedea cu ochiul liber că nu erau de-ai locului.

Dar ce mi-a atras și mai mult atenția a fost rucsacul lui. Era foarte mare și părea greu, iar între elasticele trecute peste rucsac erau puși la uscat o pereche de chiloți, iar lângă ei de șireturi stăteau spânzurați doi bocanci.

Continuă să citești „Oriunde” sună minunat