Statul acasă e un privilegiu, nu o pedeapsă

Statul în casă este un privilegiu pe care noi îl avem, nu o pedeapsă. Îmi dau seama că în contextul actual așa poate părea, e ca și cum suntem puși la colț sau trimiși acasă. Însă mai degrabă este necesar să privim situația ca fiind ceva ce noi putem și alții nu au cum sau mai bine spus, aleg să stea pe poziții pentru noi.

Săptămâna trecută ne tot întrebam unul pe altul, eu și Cristi, despre când ar trebui să luăm în calcul ideea de a lucra de acasă. Întrebarea era urmată de un oftat de fiecare dată. Nu pentru că ar fi trebuit să stăm acasă sau că nu am avea ce să facem, ci pentru că venea la pachet cu realizarea faptului că într-adevăr treaba asta cu virusul devine cât se poate de reală. Acesta este doar unul dintre aspectele care vin la pachet cu statul acasă: conștientizarea unei realități. Decizia am luat-o în momentul în care a venit în discuție ideea că suntem printre cei care pot să facă asta și că e totuși un privilegiu.

Ceea ce vreau să spun este că e foarte important să vedem ce atașăm acestui stat acasă: acceptarea realității, teama de a sta cu noi, teama că rutina se schimbă, teama de a sta cu familia/partenerul/a etc. Deși se fac multe glume pe Facebook referitor la aceste aspecte, ele sunt cât se poate de reale. Nu suntem obișnuiți să stăm atât de mult în casă, fie că suntem singuri sau cu familia. Chiar dacă ne e drag unii de alții, să fim atâta timp împreună vine la pachet cu provocări. Statul în casă este o mare umbrelă sub care se ascund diferite temeri pe care le avem și care sunt firești, dat fiind noul care ne înconjoară pe toți în aceste zile. Apar și aspecte practice legate de spațiu. Nu toată lumea are curte, nu toată lumea are balcon sau mai multe camere etc, ceea ce poate îngreuna puțin lucrurile. Însă cu siguranță sunt lucruri pe care le aveți de făcut, copii care abia așteaptă să petreacă timp cu voi, unele aspecte pe care le-ați tot amânat, cărți necitite, rețete neîncercate etc.

Sunt oameni care nu au această opțiune și probabil că fiecare dintre noi are în familie sau cunoaște pe cineva în această situație. Faptul că stăm în casă îi protejează inclusiv sau mai ales pe ei, pe cei dragi nouă.

E clar că e un efort pentru noi toți, că ne scoate din rutina zilnică de pe o zi pe alta. În anul în care am călătorit, schimbam o cazare cam 3-4 zile. Eram într-un făcut și desfăcut de bagaje aproape continuu, dar care devenise deja atât de simplu pentru noi. Atunci am învățat cel mai bine pe pielea noastră că una dintre cele mai de bază calități este adaptabilitatea.

Sincer, sunt impresionată de mobilizarea noastră și abia aștept să umplem străzile și terasele cu zumzet atunci când ne vom simți în siguranță.

Vă doresc zile liniștite și nu uitați că distanțarea fizică nu înseamnă distanțare emoțională. Sunt aici și îmi puteți scrie, mă puteți întreba, îmi puteți cere ajutorul. Împreună vom reuși!

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

 

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: