Psihoterapeut în papuci de casă

În mintea mea s-a conturat acest articol în ultimele zile și am avut drept inspirație neputința pe care am simțit-o din mai multe postări care sunau cam așa: Ce să îți facă terapeuții? Și ei sunt depășiți de situație.; Dar ce, terapeuții au mai trecut prin pandemii? Ei de unde să știe ce au de făcut? etc.

Ceea ce aud în spatele lor este o teamă că nimeni nu ar putea să ne ajute. Psihoterapeuții nu sunt superoameni și ceea ce ne face să putem să oferim ajutor nu este experiența noastră de viață neapărat. Cu alte cuvinte, putem să fim acolo pentru ceilalți și să le conținem durerea chiar dacă nu am trăit același tip de experiențe. Este vorba de empatie și de capacitatea de a fi acolo pentru celălalt, ceea ce se dobândește în ani, mulți ani de studiu și de autocunoaștere.

Când a izbucnit pandemia la noi, primul meu gând a fost că e prima oară când anxietatea este aceeași pentru mine și pentru clienții mei. Ce gând precipitat! 🙂 Îmi dau seama azi că da, această pandemie este un mare declanșator pentru noi toți, dar că în fiecare agață altceva și că de fapt pandemia rămâne asta: un declanșator. Un declanșator pentru teama de moarte, pentru sentimente de neputință resimțite în trecut, pentru că nu putem să îi salvăm și să îi conținem pe cei dragi, pentru că am putea muri de foame așa cum s-a întâmplat în trecut cu bunicii/străbunicii noștri etc. Deși aparent ne este teamă de același lucru, suntem departe de adevăr făcând această presupunere.

Teama că nimeni nu m-ar putea ajuta și că cei care ar putea să facă asta par depășiți de situație poate veni de multe ori din trecutul nostru, din perioada când poate am fost bolnavi și adulții din jur erau mai panicați decât noi, nu ne puteau conține.

Cu toții am fost la un moment la o linie de start, să-i spunem, la punctul acela în care nu am știut ceea ce știm azi despre noi, în care încă nu ajunseserăm la o primă ședință a noastră de terapie. Cu alte cuvinte, sunt ani pe care îi avem de formări, specializări, sunt dificultățile noastre la care a fost nevoie să ne uităm prima oară pentru a putea fi acolo pentru ceilalți. A fi un bun psihoterapeut înseamnă a-ți asuma postura de învățăcel pe viață, a fi mereu deschis să te uiți la tine prima oară pentru a fi acolo pentru ceilalți, înseamnă să ști tu când e prea mult pentru tine și să e cazul să ajutor sau să iei o pauză.

Terapeutul tău este om la rândul lui, însă pe lângă a fi un om în viața de zi cu zi, are în plus ceea ce noi numim sinele terapeutului, adică o parte din el la care se conectează pentru a putea fi alături de celălalt. Nu faptul că suntem insensibil la durerea din jur și la ce se întâmplă ne face buni terapeuți, ci din contră, e vorba de a putea rămâne acolo, în emoție și de a încerca să o gestionăm.

Aceasta este o perioadă de adaptare pentru noi toți, însă e important să știi că un bun specialist va ști ce să facă pentru a-și liniști propriile temeri și pentru a putea fi acolo pentru tine, chiar și din papucii lui de casă. 🙂

Ai încredere și lasă-te să fii ajutat!

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: