Portugalia, pe cât de mică, pe atât de complexă

Porto.

Ultimele zile le-am petrecut în Portugalia pe care o văd complexă, diferită de la nord la sud, cu oameni grăbiți, dar ospitalieri, cu agitație și totodată cu liniște. Dar să le luăm pe rând. Prima destinație a fost Porto, al doilea oraș al țării ca și mărime după Lisabona.

Când mă gândesc la el, mi-e greu să îl definesc. E aglomerat, e plin de turiști, e o forfotă continuă. La fiecare colț poți găsi o cafenea, străzile sunt înguste, cu multe magazine, trotuarele sunt pavate cu chiștoace, iar sacii de gunoi așteaptă cuminți să fie ridicați. Poți găsi pe o stradă de la magazine de fructe până la magazine de piese auto. E ca și cum dintr-o plimbare pe două străzi ai găsit de la o baterie pentru telecomandă până la ingredientele pentru cină.

Clădirile par vechi, păstrează cu ele farmecul de altădată, dar fără să fi ratat amprenta zilelor noastre, întrucât desenele din graffiti stau colorate pe multe dintre ele.

Șoferii conduc nebunește, opresc să acorde prioritate în ultimul moment, depășirile se fac la limită, ambulanțele aleargă dintr-o parte în alta, la fel și oamenii. E o forfotă generală de la stânga la dreapta, dintr-o parte în cealaltă. E ca și cum orașul acesta nu vrea să se odihnească.

Veți găsi în Porto majoritatea obiectivelor turistice cam în același loc, în centru. Bineînțeles, nu toate, dar noi am reușit să vedem primele 3-4 recomandări (Dom Luis I Bridge, Cais de Ribeira, Sao Francisco Church, Jardins de Palacio de Cristal) dintr-o plimbare.   

Aceasta e doar o parte din Porto, cea pe care noi am văzut-o. Am fi vrut să ajungem și la plajă, dar vremea nu a ținut cu noi. Viața de noapte am auzit că ar avea și ea farmecul ei prin Porto, însă noi nu am experimentat-o, deci nu aș ști ce să spun despre asta.

Fontes.

Din Porto am mers în Leiria, într-un sătuc numit Fontes. Aici parcă am ieșit din peisajul pe care ni l-a oferit Porto. Multă liniște, străzile pietruite, casele micuțe, vopsite în alb, livezi pe dealuri, oameni care ne salutau deși nu ne cunoșteam. Viața la sat, așa cum este și la noi în unele zone, numai că aici aveam impresia că suntem în Grecia. Cam la asta mă ducea gândul când vedeam casele și străduțele. Lipsea marea, dar aveau un lac. Satul acesta a adunat oameni și din vecini, adică din Franța și din Spania, așadar puteai auzi fraze în toate cele trei limbi, portugheză, spaniolă și franceză. Casele erau ținute deschise, mașinile la fel, cu cheile în contact. Străzile erau atât de înguste, încât dacă te parcai pe stradă, altă mașină nu mai putea trece pe lângă. Așa că se folosea claxonul pentru ca oamenii să se sesizeze și să vină să mute mașina, ca să mai treacă și alții. M-am îndrăgostit de sătucul acesta. Viața simplă, oamenii, fructele luate direct din copac, familiaritatea și ospitalitatea cu care oamenii te tratează sunt doar câteva din motivele pentru care satul are un farmec aparte, iar acesta nu face excepție.

Podul care leagă Lisabona de Almada.

Din Leiria am mers în Lisabona, unde am descoperit o a treia parte din Portugalia, o altă lume, o altă energie. Lisabona e frumoasă, e curată, e nouă cumva, deși este cel mai vechi oraș din Europa de Vest, e o gură de aer curat și proaspăt, e o pictură pentru ochi. Această capitală îți oferă o paletă largă de opțiuni. Poți alege să vizitezi muzee, să te întorci puțin în istoria ei, să descoperi viața de altădată, poți alege să mergi la oceanul Atlantic să înoți și să stai la plajă, poți alege să vizitezi biserici, turnuri, monumente sau pur și simplu să te delectezi cu o cafea bună pe una dintre străduțele ei pietruite. Lisabona nu e o capitală clasică, are o nebunie organizată cumva.

Turnul Belem.

În Lisabona am vizitat Turnul Belem, care are un mic port lângă, cu alte monumente istorice în jur și cu un parc mare și verde unde poți să stai la soare tolănit pe o pătură. Bineînțeles, nu am putut rata o după-amiază la oceanul Atlantic. Noi am fost cazați în Almada, care este de legată de Lisabona de podul 25 de Abril Bridge, construit peste râul Tagus. Din Almada, imaginea pe care o oferă Lisabona este superbă. Aici am vizitat Christ the King, care a fost construit să vegheze deasupra Lisabonei în timpul celui de-al doilea război mondial. Mai exact, a fost ridicat ca un apel către divinitate pentru ca Portugalia să nu intre în război.

Almada, Christ the King.

Bineînțeles, de sus, de lângă statuie se pot vedea toate localitățile din jur, râul și oceanul.

Lisabona e superbă. În puține locuri m-aș mai întoarce pentru a doua oară, nu pentru că nu mi-au plăcut, ci pentru că mai vreau să văd și altele. Lisabona face parte din aceste puține locuri pe care aș vrea să le mai revăd.

Din Lisabona ne-am îndreptat către Sevilia unde vom sta câteva zile înainte de a ajunge în Maroc. Cum zicem noi, aproape am ajuns la porțile Marocului. Facem ultimele pregătiri înainte de a trece din cultura europeană în cea africană și apoi ne punem din nou pe două roți.

Numai bine,

Ancuța

P.S.: Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să vă abonați cu adresa de email la blogul meu. 🙂

Un comentariu la “Portugalia, pe cât de mică, pe atât de complexă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *