Freelancer începe cu „free”

A trecut ceva timp de când mi-am dat demisia și am intrat în rândul oamenilor pe cont propriu, în rândul freelancerilor.

Freelancer…mi-a plăcut dintotdeauna cum sună, poate pentru că începe cu “free” (liber).

Am trecut prin perioada mea de doliu de după demisie, chiar dacă nu m-a forțat nimeni să plec, emoțional e o despărțire, orice am încercat eu să îmi spun. Deci da, mi-a fost greu, am avut perioade și perioade. Am avut întrebări: Am făcut bine?, Oare m-am grăbit?, Oare ce o fi fost în capul meu? etc. Dar cum toate trec, a trecut și acea perioadă, cu bine, încet, dar sigur, cu lecții și oameni faini alături.

Continuă să citești Freelancer începe cu „free”

Emoții și kilograme în plus

14908331_977504612358964_1766255909484811360_nTema emoțiilor se regăsește destul de mult în articolele mele și asta pentru că suntem ființe emoționale și cred că accesându-ne emoțiile ne este mult mai ușor să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi și să creștem, să ne îndreptăm spre o versiune mai bună a noastră.

Emoțiile sunt cele care ne fac să ne entuziasmăm, să ne dezamăgim, să fim veseli sau să fim triști și lista poate continua.

S-au scris multe despre ele, există multe clasificări pe Internet, în cărți, în universități.

Dar ce sunt ele de fapt? Cum ne influențează și cum ne ghidează în viață?

Ele sunt trăirile noastre, influențate de stimulii din exterior și ne ghidează majoritatea deciziilor pe care le luăm în viață. Deciziile noastre sunt de fapt emoționale, în tot ce facem, lucru, acasă, în trafic, la școală, în cuplu etc.

Există patru tipuri de emoții de bază: tristețea, bucuria, teama și furia.

În ultima perioadă am tot auzit vorbindu-se despre emoții pozitive și emoții negative. Nu cred ca există așa ceva, cred ca există doar emoții plăcute si neplăcute. E o diferență care etimologic poate nu pare foarte mare, dar care face diferența în modul în care percepem un mesaj. Să îți fie teamă nu e plăcut, dar tot teama ne ajută să ne asigurăm când trecem strada, când folosim un cuțit sau un obiect care ne poate răni. 

Continuă să citești Emoții și kilograme în plus

Copii și Zâne-un vis devenit realitate

10857797_765626066843913_4424611379989208274_nÎn timpul facultății am început să lucrez ca terapeut pentru copii cu tulburări din spectrul autist. Suna a chineză pentru mine la început, nu știam exact ce să fac, cum să încep să lucrez cu ei. Am învățat că mila nu ajută, din contră, că dacă vrei să îi ajuți, trebuie să îi independizezi, să îi lași să facă lucruri singuri. A fost o provocare care m-a învățat multe; m-a învățat să apreciez mai mult, să fiu mai expresivă, mai jucăușă, mai calmă și mai ales, mai răbdătoare. Am avut ocazia să lucrez cu oameni foarte faini care m-au ajutat și m-au susținut în munca mea. Am cunoscut copii minunați, inocenți, diferiți, deși aveau același diagnostic. Fiecare cu alte nevoi, fiecare cu alt potențial, fiecare cu alte cunoștințe despre ce înseamnă lumea, mediul înconjurător, noi, ceilalți.

Continuă să citești Copii și Zâne-un vis devenit realitate

Ce înseamnă, de fapt, să te joci frumos?

saturdaysoccer4Zilele trecute eram cu o prietenă la o plimbare de toamnă. Ne-am oprit într-un parc de copii să ne bem cafeaua, să mai povestim. O mamă cu 3 baieței alături. Ei se jucau cu o minge și ea vorbea la telefon. Când deodată o auzim strigând: Jucați-vă frumos! Voi chiar nu știți să vă jucați frumos?

Și atât. S-a întors apoi la conversația telefonică.

De aici bineînțeles că am început și noi discuțiile noastre legate de această semnificație. Oare ce o însemna să te joci frumos? Ne dăm seama că și nouă ni s-a spus asta când eram mici și la fel ca și cei 3 băieței nu ne-am gândit să întrebăm ce înseamnă. Adică ei nu se certau, nu se îmbrânceau, nu urlau și totuși mama lor le-a spus să se joace frumos. O fi legat de cât de murdar ești după ce termini joaca, de cât de corect dai cu mingea, o fi doar preventivă întrebarea ca nu cumva să îi spargi nasul celuilalt și să fii atent, o fi legat de marcarea unui gol? Nu știm, cel puțin în situația de ieri nu ne-am dat seama.

Continuă să citești Ce înseamnă, de fapt, să te joci frumos?

Nu suntem o mare familie la lucru!

work-life-balance-sign-post-by-stuart-milesAm fost săptămâna trecută la o conferință de Resurse Umane. Multă lume, zâmbete, cărți de vizită, cafea, pliante etc. Îmi dau seama că deși am auzit de mult prea multe ori ”Noi la lucru suntem o mare familie” încă mă mai șochează fraza aceasta.

Eu nu cred că e așa. Cred că e doar o chestie de marketing, o încercare de atragere de noi candidați și tot o încercare de a le vinde ambalaje frumoase actualitor angajați. Am ajuns să confundăm prea mult viața de la lucru cu cea personală. Îmi dau seama că se dorește a fi o sintagmă care să descrie cât e de minunat la lucru. Dar tot mi se pare o extremă, mai ales când aud că noi la firma de 1000-2000-3000 de angajați suntem o mare familie. În acest caz nu știi cum îi cheamă pe ”copiii” tăi; nici ei între ei nu se știu.

Continuă să citești Nu suntem o mare familie la lucru!

Arta de a nu ști sau frumusețea în a ne lăsa surprinși

33mnbn9Zilele trecute priveam un filmuleț pe TED. Printre altele, persoana care era invitată povestea despre perioada în care mergea prin diferite orașe cu Dalai Lama. Oamenii îl întrebau diverse lucruri și el le răspundea de cele mai multe ori cu “nu știu”.

De aici am plecat cu gândul la mai multe situații în care mi-a fost rușine să spun nu știu.

Și mă gândeam cum încă din școală trebuie să știm. Trebuie să sțim cât mai multe informații din cât mai multe domenii. I se spune cultură generală și dacă nu o ai, se așteaptă de la tine ca măcar să ai bunul simț să roșești și să intri sub masă de rușine.  Avem multe de învățat, iar în lumea în care trăim unde chiar avem acces la tot felul informații ne e greu să spunem nu știu.

Continuă să citești Arta de a nu ști sau frumusețea în a ne lăsa surprinși

Cine m-a făcut „om mare”

Group of seven children dressing up as professions

Astăzi vreau să scriu ceva, simt nevoia să scriu. Am început mai multe articole, am scris puțin și la cartea începută acum câteva luni, dar parcă nu mi se leagă foarte bine cuvintele, deși am dorința de a pune gândurile negru pe alb. Așa că încep al treilea articol de azi și îmi propun să îl finalizez.

Întâmplător sau nu, am ascultat piesa Deliei, cea cu *Cine m-a făcut om mare/Cine m-a făcut defect?*.

Continuă să citești Cine m-a făcut „om mare”

Mâncarea nu e dragoste

Aprilie 2014 vs. Octombrie 2016
Aprilie 2015 vs. Octombrie 2016

Astăzi cântarul mi-a arătat mai puțin cu 25 de kilograme. Am reușit după 1 an și 2 luni să ajung la greutatea mea normală.

Le-am pus ușor, mult prea ușor.

Sedentarismul, mai mult mașina și mai puțin bicicleta, mai multă indulgență față de ceea ce mâncam, multe scuze, multe emoții rămase și neexprimate și așa mai departe.

Kilogramele în plus afectează nu doar organismul, ci și stima de sine, dar și modul în care ajungi să te privești și să te percepi. E ca și cum vin să te îngreuneze fizic, psihic și sufletește.

Mâncarea e un prieten înșelător, dar și dulce. E acolo oricând ai nevoie: când ai o zi proastă, când nu-ți merge un proiect, când ai o ceartă cu partenerul, când ai o despărțire, e mereu alături de tine. Umple goluri oricând, oricâte și la orice oră. O găsești la fiecare pas, e disponibilă pentru tine, dar de multe ori, de cele mai multe ori nu de ea ai nevoie. Ai nevoie să îi spui partenerului ce te doare, ai nevoie să îi spui clientul că nu e stăpânul tău, ai nevoie să spui stop muncă atunci când vine pauza de masă, ai nevoie să fii luată în brațe, ai nevoie să te oprești din toată nebunia de zi cu zi și să te întrebi “Ce fac eu aici? Chiar am nevoie să mănânc sau încerc să umplu goluri cu calorii goale?”. Continuă să citești Mâncarea nu e dragoste

Prea mult a face și prea puțin a fi

 

14463070_1319941278016267_7465130485406683357_n

Îmi fug prin minte multe idei. M-am trezit așa cu ele și nu îmi dau pace. Vreau să scriu un articol despre motivul pentru care mi-am dat demisia, despre cum sunt alte lucruri mai importante în viață decât un job, îmi vine să țin un discurs motivațional despre asta, dar pe de altă parte mă gândesc “Cine sunt eu să le spun altora ce e mai important pentru ei?”, “Poate oamenii au rate, au copii de crescut? Lasă-i să stea acolo la jobul lor.”, “Eu nu am nicio obligație și tot mi-a fost greu. Dar alții care au obligații?” etc.

Așa că nu o să scriu acest articol pentru a vă îndemna să faceți la fel. Îl scriu pentru a vă spune că sunt lucruri mult mai importante în viață decât un loc de muncă.

Lucrez de la 17 ani și știu cum e să nu ai prea multe variante, dar știu și că alegerea ne aparține. Știu cum e să ajungi acasă la 23.00 pentru că nu te grăbești să ajungi că te așteaptă doar pisica ta și nimeni altcineva. Știu cum e să te îngropi în job ca să uiți ceva sau să compensezi altceva. Dar știu și că dacă nu făceam nimic diferit, acum eram tot pe acolo.

În ultima perioadă mă întâlnesc cu mulți oameni, cu tot mai mulți. Unii sunt mai delăsători la job și nu se stresează atât de tare, alții sunt mai implicați și își așteaptă statuia de la șefi. După cum vă puteți da seama, cei care sunt mai implicați și stau peste program, care se rup în două să mulțumească pe toată lumea (puțin probabil să se întample asta vreodată) sunt și cei mai stresați, cu dureri de cap, de spate, cu cearcăne și supărări, vorbesc numai despre lucru, dar și despre faptul că nu mai au timp liber, timp pentru familie sau că au ajuns la peste 30 de ani și nu au un partener de viață. Continuă să citești Prea mult a face și prea puțin a fi

Comunicăm emoții

34869

Comunicăm emoții…tot timpul, fie că vrem, fie că nu.

Transmitem ceea ce simțim, ceea ce credem prin poziția corpului nostru, prin tonalitate, gesturi, mimică. Suntem o carte mult mai deschisă decât credem. Și mai mult decât atât suntem o întreagă bibliotecă cu cărți din multe domenii. Unele le-am deschis și știm că le avem pe rafturile de cărți, dar altele au rămas nedeschise. Îmi place să cred că suntem o combinatie de cărți de psihologie, de bucate, de pasiune și sexualitate, de fotografie, de dorințe și multe altele care așteaptă să fie descoperite.

Continuă să citești Comunicăm emoții