Dor de mare

Mi-e dor de mare.

Mi-e dor de mirosul ei, de valurile ei, de nisipul ei, de culoare ei.

Am cunoscut marea la 20 de ani. Atunci am văzut-o pentru prima oară. Eram în tren și vedeam o imensitate albastră, mare, impunătoare și totodată atât de primitoare.

Când am intrat prima oară în apă am simțit cumva că mă reîntregesc, că mă întâlnesc cu o altă parte din mine. Mă simțeam atât de în elementul meu și totodată atât de nesemnificativă în toată acea imensitate.

Continuă să citești Dor de mare

Curajul vine din frică

Mai 2015 versus Ianuarie 2017

Am fost mereu interesată de diete, de cure și tabere de detoxifiere, de cărți despre diete, de modalități eficiente și miraculoase de a slăbi, dacă s-ar putea peste noapte, fără efort și cu mâncare multă și nesănătoasă în farfurie, la orice oră din zi și din noapte.

Și la final, să mai fiu și tonifiată, toată numai fibră. Ei bine, asta da poveste de peștișor auriu.

Din păcate, până acum nu am găsit metoda miraculoasă. De o găseam, deja era mare tam-tam pe subiect și sigur mă și îmbogățeam în scurt timp.

Realitatea este că nu merge cu miracole, pur și simplu nu merge…și nici cu diete.

Am încercat de-a lungul timpului destule, multe, foarte multe.

Continuă să citești Curajul vine din frică

Brățara care a devenit inel

      Într-o zi oarecare, într-un oraș oarecare, într-o casuță cochetă stătea agățată pe un raft o bucată a ceea ce cândva făcuse parte dintr-o brățară. Nu știa de unde vine sau când a fost creată, își amintea doar ziua în care s-a trezit într-un magazin de bijuterii, atunci când era completă. Se gândea că printre multe alte bijuterii scumpe, care mai de care mai frumoase, nu o să o aleagă nimeni, o să stea acolo plină de praf și o sa ruginească. Dar asta pentru că nu era conștientă de frumusețea ei, de forma ei specială și de finețea cu care fusese lucrată, care a fost apreciată de cea care urma să o poarte, aproape non-stop pe mâna ei. În sfârșit, brățara se simtea apreciată și ajunsese să fie conștientă de calitățile ei, de frumusețea și eleganța ei, primea complimente de la prietenele celei care o purta. Asta însemna că trebuie să fie specială și așa se și simțea, poate chiar puțin superioară altor brățări.

Continuă să citești Brățara care a devenit inel

Mi-e teamă de spitalele din România

Mi-e teamă să ajung la spital.

Normal, tuturor ne este. Dar nu, nu vorbesc de o situație în sine pentru care aș putea ajunge la spital, nu de ea mi-e teamă în primul rând, ci de spitalele din România, care mi-ar putea agrava acea situație. 

Mi-e teamă pentru că am mai ajuns și știu cum e. Am ajuns la 14 ani prima dată. Îmi amintesc doar că m-am trezit pe patul de spital și nu aveau vată suficientă, nu mai vorbim de alte pansamente, pentru a mă ștearge de sânge. Cum e posibil ca un spital, dacă e un spital și te bazezi pe el, să nu aibă cele necesare să te trateze?

Continuă să citești Mi-e teamă de spitalele din România

Mai mult a trăi și mai puțin a bifa

 Mi-am dat seama că pentru 2017 nu mi-am făcut un plan, un document în care să îmi trec obiectivele pe care vreau să le bifez pe parcursul celor 12 luni.

Este primul an în care am omis, în care pur și simplu am uitat să fac asta. De obicei, începeam documentul cu pricina din decembrie. Și chiar funcționa. Cam în proporție de 80% reușeam să ating ce îmi treceam acolo. Obiective despre slăbit, despre bani, despre călătorii, despre a învăța noi limbi străine, despre a avansa în carieră, despre dezvoltarea mea personală etc.  Fiecare arie din viața mea era acolo, nimic nu îmi scăpa.

Continuă să citești Mai mult a trăi și mai puțin a bifa

Less is enough

De ce am ajuns să fugim dintr-o parte în alta?

De ce nimic nu ne mai mulțumește, deși avem mai multe decât oricând?

De ce nu facem nimic să schimbăm asta?

De ce ne tot plângem?

De ce urmăm norme sociale cu care nu suntem de acord?

De ce ne autolimităm/autosabotăm?

Câteva din întrebările pentru care îmi păstrez curiozitatea de ani de zile și pe care bineînțeles mi le adresez și mie.

Continuă să citești Less is enough

Bali, o liniște în mulțime

Ce contează, de fapt, în viață? sau  Care e rostul nostru în viață?

Mi-am pus întrebarea asta de foarte multe ori, multe, multe ori.

La un moment dat făceam și un sondaj printre cunoscuți legat de asta. În funcție de perioada în care eram, am găsit sau nu ceva răspunsuri.

Și anul trecut a venit din Bali. 

Dincolo de comercialul Eat, pray, love, pe care l-am adorat, văzut de foarte multe ori, citit carte engleză și română, Bali chiar e Paradisul pe pământ sau cel puțin cel mai Paradis din ce am văzut eu până acum.

Trecând peste povestea cu pelicula, pentru mine, Bali a însemnat ceva, ceva aparte.

Chiar nu am cuvinte care să exprime, pentru că dacă zic minunat, mirific, nu cuprinde tot ce vreau să spun.

Continuă să citești Bali, o liniște în mulțime

Sclipici, praf și o steluță

Brăduțul din paste

Anul acesta am reușit să mă implic mai mult în organizarea de evenimente pentru Copii și Zâne, dar cel mai cu impact, mare și provocator a fost proiectul celor 12 târguri de iarnă.

A fost un proiect simplu la început, a luat amploare treptat și în curând a crescut atât de mult încât am ajuns ca majoritatea dintre noi să aiba acasă un mic atelier de creație.

Am lucrat împreună cu mămici, copii, bunici, voluntari, terapeuți, toți implicați cu idei care mai de care mai altfel.

Am reușit să finalizăm cu bine, chiar cu foarte bine proiectul.

Am cunoscut foarte mulți oameni prin intermediul acestor evenimente, am râs cu ei, am povestit cu ei, ne-am mai și dezamăgit uneori când treceau pe lângă standul nostru fără să cumpere nimic, dar am avut și momente când efectiv ne-am simțit copleșite de bunătatea unor oameni. Genul de moment când îți vine să pui stop timp și să te lași inundat de sentimentul acela și să te bucuri că există așa oameni, mai bine zis, OAMENI.

Continuă să citești Sclipici, praf și o steluță

Freelancer începe cu „free”

A trecut ceva timp de când mi-am dat demisia și am intrat în rândul oamenilor pe cont propriu, în rândul freelancerilor.

Freelancer…mi-a plăcut dintotdeauna cum sună, poate pentru că începe cu “free” (liber).

Am trecut prin perioada mea de doliu de după demisie, chiar dacă nu m-a forțat nimeni să plec, emoțional e o despărțire, orice am încercat eu să îmi spun. Deci da, mi-a fost greu, am avut perioade și perioade. Am avut întrebări: Am făcut bine?, Oare m-am grăbit?, Oare ce o fi fost în capul meu? etc. Dar cum toate trec, a trecut și acea perioadă, cu bine, încet, dar sigur, cu lecții și oameni faini alături.

Continuă să citești Freelancer începe cu „free”

Emoții și kilograme în plus

14908331_977504612358964_1766255909484811360_nTema emoțiilor se regăsește destul de mult în articolele mele și asta pentru că suntem ființe emoționale și cred că accesându-ne emoțiile ne este mult mai ușor să ne dăm seama ce se întâmplă cu noi și să creștem, să ne îndreptăm spre o versiune mai bună a noastră.

Emoțiile sunt cele care ne fac să ne entuziasmăm, să ne dezamăgim, să fim veseli sau să fim triști și lista poate continua.

S-au scris multe despre ele, există multe clasificări pe Internet, în cărți, în universități.

Dar ce sunt ele de fapt? Cum ne influențează și cum ne ghidează în viață?

Ele sunt trăirile noastre, influențate de stimulii din exterior și ne ghidează majoritatea deciziilor pe care le luăm în viață. Deciziile noastre sunt de fapt emoționale, în tot ce facem, lucru, acasă, în trafic, la școală, în cuplu etc.

Există patru tipuri de emoții de bază: tristețea, bucuria, teama și furia.

În ultima perioadă am tot auzit vorbindu-se despre emoții pozitive și emoții negative. Nu cred ca există așa ceva, cred ca există doar emoții plăcute si neplăcute. E o diferență care etimologic poate nu pare foarte mare, dar care face diferența în modul în care percepem un mesaj. Să îți fie teamă nu e plăcut, dar tot teama ne ajută să ne asigurăm când trecem strada, când folosim un cuțit sau un obiect care ne poate răni. 

Continuă să citești Emoții și kilograme în plus