„Oriunde” sună minunat

Cred că aveam vreo 7-8 ani când mergeam într-o vară la București cu trenul cu ai mei.

Era foarte aglomerat, erau mulți oameni și în vagon, dar și pe hol. Abia puteam trece printre bagaje, taică-meu ne ridica pe mine și pe fratele meu pe deasupra lor ca să înaintăm, pentru că ne împotmoleam la fiecare pas.

Ne-am găsit locurile și am plecat. La un moment dat, dintr-o gară a urcat un cuplu. Erau înalți amândoi și aveau părul blond-roșcat, cam nepieptănați mi se păreau mie. Aveau hainele altfel decât le aveau părinții mei, erau mai sport, mai militărești, erau pur și simplu altfel, se vedea cu ochiul liber că nu erau de-ai locului.

Dar ce mi-a atras și mai mult atenția a fost rucsacul lui. Era foarte mare și părea greu, iar între elasticele trecute peste rucsac erau puși la uscat o pereche de chiloți, iar lângă ei de șireturi stăteau spânzurați doi bocanci.

L-am întrebat pe taică-meu cine sunt ei și mi-a spus că sunt ruși și a râs de chiloții lor agățați de rucsac. Mie mi s-a părut genial (chiar dacă nu știam atunci acest cuvânt), mi-a plăcut și mi-a rămas în minte.

Am presupus noi că oamenii călătoresc prin lume, de-asta erau asa nepieptănați și aveau hainele alea diferite de ale noastre. Păreau fericiți, liberi și simpli.

Nu le trebuia nici măcar o mașină de spălat sau o sfoară pe care să își întindă hainele. Părea că au tot ce au nevoie în rucsacul ăla.

Am ținut imaginea asta atât de prezentă în mine, încât nici nu mai știam că e acolo, până când într-o zi i-am povestit-o lui Cristi și parcă e și mai prezentă de atunci.

Dintotdeauna mi-a plăcut să călătoresc, să cunosc oameni noi, să privesc pe geamul trenului sau al mașinii, să văd peisajele și uneori să nu le văd, doar să mă las purtată de gânduri în timp ce ele se perindă în fața mea.

Împreună cu Cristi am călătorit foarte mult, ne place să cunoaștem locuri și oameni noi. La începutul fiecărui an, prima noastră preocupare era să vedem care sunt zilele libere pe anul care abia începea și cum putem să le legăm cu un weekend și să mergem pe undeva.

După care începeam să salivez la tot felul de imagini cu plaje exotice, cu câmpuri verzi, cu dimineți în munți și așa mai departe. Dădeam share pe Facebook, îmi schimbam uneori și poza de copertă cu o imagine de genul, cea de pe Desktop, nu mai zic.

Anul acesta nu va mai fi așa, pentru că ne-am gândit noi că viața e prea scurtă, limitările sociale prea multe, granițele dintre țări aproape inexistente și cei 100 de ani de viață nu ni i-a garantat nimeni ca să mai așteptăm.

Așa că o să plecăm în lume să cunoaștem alte țări, alte culturi, să ne lăsăm schimbați de experiența care vine împreună cu călătoria.

Dată fixă, cât stăm și unde, nu avem, dar am început să lucrăm la ideea aceasta de la jumătatea anului trecut și a luat diferite forme până acum.

Ultimele luni au adus multe schimbări, de toate felurile, nici nu le mai știu numărul, dar cert este că m-am lăsat de control că deja nu mai funcționează. 🙂 🙂  

Este o aventură în sine, una gândită, dar care lasă foarte mult loc de spontaneitate. Nu avem o dată clară de plecare și nici de întoarcere.

Poate vom fi plecați câteva luni, un an, doi, trei, habar n-avem. Cert este că ne apropiem zi de zi de ea și abia așteptăm să înceapă.

Știm doar că vom pleca noi doi, un motor, un cort, doi saci de dormit și câteva rânduri de haine.

Simțim că a venit momentul să facem această călătorie, să trăim altfel, diferit. E prima oară în viața mea când habar nu am unde o să fiu peste 3 luni și e prima oară când simt că m-aș bucura să fiu oriunde.

Vrem să trăim viața zi de zi, să trăim momentul, prezentul, să învățăm să ne descurcăm, să lăsăm această călătorie să ne schimbe așa cum vrea ea.

Cu gândul la primul kilometru,

Ancuța

P.S.: Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să vă abonați cu adresa de email la blogul meu. 🙂


8 comentarii publicate

  1. Va felicit pe amandoi pentru decizia luata si va doresc sa va bucurati la maximum de libertatea pe care o veti trai din plin!

    Vreme frumoasa si vant in … plete, ca pupa n-aveti la motocicleta 🙂

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. În 10 zile plecăm spre Maroc – Ancuța Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: