Ce m-aș bucura să știe oamenii care nu au ținut diete

Fie că s-a observat, fie că nu, în primele două săptămâni de la revenirea în țară am pus pe mine 4 kilograme. De ce?

  • am venit de la peste 30 de grade la minus câteva grade, iar corpul a cerut mai mult de mâncare.
  • am mâncat multe lactate și brânzeturi pentru că mi-a fost dor de ele.
  • am considerat că dacă a trecut aproape 1 an de când m-am stabilizat în greutate și tot atât de când călătoresc și am tot schimbat mâncăruri în diferite țări, ei bine, nu se va mai depune. M-am înșelat.
  • din cauza schimbărilor și readaptării am mâncat și emoțional.
  • am mers în multe vizite și cam peste tot oamenii ne așteptau cu mâncare de care ne-a fost dor.
  • am mâncat peste 7 seara.
  • nu am mai făcut exerciții (nici la matematică și nici fizice).

Suficiente motive, nu? Așa zic și eu. 🙂

Motive pe care nu aveam de gând să le transform în scuze, pentru că dacă ceva am învățat în ultimii ani legat de corpul meu este că 4 kilograme se pot transforma în 30 peste noapte.

Am mers la medicul nutriționist, mi-am revizuit stilul de viață, am avut răbdare să mă reacomodez și să iau lucrurile pe rând și acum sunt aproape în grafic, nu în cel prezentat în reviste, ci în cel în care eu mă simt bine. Asta cred că e foarte important pentru cei care își doresc să slăbească, să conștientizeze că e important să te simți bine cu tine, nu să arăți ca un star de cinema.

Dar intenția nu este să mă laud despre cum trec eu peste coborâșuri, ci să vă povestesc despre ce am mai aflat și experimentat din relațiile cu oamenii care nu au avut probleme cu greutatea în viața lor.

Ideea nu este de a forma tabere, ci de a încerca să ne înțelegem între noi. Fiecare are greutăți, chiar dacă nu se văd fizic sau chiar dacă nu sunt de natură fizică.

M-am hotărât să scriu acest articol pentru că în ultima perioadă primesc întrebări de genul: Dar cât vrei să mai slăbești?, Dar tu toată viața o să mergi la nutriționist?, Acum, că ai slăbit, mă gândesc că poți și tu să mănânci o felie de tort, nu? etc.

Iată ce m-aș bucura să știe oamenii care nu au fost nevoiți să își schimbe stilul de viață sau să slăbească:

  • Nu cred că te mai îngrași așa repede acum. Așa am zis și eu, dar pe cântar am pus 4 kilograme în 2 săptămâni. Da, și eu m-am gândit că e retenție de apă, dar n-a fost. 🙂 Poate fi greu de crezut, dar e foarte adevărat. Și mama lor, că se dau greu jos. Am zis că dacă am slăbit 32, 4 nu mă mai sperie, dar tot necesită timp și energie.
  • corpul nostru (al celor care am fost plinuți, grași sau obezi) are o memorie, aceea a kilogramelor multe, așa că el mereu va tinde să meargă spre ceea ce cunoaște.
  • perioada de menținere nu înseamnă că putem mânca orice, oricât și oricând. Vedeți mai sus că am încercat și nu merge.
  • în continuare consider un act de respect pentru mine să merg la medicul nutriționist, oricare mi-ar fi greutatea.
  • îmi place să mănânc, dar am decis să aleg ce. Evident, zahărul creează dependență și mai repede la cei care au avut probleme cu greutatea decât la ceilalți. Știu și eu că dacă îl mănânc câteva zile consecutiv, probabil că uit jumătate din principiile de acum. Oamenii care lucrează în industria alimentară, asta fac, asta caută, să ne lege de a consuma cât mai mult. Credeți că vrea cineva să ne cultivăm în grădină alimentele și să fim sănătoși? Ar fi frumos, dar nu prea. Prin consumerism servim mult mai mult societății și economiei, din păcate.
  • deși la început părea o corvoadă, acum nu mai consider așa. Slăbitul m-a învățat să mănânc sănătos și nu-i mai invidiez pe cei care pot mânca prăjeli și dulciuri la 10 seara fără să se depună.
  • nu mai țin dietă, ci am abordat un alt stil de viață. Voința e un mușchi care te mai lasă din când în când, așa că uneori mai pici și dincolo de linie, important este să nu rămâi acolo, ci să revii.
  • de multe ori prefer să sar peste o felie de tort dacă nu poftesc pentru a mânca o jumătate de pizza a doua zi.
  • schimbările acestea sunt greu de făcut și cu cât ai încercat de mai multe ori, cu atât e mai greu să te ții de ele. Apreciază-i și încurajează-i pe cei care au ales să renunțe la anumite alimente sau obiceiuri.
  • la întrebarea „când o să mănânci și tu normal?” vă spun că eu consider că mănânc normal. De cele mai multe ori normal se traduce ca mine sau așa cum fac eu. Deci fiecare consideră normalul lui ca fiind cel adevărat.
  • dacă nu mai pot să mănânc tot, nu înseamnă că mă abțin, înseamnă că din fericire pentru mine m-am săturat și îmi ajunge.
  • dacă la o petrecere aleg să mănânc ceva dulce sau să fac atunci o excepție, nu înseamnă că m-a lăsat voința.
  • dacă tu alegi să mănânci total altfel decât mine, chiar nu mă deranjează și nu poftesc. Nu sunt un critic alimentar și nici un medic nutriționist. Iar dacă poftesc, cred că de fiecare dată când mi-am permis cu persoana din fața mea, i-am cerut să gust.
  • n-am picat în extrema cealaltă, cea în care tot vreau să slăbesc și nici nu am devenit obsedată. Știu doar că am pus pe mine în perioada de menținere și vreau să dau jos, după care voi continua menținerea, având un stil de viață cât mai sănătos.
  • Nu am gătit nimic pentru voi că nu știu ce mai mâncați. Uite, dacă vreți vă fac o salată. 🙂 Nu mâncăm doar salată și ceapă verde, dar nici nu vrem ca oamenii să se deranjeze pentru noi. De obicei ne adaptăm și chiar nu s-a întâmplat să mergem undeva și să nu găsim ceva de mâncare. Cel puțin, eu nu îmi amintesc.
  • oricât de mult am slăbi, fir-ar, încă mai avem complexul costumului de baie o perioadă. E percepția noastră eronată despre corp care e încă acolo, încă nu ne-am tonifiat cum trebuie și știm că prietenii ne vor măsura, că doar am slăbit și să vadă cum stă treaba și pe sub haine. Deci da, o perioadă încă ne mai simțim expuși.
  • chiar dacă am mai încercat de o mie de ori și nu ne-a ieșit, de fiecare dată intrăm în chestia asta ca și când ar fi ultima oară și vom reuși. Avem nevoie de încredere, apreciere și încurajare.
  • chiar dacă nu ai auzit de alimentele pe care noi le mâncăm sau nu știi să le prepari, nu suntem ciudați. Am învățat să ne adaptăm și să facem loc în viața noastră unor alte gusturi.
  • și mâncarea noastră are gust. Dacă nu e delicioasă și nu ne place noul stil de viață, atunci nu va dura mult.
  • „O să ții dietă toată viața?” Sper că nu. Îmi place să numesc acest nou mod de a mânca noul meu stil de viață. Adică am aproape de doi ani de când merg cu el de mâna. Nu cred că se poate numi doar o dietă.
  • Asta e mâncare?” Da. 🙂
  • aaa! Pe această cale, vă rog tare mult să nu mă mai măsurați din priviri când ne întâlnim. 🙂 Contez mai mult în viața mea sau a oamenilor din jur decât cântăresc într-o anumită perioadă. Sunt eu, cu schimbări interioare și exterioare.




Sunt sigură că mai sunt multe de adăugat și de la mine, dar și de la voi.

Eu poate mai completez când îmi mai amintesc. Vă rog și voi să faceți la fel, scrieți-mi în comentarii sau în privat, cum doriți.

Să aveți zile frumoase și sănătoase.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă: Unsplash, Hian Oliveira

Articole similare:

4 comentarii publicate

  1. Am vazut o poza cu tine beafore and after. Felicitari pentru vointa, chiar esti de apreciat!

    In urma cu vreo 3 ani am tinut si eu Dukan, nu ca la carte, ci am adaptat-o in functie de nevoile mele, si-am dat jos cam 12 kg, de la 70 am ajuns la 58. Acum am 62 si exact cum ai spus si tu, corpul meu tinde sa ia in greutate daca nu sunt atenta. As vrea sa am din nou ambitie si vointa pentru a mai da jos cateva kilograme, macar 4-5, m-as simti mult mai bine. Dar e atat de greu sa incep sa fac ceva … pff, n-ai idee! Plus ca imi lipseste miscarea, sunt feelancer si asta inseamna multe ore petrecute acasa, cu fundul pe canapea si cu laptop-ul in brate. 🙁

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: