„Nu trebuie să te încadrezi într-o meserie, poți să îți creezi una.” Andreea Vrabie

Anul acesta am început să facem un exercițiu de trezire și mobilizare matinală pentru a ajunge la evenimentele Creative Mornings Timișoara

Luna aceasta, speaker a fost Andreea Vrabie, a cărei prezentare mi-a plăcut tare mult, pentru că a fost o călătorie, mai mult decât o expunere a unor idei. Prin modul în care a povestit, am avut impresia de câteva ori că am fost cu ea și că am văzut, că am trăit și că am simțit ceea ce ea spunea. Într-un fel am fost acolo, dar în povestea mea, cea de acum 3 ani când mi-am dat demisia și am decis că e momentul că fac altceva, să încep de la zero. 

Pe lângă povestea ei, Andreea ne-a adus câteva fragmente din interviurile pe care le susține în cadrul Podcastului Pe Bune. Am auzit vorbindu-se despre cum este să te poziționezi ca învățăcel la o vârstă la care se așteaptă de la tine să fii expert într-un anumit domeniu, despre întrebări legate de sens, temeri, frustrări și noi începuturi. Dacă până acum nu l-ați ascultat, pe bune că merită. 🙂

Andreea este cea care a adus Creative Mornings în România, pentru prima oară în București și care apoi a încurajat ca acest eveniment să se întâmple și în Timișoara, ceea ce s-a întâmplat fix acum 2 ani, la Ambasada, locul unde săptămânal se întâmple multe evenimente frumoase.

Prezentarea a fost despre normalizare, despre acceptare, despre includere a unor idei, a unor trăiri, care deși nu se încadrează în tipare, sunt firești. Andreea a povestit despre ceea ce nu se prea se vorbește, despre eșec, despre cum o dăm în bară, despre cum suntem setați că succesul e singurul care merită să fie contorizat. Mi-am dat seama că aș vrea să abordez tema eșecului mai des în articolele mele, pentru că așa e, tendința este să vorbim despre rezultat și nu despre călătoria către el, care de multe ori include și părți bune, dar și mai puțin bune, rătăciri pe traseu și regăsiri.

Mi-am amintit de grupurile de susținere pe tema emoții și kilograme în plus, unde dincolo de ceea ce oamenii află despre ei, dincolo de ceea ce le povestesc eu, cel mai mult contează că au cunoscut alte persoane, care la fel ca și ei se confruntă cu probleme similare. E așa de important să știi că nu ești singurul care a făcut, simțit, gândit ceva și că mai sunt și alții ca tine. 

Așa cum puteți vedea în rândurile de mai sus, mintea mea a făcut conexiuni, iar ceea ce Andreea a prezentat a atins ceva în mine, mi-a amintit de perioada mea de după demisie, de confuziile mele, de întrebările pe care le aveam.

Poate cea mai importantă întrebare care tot revenea era „Cine sunt eu acum?”, cine sunt eu dincolo de ceea ce am făcut în ultimii ani, dincolo de rutina mea zilnică, dincolo de obiceiurile mele. M-am întrebat asta până ce mi-am dat seama că pot să fac multe, că sunt liberă să aleg și am început să fac. După care a venit cealaltă dilemă, cine sunt eu între toate rolurile pe care le am/urmează să le am. Sunt blogger, sunt consultant, sunt trainer, sunt psihoterapeut, sunt călătoare? Cum le pui pe toate astea pe o carte de vizită, într-o semnătură, undeva? Cum răspunzi la întrebarea „Tu cu ce te ocupi?” Concluzia la care am ajuns este că sunt toate, că nu vreau să fac doar un singur lucru, știind că pot să fac mai multe și că nu e nimic rău în asta, că nu trebuie să mă încadrez într-o meserie, ci pot să îmi creez una. Sunt zile în care sunt mai mult una și mai puțin celelalte, sunt zile în care poate e prea mult și trebuie să reconsider traseul și să schimb câte ceva.

După cum vă puteți imagina din ce am scris mai sus, ceva în mine a tresărit când am auzit cuvintele din titlu și mi-am dat seama de ce a rezonat cu mine așa de tare ce a spus Andreea. Parcă am fost și eu cumva la un grup de susținere cu alți oameni care au trecut printr-un proces similar cu al meu.

Deși pare uneori că ceilalți fac lucrurile cu ușurință, că la ei succesul vine ușor, că nu au avut dificultăți în a trece spre antreprenoriat, spre a face ceva pe cont propriu, ei bine, nu e deloc așa. Dar vă invit să ascultați Podcastul Pe bune, pentru mai multe povești de viață.

Mulțumesc, Andreea, pentru emoție și pentru povești!

Toate cele bune,

Ancuța Coman

Foto articol: Dana Moica

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: