Când mintea, sufletul și corpul au același țel

Am ajuns la minus 32 de kilograme.

Nu-mi amintesc să fi avut din adolescență și până acum această greutate. E atât de nou pentru mine încât nici măcar nu pot să conștientizez, adică mai merg încă la mărimi mari când îmi cumpăr ceva și îmi este greu să îmi amintesc ce greutate am, deși mă cântăresc săptămânal.


Mintea mea inverseaza. Am 56 de kilograme, dar când vreau să spun cuiva câte am, îmi vine să spun că am 65.

Încă sunt în perioada de acomodare și acceptare a noului meu corp.

Cu toate astea simt că am renăscut, pot să fac lucruri pe care înainte le făceam cu greu și dincolo de glumă, chiar mi-am descoperit câteva oase noi. Adică ele nu sunt noi, dar nu ne-am cunoscut până acum.

Zilele trecute eram la sală și mă gândeam cât de firesc mi se pare să merg să fac exerciții. Cumva organismul îmi cere să merg la sală sau să fac ceva fizic, e ca un ceas biologic, e ca și cum ceva lipsește dacă nu merg. Și ce este și mai ciudat pentru mine e faptul că îmi place, chiar mă bucur să fiu acolo, simt că fac ceva pentru mine, socializez, mă relaxez și plec mai plină de viață.


Îmi amintesc că înainte mă gândeam că o să-mi fie cel mai greu să mă țin de un program de exerciții, iar acum, asta mi se pare cel mai ușor. Mă ajută mult că pot să diversific și să merg la clase diferite, ce-i drept.

Dar altceva vreau să evidențiez. În timp ce eram acolo și îmi făceam exercițiile mă gândeam de ce toată viața m-am sabotat. De ce am început atâtea diete, mi-am supus organismul la tot felul de experimente, am tot luat-o de la capăt, de ce am sărit dintr-o dietă în alta și de fapt, niciodată nu am fost slabă?

Pentru că, de fapt, nevoia era alta, și anume să lupt mereu cu ceva, să am mereu o cauză, un obiectiv, un motiv de discuție pe o temă pe care o știam atât de bine, un motiv de a atrage atenția și de a mă face vizibilă, un motiv de a-i ține la distanță pe cei care nu-i doream în preajmă.

Abia așteptam să slăbesc pentru ca apoi să mă îngraș din nou și să o iau de la capăt.

Mi se părea chiar ciudat când slăbeam, parcă nu mai eram eu, parcă ceva lipsea. Nu era conștient gândul acesta sau poate era, cert este că mă sabotam cumva și ajungeam tot acolo, acolo unde era familiar pentru mine, unde o regăseam pe Ancuța, identitatea mea. Cam asta se întâmpla, când slăbeam, cumva simțeam că îmi pierd identitatea, că mă pierd pe mine, nu doar kilogramele mele.



Sună poate ciudat, poate de neînțeles pentru cineva care nu a avut niciodată probleme cu greutatea. Dar de fapt, cam așa e. Ne îngrășăm pentru a atrage atenția, pentru a umple alte goluri, pentru a ne impune autoritatea, pentru a păstra distanța. De exemplu, știu multe persoane care ajunse în funcții de conducere se îngrașă. Astfel se fac mai impunători și mai vizibili. Și iată cum de fapt o afecțiune fizică vine de fapt din plan psihic.

Toți spre același țel.
Toți spre același țel.

Nu mi-a fost ușor să ajung să mă autoanalizez, să mă despic în patru, să fiu sinceră cu mine și să încep o nouă viață. Și da, e greu, e foarte greu. E nevoie de de o armonizare între cine ești, cine vrei să devii, între ce gândești, ce simți și ce faci. Nu e o rețetă, nu e ceva ce poti urma și la final să obții rezultate, nu e numai despre mers la sală și mâncat sănătos. Este mult mai mult decât atât. E disciplină, e curaj, e voință, e adaptare, e iubire de sine, e împăcare cu tine. Dincolo de a slăbi și de a da jos kilograme, simt că m-am regăsit pe mine.

Probabil că sunt persoane care nu au nicio problemă cu kilogramele lor. Pentru mine, însă, nu a fost deloc așa.

Ieri am purtat o pereche de pantofi și pentru prima oară de când îi port n-am simțit nicio presiune, nicio durere la genunchi. Este prima mea primăvară în acest nou corp.

Mă bucur foarte mult că am ales un alt drum, un alt stil de viață și cum spuneam și în alt articol, de fiecare dată când ai un meniu în față, alegi. De fiecare dată când pui un aliment în coșul de cumpărături, alegi.

Alegi să continui pe vechiul drum sau să mai adaugi un pas la cel nou.

Și când alegi să faci o astfel de schimbare, când cu adevărat alegi și decizi că  a venit momentul, când ai început să lucrezi cu tine pe plan mental, sufletesc, alimentar și fizic, e destul de greu să mai revii la ce ai fost, pentru că ești alt om cu fiecare pas pe care îl faci pe noul drum.

…și atunci nu mai slăbești pentru a te îngrășa din nou.

Dacă te afli într-un proces de schimbare a stilului tău alimentar sau vrei să începi unul, nu ezita să îmi scrii pe adresa de email ancuta.f.coman@gmail.com.

Ancuța

P.S.: Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să vă abonați cu adresa de email la blogul meu.

Puteți găsi rețete simple și sănătoase multe dintre ele încercate de mine pe blogul: www.simplusisanatos.ro


2 comentarii publicate

  1. Buna Ancuta, felicitari si iti multumesc! Mi-ai dat un impuls sa actionez si eu, sa fac ceea ce trebuie pentru mine, in primul rand pentru sanatatea mea. Sunt in covalescenta dupa a doua operatie de hernie de disc si imi dau seama ca o cauza este si greutatea mea. Chiar simteam nevoia sa intalnesc pe cineva care sa ma inspire, sa ma inteleaga si sa ma ajute si iata, am dat peste blog-ul tau. Multumesc!

    • Bună Tania,

      Mă bucur dacă am făcut asta.
      Pentru hernia de disc e foarte important să slăbești.
      Un bun început pe lângă alimentație este să te ții de exercițiile pe care le înveți la fizioterapie și să le faci zilnic.
      Îți doresc multă sănătate și baftă în ceea ce faci.
      Îmi poți scrie direct pe email (ancuta.f.coman@gmail.com) dacă te pot ajuta cu ceva.
      Ancuța

Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. Cum am început să slăbesc - Ancuța Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: