Aprilie 2014 vs. Octombrie 2016

Mâncarea nu e dragoste

Astăzi cântarul mi-a arătat mai puțin cu 25 de kilograme. Am reușit după 1 an și 2 luni să ajung la greutatea mea normală.

Le-am pus ușor, mult prea ușor.

Sedentarismul, mai mult mașina și mai puțin bicicleta, mai multă indulgență față de ceea ce mâncam, multe scuze, multe emoții rămase și neexprimate și așa mai departe.

Kilogramele în plus afectează nu doar organismul, ci și stima de sine, dar și modul în care ajungi să te privești și să te percepi. E ca și cum vin să te îngreuneze fizic, psihic și sufletește.

Mâncarea e un prieten înșelător, dar și dulce. E acolo oricând ai nevoie: când ai o zi proastă, când nu-ți merge un proiect, când ai o ceartă cu partenerul, când ai o despărțire, e mereu alături de tine. Umple goluri oricând, oricâte și la orice oră. O găsești la fiecare pas, e disponibilă pentru tine, dar de multe ori, de cele mai multe ori nu de ea ai nevoie. Ai nevoie să îi spui partenerului ce te doare, ai nevoie să îi spui clientul că nu e stăpânul tău, ai nevoie să spui stop muncă atunci când vine pauza de masă, ai nevoie să fii luată în brațe, ai nevoie să te oprești din toată nebunia de zi cu zi și să te întrebi “Ce fac eu aici? Chiar am nevoie să mănânc sau încerc să umplu goluri cu calorii goale?”.

Să faci asta nu e deloc ușor, deloc. O perioadă de timp pur și simplu nu aveam percepția corpului meu, aveam impresia că sunt mai slabă de fapt. Stăteam uneori în fața unei poze și mă gândeam că nu are cum să mă fi îngrășat atât de mult. Ei bine, negarea aceasta m-a mai ținut cu ele pe mine o vreme.

Rețeta mea pentru a le da jos a fost: în primul rând psihoterapie, în al doilea rând alimentație și în al treilea rând sport. La mine așa a funcționat.

A fost un proces lung, dureros, cu mulți oameni frumoși care m-au ajutat, cu multe temeri la care a trebuit să mă uit, cu multe tipare alimentare de spart și mai ales cu un terapeut, un nutriționist și antrenori buni. Am descoperit că de fapt mâncarea era un refugiu pentru mine, indiferent că eram stresată, fericită, tristă, dezamăgită, entuziasmată, eu mâncam. Mâncam de bucurie sau de tristețe.

Să fii gras, să fii obez, pentru că asta am fost și vreau să spun lucrurilor pe nume, e dureros, e greu. Să treci prin fața oglinzii și să o eviți e și mai greu.

Ce am învățat și încă învăț din experiența aceasta

  • Că a te îngrășa înseamnă a renunța câte puțin la ceva din tine.
  • Că dacă vrei, se poate.
  • Că e greu, dar că merită.
  • Că poți să te ții de planul tău alimentar și în concediu.
  • Că o schimbare trebuie abordată din mai multe puncte de vedere: medical, emoțional, atitudinal și așa mai departe.
  • Că dacă tu nu vrei, nici cei mai buni antrenori, psihologi și nutriționiști laolaltă nu vor reuși să te convingă.
  • Că pentru fiecare sută de grame dată jos te bucuri și pentru fiecare pusă la loc, poți ajunge să te panichezi și să te temi că vei ajunge tot acolo.
  • Că a mânca sănătos nu e un efort, ci un act de respect pentru propria persoană.
  • Că merită fiecare zi de ploaie în care am ajuns la 20.00-21.00 la antrenamente, că merită fiecare lacrimă și întristare din cabinetul de terapie, că merită renunțarea la fiecare pătrățel de ciocolata.
  • Că la fiecare masă, la fiecare meniu din restaurant pe care il am în față, am ocazia să aleg.
  • Că dacă tu nu te simți bine în pielea ta, nimic nu te poate consola.
  • Că bicicleta e sfântă.
  • Că sedentarismul e înșelător și după ce te prinde în mrejele lui îți e tot mai greu să ieși.
  • Că sloganul “grasă și frumoasă” nu mă consolează.
  • Că prin publicarea acestui articol îmi iau un angajament că nu mai ajung acolo.

Ce m-aș bucura să știe cei din jur

  • Că ne e greu să acceptăm, dar vedem și noi că ne-am îngrășat.
  • Că acel pătrățel de ciocolată care “nu te omoară” nu ne face bine.
  • Că nu suntem fițoși dacă nu mâncăm din tortul ăla de ciocolată. Pur și simplu avem alt stil de viață și “doar o feliuță mică” e prea mult pentru noi.
  • Că o shawarma e shawarma, chiar dacă nu are sos și cartofi prăjiți. Deci nu, nu vrem să sărim peste masa de prânz și să mâncăm pe fugă.
  • Că nu trebuie să vă mutați la altă masă ca să nu ne faceți poftă. :)) După prima lună de chin nu ne mai trebuie costița aia că ne dăm seama ce rău ne face.
  • Că expresia “Tu ești din aia cu mâncatul sănătos” mă și distrează, dar mă și face să mă simt ca și când aș face parte dintr-o sectă de ciudați.
  • Că “Hai că acum ai slăbit și poți și tu să guști” nu mai merge de mână cu mine.

Cum mă simt acum? Excelent. Mă simt liberă, mă simt ușoară, mă simt bine când ajung în fața oglinzii și mi se pare că am reușit un lucru extraordinar. Și aici deja modestia nu își mai are locul și nici rostul. Sunt mândră, sunt extrem de mandră de mine că am reușit să fac asta, pentru că știu că fără voință, disciplină și perseverență nu aș fi reușit cu niciun sprijin exterior.

Încurajările din afară contează foarte mult, dar schimbarea vine doar din tine. Altfel nu funcționează.

A schimba ceva e foarte greu. A te schimba pe tine e cel mai dificil și de lungă durată proces, dar și cel mai frumos și mai satisfăcător.

Dacă te afli într-un proces de schimbare a stilului tău alimentar sau vrei să începi unul, nu ezita să îmi scrii pe adresa de email ancuta.f.coman@gmail.com.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Puteți găsi rețete simple și sănătoase multe dintre ele încercate de mine pe blogul: www.simplusisanatos.ro

Ancuța

Update: Și până acum am reușit, ba chiar am dat jos încă 7 kilograme de atunci, deci 32 de kilograme în total. 

 

Articole similare:

20 de comentarii publicate

      • As dori sa citeasca acest articol cat mai multi oameni! Eu l-am distribuit pe FB.
        Fac rar asa ceva daca un articol nu are consistenta!
        Persoanele supraponderale semnificativ, sunt in adancul sufletului lor, foarte nefericite!
        Chiar daca aparent transmit ca savureaza o calitate a vietii la maxim.
        M-am abonat la articolele tale! Scri placut, de calitate si foarte captivant! Felicitari si succes!

        • Buna Alexandru,

          Multumesc mult pentru feedback!
          Exista momente cand te gandesti ca nu conteaza cateva kilograme in plus atata vreme cat iti traiesti viata la maxim.
          Oricum, a-ti da seama ce se intampla de fapt cu tine e un proces lung cu multa constientizare.
          Mersi pentru incredere!
          O zi frumoasa,
          Ancuta

          • Wow. Mersi Ancuta de raspuns.
            Am si uitat de cand ti-am scris. De atunci, eu personal am slabit 13 kg desi nu eram vreun supraponderal cronic
            Fara efort fizic altul decat treaba de zi cu zi, fara sala, fara diete. Aveam 78 kg la 1,69 cm. Dar era mult pentru mine.
            Efectiv am schimbat modul de alimentatie.
            Recomand cantaritul zilnic desi poate sa para ciudat.
            Iti doresc mult succes in continuare.

          • Hello,

            Ti-am răspuns în aceeași zi, cred că acum a ajuns la tine. 🙂
            Oricum, nu asta contează, mă bucur că ai reușit să slăbești. Cred că te simți foarte bine.
            13 kilograme nu e deloc puțin.
            Și eu mă cântăream zilnic la un moment dat și am avut succes, deci dacă e ciudat, dar funcționează, atunci e de bine. 🙂
            Mult spor pe mai departe!
            Ancuța

  1. Tin minte replica ta dintr-un team-building: „daca te ingrasi in timpul unui team-building, inseamna ca acela e nereusit” 😃
    Te felicit pentru ambitie!

  2. Wow! Felicitari, Ancuta! Si eu sunt mandra de realizarea ta si te felicit pentru ca ai facut publica experienta. Cu siguranta, multe persoane vor gasi in povestea ta un exemplu demn de urmat.
    Te imbratisez cu drag,
    Larisa

  3. Felicitări, ești o femeie puternica, dacă ai reușit lucrul ăsta înseamnă că nici-un lucru nu ți se va părea greu, nici-un tel nu va fi de neatins ptr tine. Ești un exemplu, mă bucur ptr tine, te felicit și-ți doresc sănătate multă, încredere deplină în tine, multe realizări și împliniri și de acum încolo! Toată stima!

  4. Sunt intr-un proces de „transformare” in sensul acesta…adica am dat jos vreo 20, dar mai am vreo 15…e greu, mi-e rusine si ca am ajuns unde am fost, dar am si obosit…
    Am descoperit blogul tau, si simt ca ma inspira/motiveaza sa contiunui.
    Si eu m-am ingrasat pentru ca mananc emotional: de bucurie, de necaz, de stres, de… imi gasesc eu sentimentul.

    • Buna Camelia,
      Felicitări pentru că ai reușit să slăbești atât. Știu că e un efort mare și că e nevoie de perseverență pentru a da jos atât de mult.
      Dacă te pot ajuta în vreun fel, te rog să îmi scrii pe ancuta.f.coman@gmail.com.
      Mult succes pe mai departe!
      Ancuța

Trackback-uri și pingback-uri 2

  1. Cum am început să slăbesc - Ancuța Coman
  2. Să îți faci acel abonament la sală? - Ancuța Coman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: