Azi am avut nevoie să mă concentrez pentru un articol pe care îl scriu pentru o revistă. Vă dezvălui despre ce e vorba după ce o să fie publicat. Așa că m-am trezit puțin agitată și cu multe gânduri legate de el, ce temă să abordez, cum să îl scriu, cât să fie de mare, ce poze să cuprindă etc.
Am decis să plec de la retreat și să mă plimb printre frumoasele câmpuri de orez până la primul restaurant unde speram să aibă Internet și să mă pot conecta în primul rând la mine pentru a-l scrie.
Am ajuns în 10 minute, e un restaurant într-o curte tradițională. Nu era prea liniște, doi copii se jucau zgomotos, ceva se construia peste drum, muzica parcă avea volumul prea ridicat. Dar am zis că e important să mă liniștesc și să trec peste acești factori disturbatori. Până la urmă am ales să lucrez așa, de oriunde. Ideile au început să curgă. L-am terminat, acum am timp să îl scriu și pe acesta și sper că încă unul.
La restaurant servește un membru al familie, un adolescent de maximum 17-18 ani. Nu vorbește prea bine engleză, dar ne înțelegem. La un moment dat vine la mine și mă întreabă: Madame, why (are you) alone? cu un accent ciudat, nu prea am înțeles bine. A repetat de trei ori. Cred că am înțeles din prima, dar parcă în mintea mea era ceva de genul, chiar mă întreabă asta? Nu m-a mai întrebat nimeni asta de mult timp. Nu am simțit că băiatul e interesat de mine ca femeie, cred că pur și simplu era curios. I-am spus că nu sunt singură, dar ce mi-a rămas în minte a fost ideea aia că e ceva greșit să fii singur sau singură. Dacă eram cu Cristi, mă îndoiesc că ar fi venit să mă întrebe de ce sunt însoțită.
De cele mai multe ori caut compania oamenilor, dar uneori am momente sau zile în care vreau să fiu doar eu cu mine, să mă bucur eu de prezența mea și atât, să nu trebuiască să deschid gura mai mult decât pentru a-mi comanda un bun cappuccino și ceva de mâncare.
Nu e absolut nimic greșit să fiți voi cu voi, să vă acordați momente de liniște, să vă simțiți bine și să trăiți momentul în care sunteți.
Nici cealaltă extremă de autosuficiență nu e sănătoasă, cea de persoană puternică și independentă care nu are nevoie de nimeni și de nimic.
Dar cred că e important ca prin atitudinea noastră să schimbăm mentalitatea conform căreia ceva nu e ok dacă suntem fără partener, fie că el există sau nu în viața noastră. Momentele în care fiecare petrece timp cu el, în care există și o viață a individului, dincolo de cea a cuplului, sunt cele care fac diferența de foarte multe ori în atitudinea pe care o avem față de celălalt. Iar dacă nu există acest partener, iarăși consider că un timp de calitate cu propria persoană așează lucrurile și gândurile. Zumzetul, discuțiile cu ceilalți, agitația de zi cu zi ne fac să uităm uneori de noi și mai ales, ne îndepărtează de la a ne conecta autentic cu propria persoană.
Dacă stăm singuri la o masă nu înseamnă că suntem singuri pe lume, dacă nu avem un partener, nu înseamnă că nu avem pe nimeni alături, dacă sunt zile în care vrem să fim singuri, nu înseamnă că nu ne mai iubim partenerul.
Până la urmă, dacă nu stăm cu noi, cum știm cine suntem la final de zi?
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Sursă foto copertă articol: Unsplash
Ancuța
Superb articol! Bravo! ?
Mulțumesc, Mirela! Te îmbrățișez.
Felicitări Ancuța! O zi minunata!
Mulțumesc, Miruna! Te pup. :*