Între acceptarea de sine și promovarea obezității

Ultimul an a fost în mare parte despre Emoții și kilograme în plus. Am cunoscut și am lucrat cu persoane care se luptă cu kilogramele în plus, dar mai ales cu frământări și cu ceea ce ascund ele de fapt. Uneori problema îngrășatului a devenit cea mai mică, pentru că de fapt ea servea la ceva, iar cauzele erau mult mai profunde, bine ascunse, poate prea bine. Oamenii ajung să lucreze la cauză și nu la simptom, până la urmă asta este ideea.

În această perioadă am aprofundat subiectul, m-am documentat mult despre psihologia obezității, m-am orientat spre studii de specialitate, spre felul în care corpul reacționează în situații limită și cum de cele mai multe ori mâncatul emoțional ne protejează. Dar am mai scris despre acest subiect și urmează să mai scriu, așa că nu o să-l detaliez aici mai mult.

Azi vreau să abordez subiectul legat de promovarea obezității. M-a întrebat cineva la un moment dat dacă eu cred persoanele supraponderale sau obeze care spun că se simt bine cu ele. Sunt pe un teren sensibil, știu asta și nu, încă nu știu răspunsul la această întrebare. Poate că nu există unul. Sunt tentată să spun că nu, că poate deveni o zonă de confort de care cu greu ne putem lipsi, dar pe de altă parte ceea ce pentru privirile unora înseamnă prea mult, pentru alții e numai bine. Cum sau când poți spune că o persoană este slabă sau grasă? După ce standarde?

În fine, ideea este că citind despre subiect, am ajuns și la această întrebare: Prin promovarea modelelor supraponderale promovăm oare obezitatea? Întrebarea nu a apărut prima oară în mintea mea, ci am găsit-o printre emisiuni și articole pe subiect.

Ce spun acestea este că în încercarea de a rezolva problema modelelor care leșină pe scenă din cauză că sunt subnutrite și foarte slabe, pare că trecem într-o altă extremă, aceea de a promova obezitatea. Ba chiar a apărut un nou curent, acela de a mânca până a ajunge la obezitate. Furia și revolta în fața standardelor societății le îndreaptă pe femei, în special pe adolescente spre cealaltă parte a baricadei.

Întrebările celor care au scris pe acest subiect, întrebări care au rezonat cu mine sunt:

  • Care ar fi standardele pe care ar fi bine să le promovăm?
  • Cum stabilim aceste standarde?
  • Chiar avem nevoie de standarde?
  • Ce o să se întâmple cu adolescentele care preiau acest curent?
  • Unde este limita dintre promovarea acceptării de sine și promovarea obezității?

Sunt mai multe, dar mă voi opri la acestea. Personal, mi s-au părut relevante.

Lucrez și cu persoane care au kilograme în plus, pe care ar vrea să le dea jos, nu pentru că așa își doresc ele, ci pentru soț, pentru mamă, pentru a închide gura prietenelor sau pentru a le întoarce privirile analizatoare în altă direcție. Ceea ce este în sine, un soi de atenție. Dar iarăși, putem întoarce problema pe multe părți, mai ales dacă ne oprim doar la partea de filosofie. Fiecare caz e unic, în cele din urmă.

Ideea nu este că modelele plus size nu ar trebui să apară pe podium sau că nu arată bine, ci că poate promovăm o altă extremă.

Văd un echilibru în a promova diversitatea, pentru că așa suntem cu toții, diferiți: cu forme diferite de corp, cu înălțime diferită, cu greutate diferită etc.

Dar pentru că și părerile noastre sunt diferite, întrebarea mea rămâne și vă invit să răspundeți cu impresiile sau experiența voastră:

  • Unde este limita dintre promovarea acceptării de sine și promovarea obezității?

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă articol: Patricia Serna, Unsplash

Toate cele bune,

Psih. Ancuța Coman

Articole similare:

2 comentarii publicate

  1. Personal, nu cred ca persoanele obeze se pot simti bine in pielea lor. Poate cele supraponderale dar si in acest caz granita e destul de subtire. Totusi, cred ca limita si-o impune fiecare, iar atunci cand incep sa apara probleme de sanatate din cauza kg in plus, nu mai ai cum sa te simti bine – nici cu 5 kg in plus si, cu atat mai putin cu 15. La intrebarea ta recunosc ca nu stiu ce sa raspund. Limita asta e atat de subiectiva incat nu vad cum am putea sa o standardizam…

    • Mersi, Lorena!
      Da, așa e, este foarte fină limita și subietcivă, așa simt și eu.
      Cel mai aproape de viziunea mea este că ar trebui separate aceste două mesaje: poți să te accepți pe tine așa cum ești, însă pe podium cred că mesajul ar trebui să fie cel acceptare a diversității. Spuse împreună, cele două pot duce spre o altă direcție, sau cel puțin în America începe să ia naștere acest nou curent.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: