Familie + călătorie= o frumoasă și inevitabilă nebunie

Cum a primit familia vestea plecării voastre?

Și cu familia ce faceți?

Nu vă e greu să plecați și să vă lăsați familia în urmă?

Cam așa sună unele întrebări din partea prietenilor.

Ce se întâmplă cu familia noastră după ce plecăm? Păi în principiu îmi doresc să cred că fiecare are viața lui independentă de a noastră sau interdependentă, și mai frumos.

Emoțiile noastre legate de plecare sunt destule, oricum, mi s-ar părea și mai greu să încerc să gestionez emoțiile familiei mele. Fiecare trece prin propriul proces.

Cred că există tot felul de situații, adică sunt familii care stau casă lângă casă și au relații aproape inexistente și sunt familii care stau pe continente diferite și au relații de invidiat. Acestea sunt doar două extreme la care mă gândesc și pentru care am întâlnit exemple concrete.

E greu să lași în urmă orice, e grea despărțirea de o haină preferată, darămite de familie.

Cu toate acestea, mereu am rezonat cu zicala: Copiilor să le dai aripi să zboare și rădăcini să se întoarcă.

Amenințarea “o să vedeți și voi cum e când o să aveți copii”, nu mai funcționează de ceva vreme la mine, cred că  eram copil pe vremea când am anulat-o.

Cunosc persoane trecute de 35 de ani care ne-au spus că ăsta e visul lor, să plece în lume, au posibilități financiare, dar și-ar ucide părinții dacă ar face asta. Da, poate fi o realitate, dar cred că în majoritatea cazurilor sunt doar jocuri pe care ni le facem între noi și limite pe care ni le impunem, iar unele dintre ele pot fi legate de familie sau de orice altceva. Până la urmă, dacă pleci 3-6 luni sau un an într-o călătorie, nu mi se pare absolut deloc o tragedie.

Pe de altă parte, poate sună dur, dar ca părinte, ca să faci un copil pentru a-l ține lângă tine și a te alina toată viața, nu mi se pare deloc sănătos. Citeam într-o carte că naștem copii pentru ei, pentru a-i dărui lumii, și nu pentru noi sau pentru nevoile noastre.

Ca să răspund la întrebare, a fost greu să ne informăm familia legat de plecarea noastră. Acum 8-9 luni când am făcut asta nici noi nu eram ferm convinși că o să facem asta. Inițial am zis ca ne mutăm în Bali pentru 2-3 ani, apoi ne-am dat seama că nu ne dorim o relocare dintr-o parte în alta și că o călătorie sună mult mai aproape de sufletul nostru.

Membrii familiei au avut reacții diferite. De la abia așteptăm să venim după voi până la nu e adevărat ce îmi spuneți și sper să vă reveniți în fire cât mai repede.

Nu ne-am revenit și o să plecăm, iar cu cât termenul se apropie, și reacțiile devin altele, mai aproape de realitate, să spunem.

Oricum ar fi, concluzia este că prin pași mici poți ajunge departe, că fiecare dintre noi are propriul proces interior, că nu putem controla emoțiile familiei și că nici nu suntem salvatorii lor, că putem avea relații armonioase și frumoase chiar și de la distanță.

De multe ori distanțele sunt doar în mintea noastră. Adică noi ajungem în Barcelona într-o lună cu motorul, dar ei pot fi acolo cu noi în 2 ore cu avionul.

Așadar, raționalul și emoționalul, frumos îmbinate, ne oferă de multe ori cele mai frumoase soluții.

Orice poate fi comunicat, iar cu înțelegere și răbdare se poate ajunge departe, la propriu. Chiar și ei pot ajunge departe, eu le-am spus. O rulotă și pe-aci ți-e drumul. 🙂

Știu că e greu pentru ei, iar dacă ar fi fost invers și eu mi-aș fi făcut multe filme și în primă fază, mai ales că sunt un regizor desăvârșit când vine vorba de horror movies. 🙂

Dar dacă plecare vă doriți, plecare încercați să aveți. Familia vă va susține orice ați decide, în cele din urmă. Nu știu dacă asta e cea mai mare nebunie pe care am făcut-o, dar ei m-au susținut mereu și nici acum nu e diferit.

Limitele sunt doar ale noastre, nimeni nu ne poate seta într-un fel sau altul dacă noi nu vrem asta. Important e să nu facem acțiuni unii împotriva celorlalți, ci unii împreună cu ceilalți. Nu se întâmplă mereu așa, normal, dar pentru mine, asta înseamnă o familie. Indiferent de procesul prin care trecem separat, într-un final ajungem să fim împreună.

Cu dragoste pentru cei dragi,

Ancuța

P.S.: Dacă v-a plăcut articolul, nu uitați să vă abonați cu adresa de email la blogul meu. 🙂

2 comentarii la “Familie + călătorie= o frumoasă și inevitabilă nebunie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *