Detox sau nu, corpul are nevoie de pauze și de mâncare sănătoasă

De câteva zile circulă pe Facebook tot felul de articole, unele despre faptul că detoxifierea nu există întrucât nu avem toxine în corp, iar altele despre cât este de important să începem noul an cu un program de detoxifiere. Nu vreau să contrazic informația. Pentru liniștea mea am ezitat să mă alătur vreunei tabere care susține un anumit tip de alimentație sau de practică alimentară, însă ceea ce cred eu este că acest detox dacă se face doar la nivel de alimentație este cel puțin incomplet. De-a lungul timpului am încercat să iau ce mi se potrivește, am încercat pe propria piele și am păstrat ce mi-a fost ok.

Ceea ce mi se pare interesant este cum de fiecare dată când apare o știre despre mâncarea sănătoasă sau despre un stil de viață sănătos suntem înclinați să detronăm informația, să o criticăm, să îi căutăm cusur. Adică facem exact ceea ce din punctul meu de vedere ar trebui să facem cu mâncarea procesată, cu băuturile pline de zahăr și cu mâncarea de tip fast-food. Acestea din urmă apar în reclame online și offline și ocupă majoritatea rafturilor din supermarketuri, suntem atât de expuși la ele încât au devenit ceva firesc, însă asta nu ne deranjează.

Fie că vorbim despre detox sau despre a-i da corpului o pauză și minții puțină liniște consider că avem nevoie de aceste perioade mai light, în care să mâncăm sănătos, să dormim bine, să avem un program pentru mese și să ne luăm timp să stăm cu noi.

Da, organismul are nevoie de pauze de la prea mult zahăr, de la prea multă cofeină, de la prea multă carne, de la prea multe produse procesate și de tip fast food. Nu sunt vegetariană, însă consum foarte rar orice tip de carne care nu e pui (de preferat din curte de la mama) sau care nu e pește, iar pe acestea nu le consum în fiecare zi, ci de câteva ori pe săptămână. Am scris aici despre experiența mea fără proteină animală.

Am încercat și eu cândva un detox strict la nivel de alimentație și nu mi s-a potrivit. Nu am crezut că ceva ce mă face să mă simt slăbită și îmi afectează concentrarea îmi poate aduce ceva bun pe termen lung. Poate pe termen scurt aș fi slăbit, dar cam atât. Pe cele bazate pe prafuri și alte poțiuni magice cu atât mai puțin.

În continuare consider că o alimentație echilibrată este cheia, dar deși vorbim atât de mult despre acest echilibru este ceva la care ajungem cu greu și pe care îl putem pierde foarte ușor. Pașii mici integrați în rutina zilnică fac minuni, zic eu.



Ceea ce mie mi se potrivește este postul intermitent, despre care am scris aici mai multe. Pe mine m-a învățat multe despre corpul meu și despre relația mea cu el. Când e liniște putem povesti mai ușor și ne putem auzi. Cam așa se întâmplă și cu postul, când organismul ia o pauză îți dai seama mai ușor de punctul în care te afli din punct de vedere al nevoilor tale. Chiar dacă inițial am mers pe varianta 24 de ore fără mâncare, acum am început să mă adaptez. Uneori este de 20 de ore, alteori de 30 de ore, în funcție de cum mă simt. Rareori îmi propun ca a doua zi să țin post intermitent. Știu dacă pot să fac asta sau nu după ce mă trezesc, în funcție de cum am dormit și în funcție de cât îmi este atunci de foame în acea dimineață. Așa cum am scris și în articolul precedent vă recomand să consultați un medic nutriționist pentru schimbările pe care le faceți legat de stilul de alimentație. Doar pentru că pare că este peste tot informație despre slăbit, detox sau altele și doar pentru că a funcționat pentru alții, asta nu înseamnă că ți se potrivește și ție.

Chiar dacă nu vorbim efectiv despre toxine din organism, ne intoxicăm zilnic cu aer poluat, mâncare nesănătoasă, mese haotice stres și lipsă de odihnă. Așa că în loc să criticăm, mai bine să luăm ce ni se potrivește și să adaptăm pe stilul nostru de viață. De exemplu, eu nu sunt raw vegană, dar îmi plac dulciurile raw și chiar am învățat să fac acasă o parte dintre ele.

Aseară am privit filmul Fed up, care tocmai despre asta pune în lumină: cum suntem manipulați spre mâncăruri nesănătoase și despre cum susținem industria alimentelor care ne pune sănătatea și chiar viața în pericol. Vă recomand să îl vizionați. Este vorba despre mult mai mult decât slăbit. Este despre sănătate și despre cum devin virale informații despre mâncarea nesănătoasă și cele despre practici bune și alimentație sănătoasă sunt puse la colț. Foarte mulți oameni nu mai știu ce înseamnă de fapt mâncarea sănătoasă și o caută tot pe rafturile supermarketurilor.

Personal nu mi se potrivește un detox de x zile, însă îmi pică bine de fiecare dată un detox (sau oricum s-ar numi) care sună cam așa:

  • somn liniștit
  • mers la sală măcar de două ori pe săptămână
  • mers zilnic cel puțin 5 kilometri
  • 2 litri de apă pe zi
  • ultima masă la ora 18.00
  • mese regulate
  • mâncare gătită în casă, cu produse sănătoase și fără zahăr adăugat
  • meditat
  • natură și liniște

Nu se întâmplă să le pot face cu regularitatea cu care mi-aș dori, dar tind spre ele și deja o parte au intrat în rutina mea zilnică.

Cum spuneam, fie că vorbim despre detox sau despre orice altceva, organismul are nevoie de pauze, iar dacă practici din aceste pauze devin obiceiuri, atunci este extraordinar pentru sănătatea noastră, zic eu.

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Sammie Vasquez, Unsplash

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Toate cele bune,

Psih. Ancuța Coman

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: