De ce este succesul atât de important

Întâmplător sau nu, succes și stres sunt cuvinte pe care poate le auzim cel mai frecvent în zilele noastre. Căutăm succesul și în goana după el ajungem să ne stresăm mult prea mult, să ne punem chiar sănătatea la risc.

Și totuși, de ce și-ar pune cineva sănătatea la risc pentru ceva atât de efemer și trecător cum este succesul?

Cum se traduce succesul într-o stare?

Dacă ar fi să traducem succesul într-o stare, atunci aceasta ar fi una de extaz. Sau, așa să fie? Paradoxal a ceea ce ne așteptăm, de multe ori, atunci când înregistrăm un succes, în locul extazului apare o ușoară insatisfacție care la rândul ei s-ar traduce printr-un „Așa, și? De-acum încolo ce fac?”.

Adică am ajuns la linia de sosire, am fost vedete pe toată cursa, am fost încurajați sau din contră, nimeni nu a crezut în noi, dar totuși am reușit să demonstrăm că putem. Și am ajuns acolo, la linia de sosire, suntem aclamați și…? Și a doua zi uitați. Altcineva vine din spate mai tare, mai glorios, mai altfel, suntem ușor de înlocuit.

Goana după succes, după mai mult, continuă atâta vreme cât noi avem nevoie să primim o valoare din afară pe care nu o putem primi din interior. Repet sub o altă formă: ceea ce noi nu ne putem da nouă, căutăm în afară, iar dacă noi nu știm să ne oferim, este posibil să nu fi fost învățați cum să o facem, să nu o fi primit niciodată sau oricum, nu cât am fi avut nevoie.

De ce oamenii care au, dar nu sunt, ajung să fie nemulțumiți, se angajează în fel și fel de curse nebune cu viața sau caută tot mai mult în afară? Poate pentru că a avea nu poate să fie mai suficient decât a fi. Ceea ce am, îmi poate fi luat, dar nu și ceea ce sunt.

Problema noastră este că vorbim mai mult despre obiective SMART decât despre emoții. Vorbim mai mult despre cifre decât despre cum ne simțim.

Atunci când alergi după succes îți propun să te întrebi: Chiar am nevoie de asta?, Această promovare îmi aduce mai mulți bani, dar nu îmi tulbură prea mult liniștea?, Oare nu am muncit suficient încât să îmi dau voie să mă bucur în liniște de viață? etc.

Cu siguranță că ne dorim să fim buni în ceea ce facem, că ne dorim apreciere, dar ca în orice altceva, când setea de acel ceva devine de nestăvilit, poate ar fi bine să ne întrebăm dacă e nevoia noastră sau e una creată / insuflată de alții? Tu îți dorești ceva de la tine sau alergi pentru a întâlni așteptările celorlalți, poate unele care ți-au fost insuflate încă de când erai copil?

Știu că e greu să facem aceste diferențe între vocea noastră interioară și vocile celorlalți, însă acest lucru devine mai ușor dacă ne mai și oprim, dacă ne dăm voie pur și simplu să stăm. Atât. Din când în când să stăm cu noi și să ne întrebăm „Dar tu, cum mai ești?„.

Pentru acest articol mi-am luat inspirație din acest video, care este despre adicții, valoare, suferință și căutări:

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă articol: Unsplash, Andreas Klassen

Toate cele bune,

Ancuța

Articole similare:

1 comentariu publicat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: