De ce Ancuța

Iată că a venit vremea și acestei lămuriri. Îmi dau sema ce fain este să ai un blog, chiar și pentru unele clarificări minore sau majore, cum ar fi prenumele.

M-am hotărât să scriu acest articol care stă de ceva vreme în mintea mea, pentru că persoanele care mă știu din liceu sau chiar de dinainte de acea perioadă, îmi spun Anca. Oamenii mă cunosc așa și evident, așa îmi spun, dar eu nu mă mai regăsesc, pentru de fapt, nici nu mă numesc așa.

Numele meu este Ancuța, nu Anca. Așa mă numesc, în toate actele oficiale. Sau cel puțin, în aproape toate dintre ele. Am aflat în clasa a VI-a că numele meu este Ancuța. Până atunci am crezut că mă numesc Anca. În toate cataloagele școlare din primii mei 5 ani sunt trecută cu a doua variantă, asta pentru că așa mă apelau toți oamenii care mă știau, începând cu familia mea.

Multă vreme am simțit că Anca nu mi se potrivește, după care am simțit că Ancuța, fiind un diminutiv, mă face să par mică. Așa că fiind în această contradicție, de-a lungul anilor m-am prezentat când Anca, când Ancuța.

Odată cu venirea la facultate, m-am împăcat cu Ancuța, ca să spun așa, adică cu prenumele meu adevărat.



Îmi place mult și nu îl mai percep ca fiind un diminutiv, îmi e drag să îl aud și e singurul prenume la care întorc capul, la care răspund cu drag și cu care mă identific. Ca să ajung aici mi-a luat timp, dezvoltare personală, întrebări și lămuriri, am înțeles de ce atunci mă identificam așa și de cât de important este numele nostru, un aspect căruia nu îi acordăm de multe ori importanța cuvenită. De când am înțeles asta, dacă în cadrul unei întâlniri pe care o organizez, sunt două persoane cu același prenume, nu o voi apela pe una dintre ele altfel decât s-a prezentat, chiar dacă are și un al doilea prenume.

Numele este un aspect foarte important al identității noastre. Când îți auzi numele, știi că e despre tine. Vă încurajez să nu vă sfiiți să lămuriți lucrurile atunci când oamenii vă adresează alte prenume decât cel cu care vă identificați.

Când călătoresc prin Europa, oamenilor le este greu să îl pronunțe pe ț și mereu mă întreabă dacă nu am o altă variantă a numelui fără această consoană. Le răspund că am, dar că o prefer pe aceasta, așa că se străduiesc și măcar ajung la un Ancuta, ceea ce este în regulă pentru mine.

Zilele trecute am privit o animație în care o vrăjitoare lua numele persoanelor și le dădea un altul, punându-i să lucreze pentru ea. Practic le fura identitatea și în scurt timp, oamenii care lucrau pentru ea nu mai știau de unde vin, cine sunt, de ce sunt acolo, dacă au o familie sau nu dincolo de tărâmul ei. Treptat își construiau o altă identitate, o altă viață și era ca și cum ar fi fost acolo dintotdeauna, uitau de unde au venit și cine sunt de fapt.

Deși Anca și Ancuța sunt asemănătoare, ele nu reprezintă același lucru și nu sunt un singur nume.

Eu sunt Ancuța și îți mulțumesc că ai trecut pe aici!

Foto: George Miheș

Articole similare:

2 comentarii publicate

  1. Mi-a făcut plăcere să te cunosc si sa împărtășesc in cadrul întâlnirii noastre, din trăirile și experiența mea persoanala.
    Esti o persoană, calda, empatica, deosebită. Intalnirea cu tine ma ajutat sa imi clarific niște dileme, sa găsesc raspunsuri la unele întrebări.
    Cu drag,Maria

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: