De ce am rămas în România

Articolul De când ne-am întors în România… este unul dintre cele mai citite articole de pe acest blog, încă este accesat, însă multe s-au schimbat de atunci, așa că am simțit nevoia de o actualizare. L-am recitit și eu de câteva ori. M-a durut durerea mea de atunci, au fost cuvinte grele și o mare supărare pe România, dar de fapt, nu pe România și o să vă spun în acest articol despre ce s-a schimbat în ultimele 4 luni.

Am plecat acum trei săptămâni în Cehia. Ne tot propuneam să ajungem în Praga de câțiva ani, așa că ne-am legat de ideea asta pentru a pleca într-o direcție. Ne doream să mergem undeva pentru a ne limpezi gândurile, pentru a le așeza și pentru a lua o decizie.

Când călătorim, ieșim din cadru și ne e mai ușor să vedem lucrurile, gândim mai limpede și mai clar. Asta am vrut să se întâmple și acum, pentru că a trăi între două lumi, între a fi aici și a te gândi acolo, oricare ar fi fost acel acolo, ne consuma mult prea mult.

Ne-am luat minimum 2 săptămâni pentru această ieșire, cu deschiderea că dacă vom avea nevoie de mai mult, vom mai rămâne. Nu a fost nevoie, după 1 săptămână ne-am întors înapoi, pentru că lucrurile s-au așezat.

  • Călătorind spre Praga ne-am dat seama că s-a schimbat ceva. Bucuria de a călători nu mai era la fel și asta pentru că senzația de eliberare pe care am avut-o când am plecat în 2017 nu o mai aveam acum. Întrebarea pe un ton plictisit și oarecum obosit „Și, ce mai vizităm mâine?” ne-a făcut să ne dăm seama că a călători și atât nu e ceea ce ni se (mai) potrivește acum. 
  • După multe discuții, dezbateri, ipoteze și cum ar fi dacă…, ideea la care am ajuns este că am pus oamenii, ideea de acasă și România în aceeași oală. Situația politică nu ne place, dar aparținem de ceea ce se întâmplă între granițele acestei țări și vom simți asta oriunde am merge, pentru că suntem români, pentru că am crescut aici și pentru că oamenii dragi nouă se află aici. Să legi prietenii este posibil la orice vârstă, dar să găsești oriunde oameni cu care să râzi de gafele pe care le spuneai sau de întâmplările din vremea studenției, mai greu.
  • De ce nu am plecat în altă țară? Pentru că ne-am dat seama că dacă am pleca, am intra într-un sistem, ne-am angaja și am lucra într-o țară unde nu știm pe nimeni, am lua-o de la zero și cu greu am ajunge să avem un sentiment de acasă și în plus, nu avem nicio motivație să facem asta. Și aici am ajuns la una dintre marile mele temeri de dinainte de plecare care suna așa: după ce ai trăit altceva, România nu mai e suficient de bună și cu greu te mai poți adapta, dar pe de altă parte, oriunde ai merge nu te vei simți ca acasă. Așa că există un compromis pentru oricare variantă am fi ales dintre cele două.

După momentul Praga, așa cum l-am numit noi, ne-am dat seama că acea superioritate a călătorului ne-a cuprins și pe noi și că poate oamenii ne-ar fi înțeles experiența, dacă și noi am fi spus-o altfel. E greu să întorci oglinda spre tine, dar necesar și eliberator.



Ca o mică paranteză necesară, povestind cu un client despre lunile lui petrecute în Africa și despre locurile de acolo, mi-am dat seama că la fel ca și prietenii și cunoștințele noastre când vorbeam despre Asia, nici eu nu am știut ce să îl întreb prea mult, pentru că nu am fost pe acolo, nu sunt la curent cu țările și cultura lor etc și că dacă am o idee despre cultura africană, nu înseamnă că știu prea multe despre acele țări în mod particular. Așa că am simțit și eu cum e să fii pe partea cealaltă a mesei și să nu știi ce să îl întrebi pe om pentru că nu am fost acolo și because karma. 🙂

Aici merg multe prost, dar văzând din alt unghi, ne putem implica pentru a face schimbări. Nu aș vrea să vedeți această concluzie ca o schimbare bruscă a stărilor și credințelor noaste, pentru că nu este așa, nu e alb sau negru și mai ales, nu a fost ușor să ajungem aici. În continuare avem nemulțumiri, dar încercăm să le vedem altfel, să vedem ce putem face.

Nici garanția că vom rămâne în România pentru totdeauna nu există și nu am luat o astfel de decizie, dar ne-am liniștit legat de faptul că acum suntem aici.

Până la urmă, cu toții căutăm un sens în viața noastră, care e dincolo de bani și de lucrurile palpabile. Și așa cum spuneam în articolul despre cum călătoria mi-a schimbat ideea despre fericire, noi nu am găsit acest sens stând și meditând sau contemplând în locurile izolate, ci interacționând cu oamenii, lucrând, mișcându-ne, mergând prin viață activ și cel mai ușor și potrivit mediu pentru asta este România. Aici sunt relațiile create, activitățile și tot ceea ce am construit în timp.

Țara asta prin oamenii ei și prin experiențele trăite face parte din identitatea noastră, din cine suntem noi, fie că ne place, fie că nu și asta nu se va schimba. Oriunde am merge și pentru oricât de lungă ar fi perioada, suntem români. Nu o spun cu mândrie, ci cu realism. Încă nu pot înțelege acele mândrii legate de locul nașterii, pentru că putea fi oricare altul, dar este acesta, iar asta e un fapt. Simt însă ce înseamnă să aparții de locul de unde vii, pentru că oricum, oriunde am merge la întrebarea de unde sunteți vom auzi acel oh, Romania!.

Mi-e greu să văd supărarea mea din acel articol acum, când nu mă mai regăsesc în el, dar e o parte din proces, din ce am trăit și fără de care nu aș fi ajuns aici.

Mi-a fost greu și să scriu acest articol, simt o oboseală copleșitoare acum, la finalul lui.

Cineva ne spunea că ar vrea să călătorească pentru o perioadă mai lungă de timp, așa cum am făcut noi, dar să nu aibă parte de furtuna de emoții și trăiri de la întoarcere. Ei bine, încă nu am cunoscut călători care să nu treacă prin această avalanșă, care deși dureroasă, produce schimbări cu adevărat în structura noastră și ne pune în fața unor alegeri la care înainte nu ne-am fi gândit.

Acest articol nu este o poezie despre condiția de român sau despre de ce să rămâi în România, este o proză cât se poate de personală, de analizată și discutată.

Un fir roșu de atunci până acum arată cam așa:

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash, Dan Novac

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto: George Miheș

Articole similare:

6 comentarii publicate

  1. Noi am (re)venit în țară dupa 11 ani (1 în Germania, 2 în Austria, 8 în Grecia) pentru că părea, pentru noi cel puțin, cea mai ușoară opțiune (avem apartamentul nostru, părinții mei sunt aproape și asta e important când ai un copil, avem prieteni dragi etc). Pentru soțul meu – grec get beget, a fost tot o alegere ușoara – aici nu trebuia să pornim totul de la 0 (noi am plecat din Grecia din motive multe, economice, situația de acolo, faptul că eu nu am reușit să mă adaptez oricât am încercat etc) Și în ultimul an (de când cu situația asta aiurea de aici) ne-am tot gândit, poate să încercăm totuși altundeva și totuși… nu vreau, nu vrem. Simt că nu mai vreau să plec nicăieri, că mi-am/ ne-am găsit locul. Suntem înconjurați de oameni faini, simt că aici pot sa cresc, să schimb ceva. Bine, eu nu pun etichete categorice, poate peste un an, doi, zece ne răzgândim dar acum – pentru că de fapt acum-ul ăsta e important, aici e locul nostru.

    • Mulțumesc pentru comentariu, Alexandra!
      După ce ai trăit în alte locuri, chiar și pentru scurte perioade de timp este destul de dificil să iei o decizie.
      Gândirea „aici și acum” pe noi ne-a ajutat foarte mult. Nu știm ce se va schimba și ce decizii va fi nevoie să luăm peste 1 an sau 2, dar acum suntem aici și suntem împăcați cu asta.
      Zile liniștite,
      Ancuța

  2. Eu nu inteleg expresia „nu ne-am simti exact ca acasa”. Evident, e o treaba personala, dar nu inteleg ce anume ar fi acel „ceva” care iti lipseste. Eu sper sa reusim sa plecam intr-o buna zi, de fapt, asta este dorinta noastra cea mai mare. Si vrem sa plecam pentru ca aici ne este rau din punct de vedere financiar, ba din contra, suntem mai mult decat bine, dar banii nu compenseaza ceea ce ne lipseste: curatenie, civilizatie, sistem medical bine pus la punct, invatamant ok, sosele, etc.

    • Hello Amy. Nu știu unde apare acea expresie cu „exact”, eu nu o găsesc. 🙂
      Evident, simțim și gândim diferit. Nu pledez nici pentru a pleca și nici pentru a rămâne, cred că fiecare simte și știe mai bine ce i se potrivește într-un anume punct al vieții sale.
      Momentan, pentru noi, asta e concluzia la care am ajuns.
      Dincolo de cele scrise acolo, profesia mea, care implică lucrul direct cu oamenii este un alt punct important pentru care aleg să rămân aici.
      Mult succes în orice ați alege!
      Ancuța

  3. Ancuta, te urmaresc de mult. Acest articol al tau ma face sa simt ca ai cedat in fata unei lupte. E decizia voastra personala te a crede ca totusi Romania trebuie schimbata. Timpul ne va arata fiecaruia ca Romania e un mecanism al non-sensului imposibil de adus pe o linie de plutire. Insa crede-ma ca pana nu traiesti efectiv intr-un alt sistem al unei tari civilizate te simti cumva atras mereu de Romania. Pentru ca simti o familiaritate a unui fel de rau aparent bun. Iar familiaritatea egal de care e, ne ofera fiecaruia un sentiment de oarecare siguranta.
    De acord cu tine, nu e simplu de schimbat locul in care ai trait, in care ai toate prieteniile sau conexiunile. Si nu toata lumea are sansa sau vointa de a-si muta radacinile.
    Dar cu putin curaj si ceva rezerva de banuti, recomand fiecarui dintre noi sa isi ofere macar sansa de a gusta un alt sistem administrativ al unei tari occidentale.

    • Hello Alexandru,
      Da, înțeleg ce spui. Am simțit de multe ori că dacă am rămâne, am arăta ca unii care au cedat în fața unei lupte. Dar ne-am dat seama că noi nu de România am fugit când am plecat și că nici măcar nu am plecat cu gândul că o să rămânem plecați, deși era undeva și ideea asta. Am și spus-o în câteva rânduri, de altfel. Noi am plecat pentru că nu găseam un sens în sistemul lucru-casă și invers. Simțeam că viața asta e mai mult decât atât și în continuare credem asta. De-asta nu ne-am reangajat.
      Articolul de mai sus vine ca răspuns la cel anterior scris și totodată ca răspuns la întrebările pe care adesea pe primim legate de stat sau de plecat.
      Noi ne-am dat seama că de fapt întrebarea nu era despre România sau orice altă țară dezvoltată, ci întrebarea era România sau o țară mai simplă unde simplul fapt că exiști este suficient. Nu aș pleca de aici pentru a intra într-un sistem casă-lucru, lucru-casă. Combinația aceasta de a lucra independent și de a pleca înspre țări liniștite, unde oamenii sunt mai aproape de natura lor este ceea ce ni se potrivește acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: