Dacă vrei să slăbești, pur și simplu nu mai mănânci

Am auzit atât de des cuvintele din titlu, încât m-am gândit să scriu acest articol. Poate cei care o spun chiar nu știu ce se află în spate și cât de mari sunt eforturile.

Sună foarte simplu și se dorește a fi logic: dacă te îngrași când mânânci, slăbești când nu mai mănânci.

Nu e deloc atât de simplu. În spate este un întreg proces, frământări, uneori lupte cu propriile gânduri și cu pornirile spre frigider. Mâncatul acela e de multe ori greu de înțeles: de ce îmi vine într-una să mănânc, de ce nu mă pot abține?, de alții pot și eu nu?, iar lista poate continua. Apar frustrări și de multe ori, persoana se oprește din a mai încerca. Cedează. Poate ăsta mi-e felul e gândul care consolează pentru o anumită perioadă până când începe o următoare dietă.

A slăbi este mult mai complex decât pare și este o zonă în care încă nu avem foarte multă educație. Este tratată superficial, din punctul meu de vedere. Faptul că pe primul site pe care intrăm avem rețete și diete minune arată cât de simplu e, că nu e greu, nu e chiar așa complicat, ceea ce este total eronat. Cu cât suntem expuși la acei stimuli legați de diete, cu atât este mai greu să slăbim. Are loc o desensibilizare, de fapt. E ca și cum știm că e acolo oricând, așa că nu trebuie să ne apucăm acum, ne gândim că diete vor fi mereu pe când noi vom dori să începem, auzim atât de des despre ele încât nu mai au niciun efect asupra noastră.

Dar dietele îngrașă. Cu cât ele promit rezultate pe termen mai scurt, cu atât lovește mai tare efectul yoyo. Schimbarea stilului de viață este cheia, iar asta presupune timp, efort și multă conștiență de sine, la care se ajunge prin dezvoltare personală și cunoaștere a propriei persoane. Bineînțeles, aici se adaugă și mișcarea, cea pe care trebuie să o introducem în programul nostru, pentru că natural nu o mai facem.

La toate acestea se mai adaugă și alte dificultăți pe care fiecare le are: program încărcat, familia care nu încurajează slăbitul prin acțiunile pe care le face (deși declarativ ei susțin), blocajele emoționale, probleme de sănătate, eșecul atâtor încercări etc.

Acest Dacă vrei să slăbești, pur și simplu nu mai mănânci spus de către unul dintre părinți, poate avea consecințe asupra adolescenților din casă. Mesajul care poate ajunge la ei este că înfometarea este cheia. Am crede că aceste cazuri sunt rare sau izolate, însă din păcate nu este așa. Mesajul este spus mai în glumă, mai în serios către soție, de exemplu, însă copiii pentru care imaginea corporală începe să devină tot mai importantă de la vârste tot mai fragede, se pot folosi de acest mesaj într-o manieră care le poate pune chiar viața în pericol.

Cred că pot continua mult acest articol, dar cred că am subliniat deja ideea. Plasturele pe gură nu va rezolva niciodată problema, iar slăbitul este ca și cum ai învăța să trăiește total altfel decât știai, este schimbarea dorințelor, schimbarea felului tău de a fi, a propriei identități. De-asta e mult mai complex decât pur și simplu nu mai mănânci.

Foto articol: Unsplash, Skyla Design

Toate cele bune,

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: