Cum să îți trăiești tristețea

Despre cum să fii fericit s-a tot spus și s-a tot scris. Foarte rar, însă, vorbim despre cum să fii trist și despre cum să trăiești această emoție pe care, de cele mai multe ori, o acoperim cu un zâmbet forțat, cu un sunt bine spus pe un ton exagerat de pozitiv, ca și când de fapt, am vrea să ne convingem pe noi că așa e.

Tristețea este o emoție cât se poate de naturală, la fel cum în aceste situații, plânsul este o reacție normală și eliberatoare de foarte multe ori. Cu toate acestea, am fost obișnuiți că nu e bine să fii trist, că nu e loc pentru această stare în viața noastră. Spre exemplu, tristețea copilului poate fi văzută de multe ori ca un eșec al părintelui. De aceea, încă de mici, suntem luați de acolo, din acea stare. Sau poate trezim în celălalt o durere puternică, prin simplul fapt că ne-o manifestăm pe a noastră și astfel suntem sfătuiți să trecem peste.

Dar trecem cu adevărat peste? Tristețea pe care o ținem în noi, pe care o ascundem sub un preș, reprezintă o negare. Într-o lume în care ni se spune că fericirea e o alegere și în care pozitivismul este propovăduit parcă la fiecare click, tristețea nu mai are niciun loc.

Cum spuneam, o negăm și ne prefacem că totul merge bine, însă asta nu înseamnă că ea nu se manifestă, din contră. Apar adicțiile, apar nopțile nedormite, apare depresia, apar anxietățile și tulburări. Gândul că doar noi suntem cei cărora li se întâmplă ceva rău devine tot mai prezent. Când de fapt, cu toții avem momente dintr-o zi, zile sau perioade întregi în care suntem triști pentru că lucrurile nu merg așa cum ne-am dori: am ieșit dintr-o relație, nu ne simțim bine în relație, nu mai place locul de muncă, ne stresează un proiect, se îmbolnăvește cineva drag sau chiar noi avem o problemă de sănătate etc.

Mediul virtual nu ne ajută deloc în acest sens. Tot ceea ce vedem sunt fețe zâmbitoare, fotografii care denotă succesul, cupluri îmbrățișate, peisaje care taie respirația etc. Dar viața de pe Facebook nu este cea reală, iar lucrurile se întâmplă în spatele laptopului diferit, pentru fiecare dintre noi. Pe Facebook, punem uneori viața pe care am vrea să o avem sau doar frânturi din viața noastră.

Așadar, cum ne trăim tristețea?

Ca pentru orice altă emoție, e necesar să îi oferim un loc în viața noastră, să recunoaștem că e acolo, adică să ne luăm timp pentru noi în acele momente. Să plângem dacă asta simțim, să rămânem în contact cu starea pe care o avem în prezent, să cerem ajutorul unui specialist dacă ea persistă, să recunoaștem și să spunem că avem o zi sau o perioadă mai proastă sau mai puțin plăcută. Din păcate, încă mai există în cultura noastră o stigmă legată de mersul la psiholog. Tristețea care persistă este văzută de multe ori ca o victimizare sau ca un moft, însă ea poate ascunde multă durere, pe care cei din jur o etichetează greșit, pentru că și lor le e dificil să o vadă, întrucât trezește în ei ceva similar. Astfel că aleg să o nege pe a celor apropiați și pe a celor din jur.

Chiar dacă elefantul e în cameră, de multe ori alegem să nu vorbim despre el.

Viața nu este bună, nici rea, nici tristă și nici fericită. Viața se întâmplă și e un amestec de emoții, de trăiri, de experiențe. Tristețea face parte din ea și nu e o rușine. Nu sunteți singuri și nu sunteți singurii.

Titlul acestui articol este inspirat din filmulețul de mai jos pe care vă invit să îl vizionați:

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă articol: Unsplash, Sydney Sims.

Ancuța

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: