Cei care suferă nu sunt mai puțin oameni

Încep acest articol cu ceva ce spunea Franz Ruppert: cu toții am avut traume în copilărie, mai mici sau mai mari. Însăși nașterea este traumatică pentru noi și dacă plecăm că de la câteva săptămâni intrauterin avem psihic și înregistrăm trăirile mamei și tot ce o afectează pe ea, avem un tablou la care să contemplăm și care ne poate ajuta să înțelegem multe despre noi.

Din păcate, ajungem să ne rușinăm unii pe alții pentru durerile sau traumele suferite, pentru ce am îndurat la un moment dat. Ne șocăm de cei care merg de ceva timp la terapie: săracul/a, îți dai seama ce cară după el dacă merge de atâta vreme.

Toți cărăm, doar că unii dintre noi nu mai pot și atunci merg la terapie sau decid conștient că a venit momentul să se ocupe de ceva ce știu că e acolo, chiar dacă încă nu dă pe dinafară.

Oamenii care vin la terapie sunt cei mai curajoși oameni pe care îi cunosc. Să te uiți înăuntrul tău, să vezi ce e acolo, să stai cu acele emoții, să vindeci părți din tine conștient, fără anestezie, chiar este un foarte mare act de curaj.

Și cu toate astea ne comportăm ca și cum ar fi invers, uneori, ca și cum ar fi ceva în neregulă cu cei care merg să lucreze la ei.

În continuare consider că încă nu ne dăm seama cât de mult bine putem să facem în jurul nostru, prin cele mai mici gesturi. Învățătorul, profesorul, doamna de la magazin, băiatul cu un buchet de flori, toate acestea sunt resurse extraordinare care pot face diferența uneori la limita dintre viață și moarte. Într-o mare de experiențe dureroase amintirea unui profesor care a crezut în tine, bătrânul de la 4 care a zâmbit când a salutat, băiatul din autobuz care a cedat locul unei femei însărcinate, toate astfel de imagini pot întoarce pe cineva din drumul durerii și al disperării.

De fiecare dată când râzi de ciudatul sau antipatica de la lucru sau din scara de bloc îl/o afunzi și mai mult în durere. Până și cei care mă cunosc mă văd ciudat/ă. N-am nicio șansă. Parcă scrie pe mine. Toată lumea vede cât sunt de defect/ă.

De fiecare dată când provocăm durere, nu o provocăm doar celor asupra cărora o descărcăm, ci și celor care sunt martori la asta. De fiecare dată când facem un bine nu îl facem doar unei persoane, ci și celor care asistă la acel act.

Oamenii care suferă nu sunt mai puțin oameni, dimpotrivă, sunt cei care au decis să stea față în față cu durerea și să rupă un lanț întreg de traume și credințe nesănătoase transmise dintr-o generație în alta.

Oamenii care suferă au nevoie să fie văzuți, auziți și înțeleși.

Nimeni nu își dorește să moară, ci doar să oprească suferința care ajunge să fie insuportabilă.

Fiecare dintre noi poate să facă diferența în viața celuilalt, uneori chiar dintre viață și moarte.

Acesta este un articol scris de un psihoterapeut în scopul prevenției suicidului.

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: