Ce ne-ar ajuta să facem legat de coronavirus. Perspective psihologice

Încep acest articol printr-un later edit. Am scris rândurile de mai jos acum 2 zile când încă nu erau anulate zborurile în și dinspre Italia, iar școlile încă nu era închise, adică era o mai mare doză de ironie la adresa subiectului sau mai exact legat de panica din jurul lui.

Fără să fie nevoie de un studiu pentru asta, probabil că la momentul actual cel mai discutat subiect este coronavirus, cel puțin în mediul online. În aceeași măsură, se vorbește și despre panica pe care acest subiect o trezește.

Orice este amenințător la propria viață duce la instalarea unei mari temeri, pentru că așa funcționăm. Nu este o alegere.

Atunci când creierul nostru este alertat, multe dintre funcțiile sale se pun pe pauză. E ca și cum începe să sune o alarmă într-o încăpere. În acel moment nu ne putem pune să creăm ceva, să pictăm, să facem opere de artă sau să scriem articole. 🙂 Cu cât ignorăm teama mai mult, cu atât alarma începe să sune mai tare, pentru că e ca și cum noi nu am înțeles că suntem în pericol și totul se accentuează. De aceea este important să ne oprim și să stăm cu noi, să vedem ce e acolo și să căutăm moduri de liniștire.

Ce consider că ne-ar ajuta să facem în aceste momente:

  • să normalizăm mai mult, să ironizăm mai puțin (sau deloc). E normal să existe teamă legat de un ceva despre care există dovezi că poate reprezenta o amenințare la propria viață sau la a celor din jur. Ironia, pe lângă a fi un mecanism de apărare, pune foarte multă presiune pe cel care o folosește, dincolo de teama pe care și el/ea o resimte, cel mai probabil. Atunci când judecăm pe cineva ne spunem nouă că nu vom ajunge în acea situație, că nouă nu ni se va întâmpla așa, ceea ce desigur, nu avem de unde să știm. Un e firesc să îți fie teamă, înțeleg îngrijorarea ta, poate face minuni pentru o persoană care este năpădită de anxietate. Din păcate, contrariul duce de cele mai multe ori la sentimentul de inadecvare pentru cel/cea care a ales să se deschidă și să își povestească temerile.
  • să vorbim despre asta, ceea ce poate face subiectul mai puțin apăsător. A vorbi nu înseamnă a ne speria unii pe alții și a pune paie pe foc, ci sugestia mea este să povestiți mai ales despre cum vă simțiți și chiar să încercați să nu îi speriați pe ceilalți, mai ales că multe informații vin din surse nesigure.
  • să înțelegem că nimeni nu alege să trăiască un nivel crescut de anxietatea. Cum spuneam, nu e o alegere, nu e plăcut, e obositor și copleșitor ca pe fundalul rutinei zilnice și a existenței noastre să se desfășoare o scenă cu un scenariu deloc îmbucurător.
  • să ne activăm empatia. Chiar dacă mulți dintre noi nu am trăit în perioade de restricții majore, suntem copiii unor părinți care au trecut prin asta și ai unor bunici care poate au prins războaie. Poporul român (și nu numai) este un popor care a trecut prin traumă colectivă, iar corpul nu uită niciodată. Ne putem ajuta părinții și bunicii prin a-i întreba despre ce i-ar ajuta în această perioadă să se liniștească, prin a-i informa din surse la care noi avem mai degrabă acces (cum ar fi cele în limba engleză), prin a le spune modalități de prevenție. Revenind la ideea de empatie, așa cum spuneam, chiar dacă nu am trecut prin ce trec ei, probabil că am simțit la un moment dat cum e să fii restricționat / neputincios.
  • gândirea în perioade este cea care ne poate ajuta în astfel de momente, ceea ce presupune că e important să privim această perioadă ca fiind limitată în timp și că nu va fi pentru totdeauna.
  • folosiți tehnici de relaxare și de liniștire. Consider că fiecare dintre noi ar trebui să aibă în tolba lui câteva tehnici pe care știe că le poate aplica în momente dificile. Am scris aici mai multe despre subiect.
  • povestiți-le copiilor pe înțelesul lor. Dacă vă este teamă, copiii simt, credeți-mă. Vorbiți-le despre subiect, instruiți-i legat de igienă, explicați-le pe înțelesul lor, întrebați-i cum se simt, vorbiți-le cu calm și căutați la rândul vostru liniștire în cuplu sau în cercul de adulți. Bineînțeles, recomand ca atunci când emoțiile devin copleșitoare să apelați la un specialist.

Aceasta este o abordare psihologică și vine ca o completare la măsurile de igienă și de siguranță care vin din partea autorităților. Bineînțeles, vă recomand surse sigure de informare.

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: