Ce îmi doresc pe mai departe este să scriu

Mă apropii de 1 an și 7 luni de când am început să scriu aici și aproape 7 luni de când scriu pe www.applesandgasoline.com.

Când sunt întrebată referitor la ce vreau să fac pe mai departe am multe răspunsuri și tot atâtea proiecte pe fir, dar unul răsună sus și tare în mintea mea: Vreau să scriu în continuare.

Nu știu dacă vreodată o să mă pot limita doar la a face ceva anume și atât. Sunt curioasă, îmi doresc să încerc și nu pot spune nu provocărilor. Mă îmbogățesc experiențele diverse.

La un moment dat, acum 2-3 ani, am surprins o discuție  la o conferință de resurse umane. O participantă îi povestea cuiva că nu se vede făcând altceva în viața asta în afară de recrutare. Mi s-a părut cel mai trist lucru pe care îl auzisem de o vreme, a sunat ca o auto-condamnare. Și nu mă refer la domeniul recrutării, mai ales că încă îl practic și eu, ci la faptul că nu se vedea făcând altceva, orice altceva, training, evaluare de personal, teambuilding, consultanță, orice asemănător măcar. M-aș bucura pentru ea să o fi spus-o doar așa, ca să dea bine în fața ceilalte persoane, care poate îi era șefă sau clientă. Bineînțeles, e posibil să fi surprins eu doar o frântură din conversație, dar ați înțeles ideea mea.

Când am început, nu m-am gândit nici măcar o clipă că e un întreg univers legat de a avea un blog sau de a scrie. Nu am prevăzut ușile care mi se vor deschide și nu m-am gândit că blogul va aduce oameni faini în viața mea. Eu am vrut un loc unde să îmi aștern gândurile, nu am știut ce presupune să ai un blog, nu știam prea mulți bloggeri, nici măcar nu cred că urmăream pe cineva sau că așteptam să văd ce mai scrie X-ulescu.

Îmi dau seama că nu am scris până acum despre cum am început să scriu pe blog. După ce mi-am dat demisia și descopeream viața altfel, ca un copil curios și flâmând de noi experiențe și oportunități, mi-am dat seama că vreau să scriu. Să scriu pentru a împărtăși, pentru a suplini nevoia unei echipe, pentru a mă conecta la oameni sau mai bine spus pentru a rămâne în contact cu ei. Îmi doream să fac ceva pentru sufletul meu. Nu m-am întrebat dacă o să fiu perseverentă, cât o să dureze, despre ce voi scrie etc.

Scrisul nu îmi era străin înainte de a începe să îmi aștern aici gândurile și ideile. Scriu aproape de când mă știu, am ținut jurnale când eram mică, în școala primară am continuat cu poeziile, am scris pentru reviste din când în când și pentru blogul firmei, când eram angajată.

Pentru mine e o relaxare, un canal de exprimare, de conectare cu ceilalți.

Nu mi-am propus un ritm și dacă mă urmăriți de ceva timp, știți asta. Scriu când simt nevoia, când am ceva de transmis.

De multe ori am crezut că o să mă opresc din motive diverse și mă bucur enorm că nu am făcut-o.
Scrisul mi-a dat o încredere în mine pe care nu am știut că o am, încrederea în a-mi exprima public un punct de vedere, în a-mi expune o trăire și în a povesti o experiență personală.
Scrisul mi-a stimulat creativitatea și mi-a chinuit mintea cu idei. Nu m-a lăsat în pace până ce nu le-am așternut pe hârtie.

Cel puțin o carte stă în mintea mea și sper ca într-o zi să mă așez în fața unei pagini albe și să o încep.

Până atunci o să continui să scriu.

Voi ce pasiuni aveți care să vă facă sufletul fericit și liniștit?

 

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă: rawpixel.com

 

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: