Ce fac oamenii după ce își dau demisia

Nu trebuie să citești gândurile celorlalți pentru a ști că majoritatea oamenilor s-au gândit cel puțin de câteva ori în viață să își dea demisia și să plece pe o insulă, să meargă să cutreiere munții sau pur și simplu să doarmă mai mult într-o zi obișnuită din mijlocul săptămânii.

Gândurile de la birou. Sursă foto: Unsplash

Dar ce fac de fapt oamenii care își dau demisia? * Răspunsul la această întrebare este pur subiectiv, din experiența proprie și a altor câțiva oameni pe care i-am cunoscut. A nu fi interpretat ca literă de lege.

Păi la fel ca în orice altceva, lucrurile sunt departe de cee ce ne închipuim. Oamenii care își dau demisia trec printr-o perioadă de doliu, de greu, în primul rând, care e perioada de trecere de la o rutină în care au fost obișnuiți să funcționeze ani de zile la noua lor viață. Unii nu trec de perioada asta și se reangajează.

Eu când mi-am dat demisia am avut două șocuri mari: realizarea sau mai bine zis trăirea gândului că nimeni nu-mi va mai alimenta cardul și faptul că deși aveam timp liber nu aveam cu cine să îl petrec, pentru că oamenii erau la lucru, evident. Știam că nu voi mai avea salariu, normal, doar e printre primele chestiuni la care te gândești când iei o astfel de decizie, dar nu poți să anticipezi efectul pe care asta îl are asupra ta exact atunci, în ziua zero când alarma ta nu mai sună să mergi la serviciu. Te gândești apoi că o să ai timp să te vezi cu oamenii dragi, dar hei, ei sunt la lucru.

După această perioadă, de obicei încerci să faci lucrurile la care te gândeai când lucrai, alea care apăreau ca un norișor pe deasupra capului. Dormi mai mult, citești, mergi la sală mai mult, îți iei timp să te plictisești. Dar parcă nici astea nu mai sunt așa dulci, pentru că nu mai au acel iz de interdicție, de greu de făcut. Sunt simple acum, le poți face aproape oricând.

În continuare te gândești la vacanța aia din Maldive, dar mai aștepți puțin, până ce poți să produci ceva pe cont propriu, parcă nu îți vine să mergi acolo pe economii. Curând timpul îți este iară plin cu tot felul de activități, ești bombardat de tot felul de solicitări unele mai neatractive decât altele, doar pentru că oamenii au aflat că nu mai lucrezi și îți propun să intri în tot felul de afaceri la început de drum, cu domenii de activitate cu semnul întrebării, cu investitori de te miri de pe unde etc. Oricum, fie că le accepți, fie că nu, programul tău curând se va umple cu alte activități, în cel mai bun caz încep să apară primele colaborări și subit îți reamintești de motivul pentru care ți-ai dat demisia. Dacă începi să ai succes, devii un propovăduitor pentru prietenii tăi corporatiști despre care știi că nu prea au plăcere să meargă la lucru. Dar dă-ți demisia, uite cum am făcut eu, e super fain etc. Perioada grea de început de independență e dată uitării cumva. Acum îți vine să mergi la oamenii pe care îi vezi stresați și să le spui: Hei, viața nu e doar despre job, viața e frumoasă, e mult mai mult decât atât. Nu te stresa, că nu e firma ta! Nu fă asta, bine? 🙂 Fiecare e în punctul lui și în procesul lui.

Încet, încet, lucrurile se așează și apar în viața ta oportunități care mai de care mai variate, nu mai știi ce să alegi, deja te enervează când prietenii tăi îți spun că tu ai timp și că să nu te plângi. Tu știi că nu e așa. Deja ai aflat că ai multe cunoștințe în domenii variate, că ești mai creativ/ă decât ți-ai fi închipuit. Aici un articol scris de un om în acea perioadă.

Bun, aceste este scenariul de succes pe plan profesional, când lucrurile încep greu, dar și când încep, se așează frumos.

Alt scenariu pe care l-am mai întâlnit este cel în care oamenii încearcă o perioadă pe cont propriu, le e greu să se organizeze singuri sau apar cheltuieli mari în viața lor, simt nevoia de stabilitate și se reangajează.

Altă situație: unii aleg să își dea demisia, cu gândul de a se reangaja acolo sau în altă parte. De exemplu, au nevoie să își rezolve ceva probleme personale și aleg să se focuseze pe soluționarea lor câteva luni sau un an. Am avut un candidat la un interviu care era inginer în construcții. Și-a dat demisia pentru că a făcut un calcul și îi ieșea mai scump dacă își cumpăra o casă gata făcută decât dacă își dădea demisia și o făcea el cu câțiva prieteni și cu cumnatul lui. După câteva luni, casa era gata și s-a reangajat.

Bineînțeles, mai sunt oamenii care își dau demisia și pleacă să cutreiere lumea. Aici, depinde de fiecare, unii revin la statutul de angajat, alții nici nu se mai întorc să locuiască în țara de origine.

Să nu uităm nici de mămici care devin creative și învață să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată doar pentru a avea mai mult timp pentru a-l petrece acasă cu copiii.

Uneori, când eram angajată mai aveam întâlniri cu clienții în centru sau prin mall. Tot timpul vedeam orașul plin, oameni la cumpărături, la cafele și mă întrebam oare ce fac ei. Ok, o parte erau studenți, o parte poate în concediu, unii poate lucrau în ture, alții poate aveau afacerea lor, dar parcă tot orașul era acolo. Aveam să aflu că nu doar programul 9-17 funcționează și că oamenii își găsesc tot felul de căi pentru a-și organiza viața așa cum își doresc și pentru a-și câștiga existența.

Concluzia mea și a altora cu care am mai povestit este că nu e deloc ușor, dacă ar fi toată lumea ar face-o, nu? E greu, pentru că tot timpul ești în căutare de proiecte, unii renunță la confortul pe care îl aveau când erau angajați, își vând o mașină, își închiriază o cameră din casă, etc. Dar majoritatea dintre ei preferă să facă acest sacrificu în schimbul flexibilității și a unei libertăți de mișcare și organizare.

Se spune că liber profesioniștii sunt acei nebuni care preferă să lucreze pentru ei 60 de ore pe săptămână decât să lucreze 40 pentru alții.

Sursă foto: Unsplash

Sunt zile când nu ai chef să lucrezi într-o zi lucrătoare, dar te lovește inspirația în weekend, asta pentru că ajungi să funcționezi cu totul altfel. Clar, e important să te sincronizezi cu clienții, dar după ce rezolvi urgențele, îți poți permite să îți iei acea zi liberă.

Ce vă pot spune bazat pe experiența mea

  • Regula de aur: Dacă venitul vostru este de 3 lei, economisiți 1 leu în fiecare lună. Eu așa făceam când eram mică și primeam bani de pachet pentru școală. Așa am făcut și mai târziu. Banii economisiți nu îi consider ai mei și nu îi accesez dacă chestiunea în cauză nu e extrem de importantă. Poate dura ani până ce ai acolo o sumă pe care să te poți baza pentru un asemenea pas. Sfatul meu este următorul: dacă nu ai economii care să te ajute să trăiești la nivelul de acum pentru următoarele 5-6 luni, mai așteaptă. Asta e o perioadă în care, din punctul meu de vedere ai timp să treci prin fazele despărțirii de job și îți poți da seama dacă e pentru tine sau nu. Eu nu mă consider o persoană bogată, doar economă și (puțin) zgârcită. Mă atacam când mi se spunea așa, dar e o strategie foarte bună, mai ales când călătorești. Cred că aș putea să scriu un articol despre cum te ajută asta. În Asia m-am obișnuit să trăiesc pe și mai puțini bani decât o făceam acasă. La întoarcerea în țară să vedeți zgârcenie. 🙂
  • Nu te panica la primele refuzuri, piața nu o să te aștepte cu brațele deschise. Ca în orice altceva, independența financiară se contruiește în timp. Nici afacerea pentru care ai lucrat angajat nu s-a născut peste noapte. Evident că o să primești refuzuri, dar nu o lua personal, pur și simplu nu e genul tău de client sau nu e atunci un moment de colaborare.
  • Fă-ți cunoscută noua poziție. Nu postând pe Facebook poze cu tine la o cafea și cu mesajul Așa arată ziua mea de luni, sau nu doar așa. 🙂 Actualizează-ți CV-ul pe toate platformele, mergi la evenimente, fă-ți o carte de vizită, cunoaște oameni noi, interacționează cu ei.
  • Întreabă-te dacă chiar vrei să lucrezi pentru o perioadă. Mie mi s-a întâmplat să mă tot dau de ceasul morții că vreau clienți, că vreau să lucrez până când într-o zi m-am gândit la ce fac eu ca asta să se întâmple. Păi cam nimic nu făceam, sau dacă făceam ceva, mă autosabotam, trimiteam un mail în doi peri sau aplicam pentru proiecte unde spuneau clar că au nevoie de nativi în limba engleză. 🙂 E important să îți iei o perioadă pentru tine dacă asta simți să faci, nu ai nevoie să te justifici în fața nimănui dacă ai chef să rămâi o zi într-un hamac la o cafea. Justificarea asta o făceai când lucrai, acum ești pe timpul tău.
  • Încearcă să îți explorezi și alte abilități decât cele pe care le foloseai la fostul loc de muncă. Eu nu m-aș fi gândit că o să ajung să câștig bani din scris sau că ceva se poate face cu un blog. Nu m-aș fi gândit că pot să fac bijuterii, că știu să decorez bețe de Moș Nicolae, că pot să fac mărțișoare etc. Următoarea mea dorință este să îmi deschid o cafenea micuță și cochetă, nu știu când, încă nu mi-am propus o perioadă, dar în viața asta îmi doresc să se întâmple.
  • Îmi place să călătoresc (știu, nu ați fi zis) :), dar dacă aș face asta full time, adică zilnic de dimineață până seara câteva luni la rând, aș lua-o razna. Îmi place să îmbin proiectele pe care le am cu ceea ce fac în plan personal. Chiar dacă nu câștig bani dintr-un proiect simt nevoia să fac ceva. Chiar nu am întânit oameni care să spună, da călătoresc de x ani zi de zi și nu fac nimic altceva. Fiecare are o colaborare, un blog, un proiect de fotografie, învață pentru ceva, se angajează pentru scurte perioade de timp pe unde merge, are proiectul lui, face un documentar, scrie pentru o revistă etc. Am întânit un singur cuplu pe barcă în Ha Long Bay, își terminaseră facultatea și înainte să se angajeze, au plecat 3 luni în lume, dar e o altă perioadă a vieții, încă nu intraseră în câmpul muncii, cheltuiau bani din burse și câțiva de la părinți.
  • Nu ai nevoie de atâtea lucruri. Când lucram aveam atât de multe nevoi și eram posesivă cu lucrurile mele. Nu le dădeam, chiar dacă aveau etichetă și erau nepurtate, erau ale mele și le-am luat la un super preț în ziua aia de toamnă, în weekend, după o săptămână nebună. E al meu și punct. Cum fac acum cu cele câteva lucruri pe care le am? Ok, e prea greu bagajul. Ce aruncăm? Iubesc rochița asta, dar am multe poze și amintiri cu ea, poate să meargă la altcineva. Asta nu înseamnă că nu țin la ce am, țin mai mult acum că am puține, dar dacă mi-e greu să le car în spate, ce să fac? Să plătesc averi pe colete și să le trimit spre casă? Nici gând. Nu sunt minimalistă, să ne înțelegem, mi-e dor uneori de unele haine de acasă, de o rochie business, de pantofii mei cu toc, dar când cumpăr ceva chiar mă întreb dacă am nevoie de el. După ce îți dai cam toate lucrurile și realizezi câte ai și câte nu purtai, nu îți mai vine să cumperi tot ce vezi într-o vitrină. Știți care a fost un alt paradox pentru mine? Persoanele pasionate de fashion pe care le-am cunoscut/citit în timp, au mai puține haine decât aveam eu, dar sunt de mai bună calitate și mai ușor de purtat în diferite ocazii. Eu m-am gândit că au apartamente numai cu haine.
  • Luați decizia rațional, nu emoțional. Asta nu e o decizie de luat de pe o zi pe alta, e nevoie de un plan, de lăsat gândurile să se așeze. Dacă te-a supărat șeful sau colegul, nu e o idee bună să îți iei tăvița cu documente și să ieși pe ușă. Calmul și analiza ajută mult în luarea acestei decizii.
  • Întreabă-te ce ești dispus să faci dacă nu va merge. Ești dispus/ă să te reangajezi, te poate susține altcineva o perioadă, poți să te întorci în casa părintească, ai și alte abilități care te pot ajuta sa te susții etc?
  • Îmbrățișați-vă adolescentul. Mulți care fac asta o fac și pentru a simți o libertate pe care nu au avut-o cândva, o adolescență târzie, e un soi de rebeliune împotriva normelor și a societății. Mă feream să recunosc asta, dar, da, așa e.
Sursă foto: Unsplash

Cred că atât eu, cât și oricine a trecut sau trece prin asta, ar putea să scrie mult despre cum se văd lucrurile de la noi. Pot să mai lungesc lista asta, dar ce e mult, nu e întotdeauna bun, așa că mă voi opri aici. Dacă sunteți interesați de subiect, întrebați-mă și promit să mai scriu despre asta.

Oricât ar fi de greu și oricât de mult ar trebui să renunți la un confort, dacă nu ești presat de ceva evenimente importante sau datorii, nu prea te mai întorci la statutul de angajat. E un univers întreg cu oameni care fac asta, de la care poți învăța sau prelua exemple. E nevoie de curaj, dar asta nu înseamnă că a-ți da demisia e pentru oricine sau valabil în orice moment al vieții.

Avem tendința să ne uităm în curtea vecinului și să ne dorim, fără să știm ce implică de fapt acel ceva.

Cred că nu are sens să vă frustrați dacă pentru voi nu e încă momentul. Dacă îți dorești cu adevărat și nu doar declarativ, o să știi ce ai de făcut.

Ca să răspund la întrebarea din titlu, eu nu mi-am demisia de la un job nasol cu colegii pe care abia așteptam să nu îi mai văd. Din contră, poate unul din motivele pentru care mergeam la lucru erau colegii. Pur și simplu am simțit că viața trebuie să fie mai mult decât atât, că a trăi înseamnă altceva decât acel program de 8-9 ore. Mă săturasem să tot repet că nu îmi vine să cred că e final de lună sau de an, nu mai simțeam timpul, la un moment dat m-am trezit demotivată deși situația nu era de așa natură. Nu mai eram fericită și simțeam că sunt în conflict cu mine, lucram de la 16 ani, de la 22 full time, mă uitam la pensionari și mă gândeam că nu, nu vreau ca timpul meu liber să fie cel de după 60 de ani.



Acum trăiesc altfel, dificil pentru mulți să înțeleagă, dar normal pentru mine, mă simt mult mai motivată când fac ceva pentru că o fac pentru mine. De altfel, nici nu am luat proiecte doar de dragul de a le lua, am luat ce am simțit că pot duce la capăt. De ce aș pierde timp și implicit bani pentru ceva ce nu îmi place să fac și în care nu cred, care poate nici nu e realizabil?

Îmi asum mai multe riscuri, pentru că e în numele meu și nu mai simt că aș păta numele unei firme dacă acel ceva nu îmi iese. Mă simt mai naturală, asta sunt eu, nu e nimeni care să fie în spatele meu, sunt mai relaxată legat de viață în general. Sunt conștientă că nu mă apasă responsabilitatea unui copil sau a unei rate la bancă, dar de-asta nici nu le-am făcut pe nici unele, încă. Aveam nevoie de perioada asta, vreau să le fac când chiar simt că a venit momentul și momentul nu vine la o anumită vârstă cum zice societatea, vine el altfel.

Am zis acum jumătate de oră că mă opresc, nu? :)) Așa se întâmplă când te gândești la un articol câteva zile la rând, se adună multe idei.

Gata, mă opresc aici.

Be brave, be great, no matter what you are doing!

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Sursă foto copertă articol: Unsplash

Ancuța

 

 

Articole similare:

8 comentarii publicate

    • Salutare. Bine punctat! Așa e. La câtă nevoie de forță de muncă e pe piață, chiar da. Oricând va fi de lucru.
      Să te bucuri de perioada asta.
      Ancuța

  1. Ce mi-a placut articolul asta, Ancuta, multumesc! 🙂 Bine, toate-mi plac, dar cumva am simtit unele ganduri pe care le-am mai avut si eu. Nici pentru mine nu cred ca e momentul (inca), dar cred ca as incerca cu siguranta treaba asta … sa vad macar ce iasa din ea. 🙂

    • Mersi mult, Anca! Păi cu siguranță va ieși o experiență altfel, dacă nu chiar ceva mai mult. 🙂 Felicitări pentru că ți-ai pus întrebări, consider că e important să facem asta în orice.
      Te pup cu drag și mulțumesc pentru comentariu. :*

  2. In Martie 2016 i-am spus brusc patronului meu (român) ca imi dau demisia. Si asta am făcut . Am stat 4 luni intr-o relaxare mintala totala. In August 2016 am fost căutat, fără a-mi depune eu CV-ul, de o companie din afara, care culmea mi-a oferit dublu salariului avut anterior si alte condiții mult mai avantajoase. Deși aveam de gând sa nu mai lucrez in anul 2016, am acceptat datorită provocării lansate de noul angajator. Dupa ce am citit articolul tău am realizat ca a fost cea mai buna decizie, un fel de un șut in fund e un pas înainte.

  3. Foarte fain articolul! Chiar m-am regăsit, deoarece sunt în perioada în care renunț la un loc de muncă pentru a încerca proiecte pe cont propriu. Și da, îmi place și mie foarte mult să călătoresc și chiar visez să pot să îmi deschid cândva o cafenea. Cine știe… Până una alta te citesc cu drag și îți doresc multă inspirație în continuare. 😀

    • Mulțumesc, Ana-Maria!
      Se pare că ai început deja o nouă călătorie. 😉
      Îți doresc mult spor și inspirație.
      Cu drag,
      Ancuța

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: