Ce este trauma colectivă și ce este important să știm despre ea, mai ales în această perioadă

Bine te-am regăsit!

Sper ca rândurile următoare să îți fie de folos și să aducă măcar puțină lumină asupra unui subiect important, deloc ușor de digerat, dar ceea ce se se vede și ceea ce cunoaștem este și mai ușor de gestionat, așa că să pornim la drum.

Am decis să revin pe blog cu acest subiect, dată fiind situația actulă în care ne aflăm cu toții.

Și acest cu toții este deja parte din definiția traumei colective, care înseamnă un eveniment major, cu impact dureros asupra unui grup, a unei societăți sau a unei întregi planete. Cu cât impactul acesteia se propagă pe o mai mare extindere geografică, cu atât sentimentul de neputință crește. De ce? Pentru că apare senzația că nu ai unde merge pentru a scăpa, senzația lipsei unei refugiu și a unui salvator care ne-ar putea scoate din contextul dureros.

Conform lui Kleber &Brom, există trei elemente principale în traumă: neputință, întreruperea bruscă a existenței normale a individului și disconfortul extrem experimentat de victimă.

Probabil deja ți-ai dat seama din rândurile de mai sus că prin această pandemie, traumă colectivă se numește ceea ce experimentăm noi acum.

Ce este important de știut

  • Nivelul nostru de oboseală este unul mai ridicat, ceea ce înseamnă că vom avea poate senzația că nu ne amintim lucruri, vom face activități mai greu sau ne vom simți mai absenți din viața noastră. Toate acestea se întâmplă deoarece creierul nostru face o muncă dublă. Pe lângă ce are de făcut în viața de zi cu zi, mai încearcă să proceseze și să dea un sens incertitudinii de pe fundal. Este ca un fel de white noise care se crează, cu care ne-am declarativ spunem că ne-am obișnuit, dar care de fapt, ne ține constant într-o stare de hipervigilență, de alertă.
  • Vom experimenta poate mai des stări de anxietate din cauza a ceea ce se întâmplă. Voi povesti mai jos despre ce poți face, dar găsești informații mai multe aici, aici și aici.
  • Nevoile noastre devin mai urgente, iar răbdarea scade. Pe scurt, începem să ne comportăm ca niște copii care nu mai au răbdare și care vor acum și fix acum acel ceva. Asta poate duce la certuri în cuplu și nu numai, dar și la multă oboseală și poate sentimentul că nu suntem importanți pentru celălalt sau pentru ceilalți. De fapt, fiecare e cu durerea lui în brațe și nu putem ajunge unul la celălalt din cauza asta, așa că strigăm și ne înfuriem din spatele ei. Desigur, treaba e mai compelxă și merită un alt articol, dar pe scurt și metaforic cam așa arată. Ne simțim neputincioși chiar și în fața copiilor noștri, care așteaptă răspunsuri de la noi, protecție, certitudine.
  • E posibil să apară întrebări legate de sensul vieții. Atunci când lucrurile nu merg bine pentru noi sau așa cum ne-am dori, atunci când nu putem cu imaginația să aruncăm o ancoră în viitor și să o legăm de ceva ce ne-ar plăcea să facem sau ce ne-ar plăcea să devenim, apar întrebări pe care le numim deseori ca fiind existențiale. Dacă au apărut și la tine, află că nu ești doar tu în această situație. Este important totuși să îți amintești că acum prioritatea este siguranța noastră fizică și încercarea de a gestiona emoțional perioada pe care o traversăm. Se va așeza și partea legată de sensul vieții, mai exact de direcție, pentru că probabil asta simți, că ești în derivă și de fapt ai nevoie de o ancoră, dar pentru că ne e greu uneori să recunoaștem că suntem fără direcție sau că ne e teamă, atunci începem să ne adresăm întrebări mărețe, despre sens. Poate arăta că asta face bine la stima de sine, să ai întrebări mărețe, însă din păcate, în astfel de situații, epuizare emoțională fiind una ridicată, astfel de întrebări afundă și mai mult. E ca și cum ai întreba o persoană flămândă ce obiective financiare are pentru 2022. Dacă totuși persistă aceste întrebări și simți că vin la pachet cu multă tristețe, teamă și neputință, apelează la un psihoterapeut.

Ce ne poate ajuta

  • Gândirea în perioade. Trecem printr-o perioadă dificilă, care pare că nu va mai pleca de aici, pentru că e de un an și jumătate așa, însă realist vorbind, am avut și perioade mai ușoare în această perioadă grea. Ia lucrurile treptat, fără planuri mărețe.
  • Focus pe ceea ce putem controla. Sunt și lucruri care sunt în controlul nostru, începând de la mici activități pe care le putem face prin casă sau de la a începe să învățăm ceva nou (o limbă străină, cântatul la un instrument, participarea la un curs etc). Focusează-te pe ele.
  • O rețea de suport emoțional. Te încurajez să suni oameni, să intri în contact cu ei, să le auzi vocea, să participi la grupuri de suport, să lucrezi cu un terapeut, să organizezi seri de ceai online cu oameni de peste mări și țări etc. Va avea un impact pozitiv asupra tuturor celor implicați.
  • Activități care să te ajute să te relaxezi sau măcar să îți gestionezi emoțiile. Găsești liste în linkurile de mai sus.
  • Să scriem despre ce simțim. Scrisul este eliberator, pentru că ne ajută să ne structurăm gândurile, să scoatem din sistem ceea ce e mult, dureros și apăsător, dar mai ales să simțim că acele gânduri care umblau necontrolat prin mintea noastră sunt acum în mâinile noastre, la propriu. Le-am prins. 🙂
  • Lucrează cu mâinile, adică ancorează-te în concret. Lucrul cu mâinile ne ancorează, ne oferă senzația de aici și acum, că putem face ceva palpabil. Plantează ceva, joacă-te cu plastelină, spală vasele, triază hainele, pictează, colorează, modelează.
  • Plimbă-te. Mersul este probabil cel mai firesc și la îndemână act de mișcare al corpului nostru. Studiile neurologice vin și ele să îi confirme importanța pentru buna funcționare a creierului și pentru ajutorul mersului în a procesa evenimentele petrecute peste zi.
  • Povestește despre cum e pentru tine perioada aceasta. Trauma colectivă la fel ca și cea individuală are nevoie de procesare și de integrare, ceea ce înseamnă că e important să discutăm despre asta, despre cum ne face să ne simțim, să cerem ajutor specializat dacă trăirile devin intense și greu de gestionat și bineînțeles, să fim atenți la efectele pe care le-ar putea avea asupra noastră și să acționăm.
  • Ai grijă de corpul tău. Încearcă să dormi suficient, hrănește-te sănătos și hidratează-te. Știi tu. Minte sănătoasă în corp sănătos.

Trauma nu este o sentință, trauma ne invită să fim atenți la noi prin disconfortul pe care ni-l aduce. Este un impas pe care îl putem trece și odată ce am trecut prin el, devenim mai rezilienți, mai capabili, mai conectați la noi.

Probabil cel mai important este să nu încercăm să ne prefacem că nu există și că pe noi nu ne afectează. Așa cum scriam aseară într-o postare, a nu simți un impactul a ceva dureros dureros nu este reziliență, este disociere, adică deconectare de la lumea emoțiilor noastre, ceea ce face ca ele să fie reprimate, stocate acolo și la un moment, sub o formă sau alta, să iasă afară atunci când ne așteptăm mai puțin.  

Avem senzația în perioada aceasta că oamenii au devenit mai răi, mai egoiști, mai distanți, că în loc să ne apropie, această pandemie ne-a distanțat.

Oamenii nu au devenit mai răi, ci mai îndurerați. Există o pandemie generală, dar și una particulară. La fiecare a apăsat această pandemie butoane diferite. Ai pierdut pe cineva drag în trecut? Pe teama de pierdere a apăsat. Familia ta a avut neajunsuri la un moment dat? Pe teama că vom ajunge fără resurse a apăsat. Și tot așa. Fiecare e cu durerea și cu fricile lui și probabil simte că ceilalți nu i le împărtășesc, când de fapt, toți avem cel puțin câte una, pentru că toți avem un istoric și care e unul comun, al unor traume colective prin care au trecut părinții și bunicii noștri.

Din punct de vedere social, ne apropiem în fața unui inamic comun, dar care nu ne afectează prin această apropiere structura noastră internă. Pe scurt, mă apropii de tine pentru a face față unui rău, dar nu și dacă acel rău poate ajunge de la tine la mine, cum este transmiterea unui virus. De aceea, poate ne-am distanțat în această perioadă. Dar nu-ți face griji, tendința noastră naturală este să fim în grupuri, suntem ființe sociale, așa că pe măsură ce lucrurile vor merge spre bine, vom merge și noi unii spre alții. De altfel, și de aici vine multă nerăbdare, de la faptul că vrem odată să ieșim din case și să fim împreună în mulțime.

Tare mult sper ca acest articol să fi adus puțină lumină pe acest aspect, să fi normalizat puțin ceea ce simțim și să fi dat un dram de speranță.

Cu drag,

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

 

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: