Ce ai face dacă nu ți-ar fi teamă de eșec?

Aseară priveam un film documentar pe Netflix, The mind explained, un film despre modul în care funcționează creierul nostru, despre modul în care acele funcții ne fac să fim cine suntem, dar mai ales despre experiențele care ajung să ne ducă creierul în acel mod de funcționare. 🙂 Dar priviți filmul.

E clar că teama noastră e bună, doar e cu noi de atâta timp; dacă nu ne-ar fi fost teamă, primul om ar fi ieșit din peșteră, ar fi stat liniștit la vederea ursului, ursul l-ar fi mâncat și cam asta ar fi fost cu omenirea. Povestioara e simplificată și poate dusă la extrem, dar asta face teama, ne ajută să ne ferim de pericole.

Dificultatea apare când această teamă devine accentuată, bazat pe experiențele dureroase de viață pe care le-am avut. În acest caz, teama devine o frână pentru noi și pentru visele noastre, teama ne îngheață sau ne duce spre ceea ce mult prea artificial tratăm, autosabotarea. Acesta este un mecanism și un cuvânt menționat probabil în aproape toate cărțile, procesele de terapie și în aproape toate trainingurile.

Ce e de fapt această autosabotare?

Ei bine, este un mecanism de apărare, care se formează din frică, din teama a ceva ce în trecut am experimentat și nu mai vrem să experimentăm în prezent. Dacă am fost făcut de rușine în fața clasei în copilărie, iar în prezent îmi e greu să organizez un training și tot amân asta, spun că mă autosabotez și desigur, mă învinuies din greu pentru asta. De fapt, privim acest mecanism ca fiind unul care ne ține departe de un pericol, care ne apară, putem încerca să înțelegem de ce anume ne apară și mai ales, dacă mai avem nevoie de această apărare azi. Dacă azi pericolul mai este existent sau doar creierul nostru a rămas neactualizat și blocat în trauma de atunci. Un creier blocat acolo, reface mereu aceleași conexiuni, ca și cum ai merge zilnic pe aceeași cărare, deși sunt mii de alte cărări.

Ce am scris eu mai sus este schematic, simplist și în realitate, poate presupune muncă susținută în terapie pentru a despacheta un astfel mecanism.

Prinși în vâltoarea zilelor și în activități, avem rare momente când putem cu sta cu adevărat cu noi, când ne permitem să ne liniștim gândurile sau să ne uităm mai cu atenție la ele, când dăm frâu liber imaginației și visării. 

Uneori aceste gânduri ne sperie, ele ne vorbesc despre o libertate pe care nu știm cum am gestiona-o, la care nu știm cum să ajungem. De aceea, uneori alegem să fugim de ele sau să le punem pe silențios. Ceea ce aceste idei ne prezintă este de multe ori peste standardele acceptate sau structurate de către societate, se află dincolo de granițele posibilului, parcă uneori sfidează tot ce găsesc în cale. 

De multe ori, însă, aceste imagini și trăiri pe care le punem pe silențios reprezintă chiar ceea ce ne dorim cu adevărat. Un partener care să fie acolo când avem nevoie, prieteni care să ne asculte, un loc de muncă la care să mergem cu plăcere, o călătorie, o evadare din peisaj de câteva zile etc. 

Uneori, cei din jur uită să ne încurajeze să ieșim din mulțime dacă asta vrem, să ne urmăm acele dorințe pe care le avem.

Din păcate, limitările pe care le avem, le proiectăm și asupra celorlalți. Dacă noi nu am putea sau nouă nu ni se potrivește un anume stil de viață, credem că nici celor din jur nu li se potrivește și că nici ei nu ar fi capabili. Sau ne este teamă că ei vor reuși și că asta ar însemna și că noi putem și atunci nu am mai avea nicio scuză. Aceste scuze reprezintă de multe ori laitmotivul vieții noastre, acele idei de care ne legăm că noi nu putem, nu avem resurse, am fi putut cândva, dar acum e prea târziu etc. 

Când ai timp să gândești și să visezi, oferă spațiu acelor idei, uită-te la ele, gândește-te de ce tot vin, de unde și dacă simți că au o putere asupra ta, poate a venit momentul să le implementezi, treptat, cu pași mici, dar cu o direcție. 

Ne putem construi viața și chiar dacă uneori ne mai abatem de la traseu din cauza unor întâmplări sau a unor temeri este important să nu uităm că avem libertatea de a alege cine suntem dincolo de ceea ce ni s-a spus să fim, ce vrem să facem dincolo de ceea ce ni s-a spus că e bine. 

Teama e bună, însă un creier blocat în teamă reface mereu traseul dintre teamă și vinovăție pentru că persoana nu se poate mobiliza să facă ce își propune. Întrebarea nu e „De ce nu mă pot mobiliza?”, ci „De unde vine această teamă și de ce anume mă protejează ea?”.

Un gând care ne tot vizitează are nevoie de libertate pentru a se exprima și pentru a lua o formă. Alege să îi oferi acea libertate. Te poate duce spre locuri și părți din tine despre care nu știai că sunt acolo. 

Iar uneori, cel mai mare curaj este să te hotărăști să privești spre ceea ce te blochează în a merge mai departe.

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă articol: Unsplash

 

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: