Gânduri, emoții și trăiri

Au trecut mai bine de două săptămâni de când am plecat din Timișoara. Două săptămâni din punct de vedere calendaristic, pentru că din punct de vedere al trăirilor, nu mă poate convinge nimeni că nu a trecut mai mult. Zilele sunt atât de complexe, atât de pline cu de toate, încât uneori nu îmi dau seama cât de aproape sau cât de departe s-a întâmplat un eveniment față de ziua de azi.

De multe ori, nu știu unde suntem, știu țara, dar nu știu localitatea sau zona, nu știu în ce dată suntem, în ce zi a săptămânii. Până la urmă, nici nu mai contează, pentru ce avem nevoie să știm? Pur și simplu suntem acolo unde suntem și atât.

Continuă să citești Gânduri, emoții și trăiri

Primul ajutor

Primul ajutor făcut cum trebuie salvează vieți. Așa cum îi spune și numele, rolul lui este să mențină persoana în viață până la sosirea personalului medical sau până la transportarea victimei la spital.

Anul trecut am participat pentru prima oară la un curs de prim ajutor, la Crucea Roșie. Am fost șocată de câte prostii băbești știam și de câte modalități există prin care mai mult poți face rău decât bine unei victime. Știți voi, palme peste față, băgat mâna în gura victimei și multe altele. Sau cum cu atitudinea de erou, poți ridica numărul victimelor, în loc să îl scazi.

Continuă să citești Primul ajutor

În 10 zile plecăm spre Maroc

Se apropie plecarea noastră. Încerc să conștientizez, să mă gândesc activ la asta. Ne pregătim de mai bine de 10 luni și în sfârșit se apropie, dar uneori îmi e greu să realizez că da, suntem aproape acolo, chiar se întâmplă.

Plajele cu nisip cald, marea, drumul însorit, peisajele verzi, oamenii noi, poveștile altfel, de câte ori nu am visat la ele în timpul ăsta, de câte ori nu-mi venea să întorc filele din calendar și să treacă timpul mai repede.

Continuă să citești În 10 zile plecăm spre Maroc

Nostalgie de Paște

Ne pregătim să plecăm spre ai mei, vine Paștele.

Când eram mică, în săptămâna dinaintea Paștelui făceam curățenie, scuturam toată casa, vopseam pomii, gardurile și poarta.

Nu știam ce e iepurașul, nici nu știu dacă el exista pe atunci. Știam de ouă roșii, prăjituri bune, ceapă verde, usturoi verde și miel. Îmi părea rău de el de fiecare dată, nu mâncam carne de miel că nu îmi plăcea, dar știam că așa e obiceiul și așa se întâmpla. Am tot văzut postări cum că ar trebui lăsat mielul să crească și să nu fie tăiat. Sincer, nu văd nicio diferență între tăierea porcului, a mielului, a găinei, a raței, etc.

Continuă să citești Nostalgie de Paște

Capitol după capitol, după capitol…

Îmi place să cred că ne-am născut liberi, liberi de îngrădiri sociale, fără limite și fără prea multe temeri.

Nu știu dacă e așa sau nu, teoriile sunt multe și e greu să le analizezi pe toate, dar așa aleg să cred.

Cred că fiecare om are povestea lui despre viață, despre el, despre lume, despre cei din jurul lui. Și fiecare avem nevoie de povestea noastră pentru a merge mai departe, fie că povestea este sănătoasă, fie că este toxică, fie că ne dăm seama de asta, fie că nu. Nu știm să facem lucrurile altfel, chiar dacă ne dorim asta, iar acest lucru este perfect în regulă. Până la urmă, calea apare.

Continuă să citești Capitol după capitol, după capitol…

Scrisul mă întâlnește cu mine

Acum 6 luni am început să scriu pe blog. De fapt, ca în orice altceva, lucrurile au început mult mai devreme. Îmi doream să scriu, să intru în contact cu oamenii, să transmit și să spun ce aveam de spus, să mă fac auzită.

Erau multe lucruri cu care nu eram de acord, multe idei preconcepute care nu își mai au locul în zilele noastre, multe tipare sociale, pe care cumva îmi doream să le rup sau să le dau oamenilor de gândit legat de ele. Adică să nu le luăm așa cum sunt, să nu credem, ci să cercetăm, mai pe scurt. Simțeam eu că aș putea să fac o schimbare, chiar și prin a-i ajuta pe oameni să își pună întrebări despre anumite lucruri.

Continuă să citești Scrisul mă întâlnește cu mine

Lăsați protestatul, să începem educatul!

Maică-mea are o vorba: De multe, ne lovirăm în frunte!

În traducere liberă, pentru situația pe care vreau să o expun în continuare, ar însemna cam așa: Păi bine, măi, rezolvarăm cu sărăcia, cu abandonul școlar, cu educația, cu taxele, cu salariile, cu pensiile și ajunserăm la interzicerea avorturilor. Hai, pe bune?

Să le luăm pe rând. Mi se pare că  se face un mare tam-tam pe acest subiect, la care mai adaug și eu un articol, dar asta e, nu mă pot abține.

Așadar, am ajuns la femeie. Tot femeia, dați în ea, decideți pentru ea. Foarte bine, decideți, dar luați în calcul toate variabilele.

Continuă să citești Lăsați protestatul, să începem educatul!

Familie + călătorie= o frumoasă și inevitabilă nebunie

Cum a primit familia vestea plecării voastre?

Și cu familia ce faceți?

Nu vă e greu să plecați și să vă lăsați familia în urmă?

Cam așa sună unele întrebări din partea prietenilor.

Ce se întâmplă cu familia noastră după ce plecăm? Păi în principiu îmi doresc să cred că fiecare are viața lui independentă de a noastră sau interdependentă, și mai frumos.

Emoțiile noastre legate de plecare sunt destule, oricum, mi s-ar părea și mai greu să încerc să gestionez emoțiile familiei mele. Fiecare trece prin propriul proces.

Cred că există tot felul de situații, adică sunt familii care stau casă lângă casă și au relații aproape inexistente și sunt familii care stau pe continente diferite și au relații de invidiat. Acestea sunt doar două extreme la care mă gândesc și pentru care am întâlnit exemple concrete.

Continuă să citești Familie + călătorie= o frumoasă și inevitabilă nebunie

Detoxifierea de primăvară

Să îți scoți casa pe geam sau pe ușă, nu e ușor. Deloc. De la donat, aruncat și până la vândut lucruri, totul e o risipă de timp și de energie.

Am fost șocată de mai multe ori în acest proces de scăpare de lucruri. Șocată de cât de multe lucruri avem. 

Omul cât trăiește tot adună, nu?

Adună, strânge și agonisește. Pe principiul “Nu știi când îți trebuie” tot strângem lucruri, tot le aducem în viețile noastre, chiar dacă le aruncăm într-un colț și le uităm acolo. Știm măcar că le avem acolo.

Continuă să citești Detoxifierea de primăvară

Trecem prin timp

Timpul nu trece, noi suntem cei care trecem prin timp.

El stă pe loc, noi înaintăm, încet, încet, spre singura ieșire care există. Unii dintre noi ies brusc, alții ies lin, unii cu regrete, alții împăcați.

Moartea, finalul este ceea ce ne sperie pe toți, este un subiect tabu, poartă ghinion numai dacă discuți despre ea, așa se zice.

Eu nu cred asta, cred că am fost învățați că poartă ghinion, tocmai ca să nu discutăm despre ea, pentru că dacă am face-o, ne-am da seama că lucrurile pe care noi le considerăm importante sunt de fapt niște mâncătoare de timp, impuse de societate, de familie, de obiceiuri, de religie…iar toate astea sunt de fapt auto-impuse, pentru că nimeni nu ne poate impune ceva dacă noi nu permitem acest lucru. 

Continuă să citești Trecem prin timp