Când am început să avem rețineri în a ne arăta starea de bine? Eu vă doresc un an în care să râdeți cu poftă și să fiți bine!

După mulți ani în care se promova pozitivitatea în orice circumstanțe, oricum ai fi fost pe interior, parcă în ultima perioadă am avut senzația unei exagerate normalizări a întristării.

Dar să le luăm pe rând.

Până nu demult, eram obosiți de postări și materiale despre cum să îți găsești fericirea în x pași, de cum o să se schimbe viața ta dacă îți zâmbești în oglindă și îți spui că ești bine, chiar dacă tu ești sfâșiat pe interior etc. Încă sunt pe piață, nu e nicio problemă.

Practic, eram învățați să ne reprimăm ceea ce simțim, să afișăm un zâmbet fals până când, de fapt, emoțiile reprimate tot ieșeau cumva la suprafață, din păcate, adesea prin depresie, anxietate, atacuri de panică etc.

Acum, parcă se formează un alt trend, cel în care normalizăm atât de mult emoțiile care ne aduc disconfort, încât ne simțim vinovați să mai punem o poză pe social media cu noi zâmbind. Parcă trecem treptat într-o altă extremă și nu pare să ne aducă nimic mai bun decât cealaltă.

Fericirea autentică nu se afișează! este noua lozincă. Ei, cum așa? Din cele mai vechi timpuri fericirea se trăiește tare, zgomotos, în comunitate, se împărtășește, se fac festivaluri, se ascultă muzică, se întind mese. Este de când lumea și este molipsitoare. Un râs autentic sau un zâmbet de copil e molipsitor, te scoate din filmul tău, e un scurtcircuit fain într-o zi grea.

Astăzi, ne place sau nu, comunitatea noastră este în social media, în speță pe Facebook. Aici suntem, aici socializăm, aici știm unii de alții și așa cum în comunitatea fizică nu facem unele lucruri sau decidem să le păstrăm pentru noi, tot așa ar fi indicat să facem și în mediul online.

Eu mă bucur să văd fețe zâmbărețe, oameni care călătoresc, zile petrecute frumos, momente de liniște pe care oamenii decid să le împărtășească. Avem nevoie de inspirație, de speranță, de bine, mai ales în această perioadă.

De multe ori, în spatele trăirii unui moment de bucurie stau mulți ani de lucru cu sine, pentru că și bucuria poate fi înspăimântătoare pentru cine nu a experimentat-o în trecut, în speță în copilăria sa. Tocmai de aceea, atunci când ajungem la ea în modul acela autentic, fain, haideți să stăm acolo, să o exprimăm, să o arătăm.

Da, sunt și lucruri grele, dureroase care se întâmplă, cred că niciunii nu suntem feriți de ele, dar afundându-ne acolo nu ajută cu nimic. Așa cum nu ajută nici să fugim de ele și să ne mințim că nu există. E important acest echilibru, să trăim conștienți de noi, dar nu afundați și nici disociați de la propriile simțiri.

Eu vă doresc un început de an în care să râdeți cu poftă, să fiți bine cu voi, conștienți de ceea ce simțiți, dar nu afundați în ele.

Îmi mai doresc pentru noi toți un an așezat, frumos, pentru că merităm!

Cu drag,

Ancuța

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: