Călătoria către sine, o carte memorabilă scrisă de Irvin Yalom

Am terminat de citit Călătoria către sine de Irvin Yalom, o carte despre care știam că voi scrie un articol încă dinainte de a o deschide prima oară.

Cum scriu pentru prima dată despre Yalom pe blog, înainte de a vorbi despre carte vreau să vă povestesc puțin despre cum l-am descoperit și de impactul pe care lucrările lui l-au avut asupra mea.

Ei bine, l-am descoperit acum 5 ani prin cartea sa, Darul psihoterapiei. Pe atunci plănuiam să încep o formare în psihoterapie și îmi doream să cunosc cât mai multe despre subiect. Am citit cartea pe plajă, într-un concediu și m-a fascinat. Mă așteptam să găsesc o carte oarecum didactică, scrisă clasic, dar am descoperit o carte mai mult decât transparentă care mi-a deschis ochii larg pentru a mă uita în zare pe drumul pe care urma să pășesc. A fost cartea în urma căreia am ales mai conștient ca niciodată calea spre o formare în psihoterapie.

De atunci au urmat alte cărți scrise de Irvin Yalom și în fiecare descopeream o autenticitate și o deschidere pe care am admirat-o și apreciat-o de fiecare dată.

La momentul scrierii cărții Călătoria către sine, Yalom avea 85 de ani, 4 copii și 7 nepoți și declara că aceasta va fi ultima lui carte, recunoscând că a mai spus asta și în alte rânduri cu referire la alte scrieri. Și totuși, pare că aceasta e ultima. Când am aflat de traducerea ei în limba română mi-am dorit să ajung la ea cât mai repede. Sunt cărți pe care prefer să le citesc în engleză, pe Kindle, pentru că la traducere se pierde mult, dar nu și cărțile lui Yalom. Cred că mi-e teamă că nefiind limba mea nativă aș putea omite ceva important din cărțile lui.

Yalom este psihiatru, dar toată viața lui a făcut psihoterapie, pe care el o consideră nucleul celei dintâi. Este fondatorul psihoterapiei existențiale care, foarte pe scurt, se bazează pe conștientizarea vieții și a experiențelor, pe libertate, găsirea unui sens în viață și acceptarea morții.

Yalom descrie viața lui din copilărie și până în prezent. Citindu-l, am trecut prin tot felul de stări, ca de fiecare dată când lucrările lui îmi ajung în fața ochilor.

Pentru a nu lungi mai mult discuția, iată câteva idei pe care le consider valoroase în această carte:

  • Deși ideea morții l-a bântuit toată viața, el fiind un iubitor de viață, așa cum se declară, Yalom a ales să lucreze cu persoanele aflate pe patul de moarte, pentru a înțelege mai bine natura umană, viața, moartea, dar mai ales pentru a-i ajuta pe oameni să plece împăcați. Ateu declarat, nu a judecat nicicând orientările religioase, iar pe patul de moarte a considerat că orice formă de spiritualitate aleasă de pacient, cu siguranță i-a facilitat trecerea.

Munca cu pacienții muribunzi m-a condus, treptat, la confruntarea pacienților sănătoși cu propria mortalitate, în vederea modificării stilului de viață.  (…) De multe ori, am folosit un exercițiu simplu și explicit: le-am cerut pacienților să deseneze o linie pe o bucată de hârtie, zicându-le: „Imaginează-ți că un capăt reprezintă nașterea, iar celălalt, moartea ta. Acum, te rog, pune un semn în locul în care consideri că te afli în prezent și meditează câteva momente la această diagramă”. Rareori s-a întâmplat ca acest exercițiu să nu stimuleze o conștientizare și mai profundă a efemerității prețioase a vieții. 

  • Un alt aspect pentru care îl respect și îl admir este capacitatea lui de autoanaliză și de redresare atunci când e nevoie, de reconsiderare a omisiunilor.

Am realizat că nu am folosit niciodată, nici măcar o dată, cuvintele iubire și compasiune în discuțiile despre practica psihoterapeutică. Omisiune uriașă, pe care vreau să o îndrept acum, după ce am înțeles că am practicat sistematic iubirea și compasiunea în munca mea și am încercat tot ce mi-a stat în putință pentru a-i ajuta să-și elibereze la rândul lor iubirea și generozitatea față de ceilalți. 

  • Importanța camaraderiei, a împărtășirii și a durerii când acestea dispar, când rămâi singurul martor în viață al unor scene apuse: Louie juca atât de bine, că bancnotele de cinci dolari nu rămâneau prea mult în buzunarele noastre: aproape de fiecare dată, la finalul serii, se ridica de la masă cu banii recuperați și încă ceva pe deasupra. Iubeam aceste seri. Dar unchiul Louie e mort de mult și acum, după ce ne-a părăsit și Herb, mă încearcă o singurătate năucitoare când realizez că nu mai există niciun martor al unei scene atât de îndepărtate. (…) când voi muri și eu, se va pierde definitiv. 
  • Relația lui Yalom cu Marilyn, soția lui, este una specială, acel gen de relație care a rezistat deceniilor, sau mai bine spus, care a crescut frumos cu fiecare deceniu petrecut împreună. Vă las aici cu un text din cartea lui despre relațiiSunt căsătorit cu Marilyn de șaisezi și doi de ani și rar trece o zi fără să fiu recunoscător pentru un partener de viață atât de ieșit din comun. Dar, așa cum am spus atât de des altora, nu se găsesc relații de-a gata: o relație este o creație. Am depus eforturi serioase, amândoi, de-a lungul acestor zeci de ani, să creăm mariajul la care am ajuns azi. 
  • O viață cu puține regrete este o viață liniștită și frumos trăită: Le-am solicitat mereu pacienților să-și investigheze regretele și să aspire la o viață cât mai lipsită de ele. Am avut o femeie extraordinară ca partener de viață. Am copii și nepoți iubitori. (…) Cum să nu rezonez cu cuvintele lui Zarathustra, eroul lui Nietzsche: „Asta a fost viață? Atunci, hai încă o dată”.

Dacă vreți să îl descoperiți înainte de a ajunge la cărțile lui vă recomand singurul film documentar despre viața lui, Yalom’s cure.

Călătoria către sine este scrisă într-un limbaj autentic, este ca și cum el, cel care povestește este în fața mea. Pentru mine este remarcabilă și impresionantă capacitatea lui de deschidere, de vulnerabilitate, de autodezvăluire, așa cum o numește el. Îmi dau seama că este o carte care întoarce oglinda către fiecare cititor, care atinge corzi sensibile și care nu poate fi citită altfel.

Anul acesta, a apărut un pachet de interviuri și sesiuni filmate cu Yalom în psihoterapie. Fiind singurele de acest fel, l-am cumpărat, bineînțeles. Îmi doream să îl văd cum lucrează. După ce am finalizat sesiunile, m-a întrebat Cristi dacă a fost așa cum mă așteptam. Am ezitat să răspund și nu am știut de ce. Nu a fost așa cum mă așteptam. Mă așteptam să văd ceva miraculos, să fur tehnici nemaivăzute și nemaiauzite, dar nu a fost așa. Am descoperit un om cald și modest, empatic și plin de compasiune care din foarte puține cuvinte sau întrebări reușea să îi ajute pe acei oameni să se deschidă, să întoarcă oglinda spre ei. A fi acolo cu tot ce înseamnă asta, este de multe ori tot ce are nevoie un client.

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: