Arta de a nu ști sau frumusețea în a ne lăsa surprinși

Zilele trecute priveam un filmuleț pe TED. Printre altele, persoana care era invitată povestea despre perioada în care mergea prin diferite orașe cu Dalai Lama. Oamenii îl întrebau diverse lucruri și el le răspundea de cele mai multe ori cu “nu știu”.

De aici am plecat cu gândul la mai multe situații în care mi-a fost rușine să spun nu știu.

Și mă gândeam cum încă din școală trebuie să știm. Trebuie să sțim cât mai multe informații din cât mai multe domenii. I se spune cultură generală și dacă nu o ai, se așteaptă de la tine ca măcar să ai bunul simț să roșești și să intri sub masă de rușine.  Avem multe de învățat, iar în lumea în care trăim unde chiar avem acces la tot felul informații ne e greu să spunem nu știu.

Să nu știi ceva, să ai curajul să prezinți în fața unui public, să ți se pună o întrebare și să răspunzi cu “nu știu”, mi se pare autentic și onest de-a dreptul.

Am intervievat mulți oameni pentru diferite posturi. Ce le era cel mai greu să îmi răspundă? Nu știu. Încercăm să legăm vorbe, să ne plimbăm în cerc, când e foarte simplu de fapt.

Ce înseamnă a ști pe de altă parte? Înseamnă a avea o informație valabilă pentru o perioadă de timp, care se poate schimba oricând, care de multe ori e limitativă și care poate fi interpretabilă uneori.

De multe ori am învățat ceva nou doar recunoscând că nu știam despre ce e vorba. Și da, am roșit și eu de multe ori când nu am știut.

Cred că punem prea multă presiune pe noi. Până la urmă toată viața suntem puși în situația de a învăța și a spune “nu știu” e ca și cum spui “Vreau să învăț”. Îi dai ocazia celuilalt să fie profesorul tău pentru un minut, pentru o oră. Ce face el cu această invitație e treaba lui. Cu toții am avut profesori care abia așteptau să ne răspundă și alții care ne făceau să ne simțim îngozitor pentru ca nu știam acel ceva. Dar asta deja spune ceva despre ei.

Dacă mergem dincolo de (ne) cunoașterea de informații, mai există un nu știu chiar mai frumos.  Acela care se referă la a nu cunoaște ce urmează. La a nu ști ce urmează peste 1 an, peste 2 ani,  la a nu ști ce faci de Revelion (știu e groaznic dacă nu ne facem planuri încă din iunie) și așa mai departe.

De multe ori am impresia că primim o hartă la naștere care ne arată ce avem de făcut: școală, job, relație, căsătorie, casă, copii, pensionare, sfârșit.

Nu ți-ai terminat studiile? Te-ai abătut de la hartă, nu e bine. Ai divorțat? Păi ești etichetat. Mai rău, nici nu te-ai căsătorit până la X ani? Ai o altă orientare sexuală? Asta chiar că e crimă, zău așa. Nu e destul de clară harta sau ce se întâmplă?

Sună trist și limitativ, dar dincolo de ironie cam așa se întâmplă. Avem o teamă de a ne abate de la hartă, de a face ceva diferit, ceva altfel, ceva frumos. Și până la un punct e normal, pentru că dacă ne abatem, ne-o luăm de la ceilalți care au fost cuminți.  Poate din cauza asta încercăm prea mult să anticipăm, să ne facem planuri, să ne facem back-up planuri, că doar vorba aceea, dacă planul B nu merge, mai are alfabetul litere. E bine să ai planuri în unele situații, dar parcă prea ne plănuim fiecare mișcare, fiecare minut.

Până la urmă cele mai distractive petreceri sunt cele neplănuite și cele mai frumoase călătorii sunt în locuri necunoscute.

Cu gândul la hărți și călătorii,

Ancuța

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

*Puteți urmări aici filmulețul care m-a inspirat:

http://www.ted.com/talks/pico_iyer_the_beauty_of_what_we_ll_never_know#t-11166



Articole similare:

1 comentariu publicat

  1. Foarte interesant articol. Îmi place mult subiectul ales și sunt total de acord cu afirmațiile incluse. Teama de necunoscut îi face pe unii lași iar aceștia vor rămâne mereu în zona de confort iar pe alții îi motivează să se aventureze și să descopere noi lumi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: