Cum a fost anul meu fără obiective




Se apropie de final anul meu fără obiective.

În ianuarie am scris un articol în care spuneam că sunt obosită să îmi mai setez obiective. Cuvintele mele nu erau acestea, dar asta transmiteam. Aici este articolul. Trăsesem prea mult de mine în ultimii ani și aveam nevoie de o pauză, aveam nevoie să mă las dusă de val, să renunț cât de mult la a-mi mai controla acțiunile și programul. Poate e mult spus că nu am avut obiective, dar nu am avut acele obiective scrise despre ce vreau să fac, despre unde vreau să ajung, despre faptul că vreau să slăbesc (obiectiv întâlnit pe lista din fiecare an) etc. Multe dintre ele le atingeam, unele treceau pe lista următorului an.

A fost un an greu, am renunțat la multe, de la obiecte până la obiceiuri. Am învățat să mă mulțumesc cu puțin, dar să visez măreț. Am simțit că mă pierd de multe ori, dar am și căpătat o siguranță în mine pe care nu o știam acolo.

Pe la începutul acestei luni mă gândeam cum a fost anul meu și am avut în cap o imagine ca atunci când se încurcă niște fire. Cam așa ceva:

Sursă foto: Unsplash

Mi-a lăsat un gust ușor amar această imagine și i-am dat pace gândului. Ca atunci când ceva nu îți convine și treci mai departe, mințindu-te că dacă nu te uiți la el, va dispărea.
Evident nu a dispărut și cum tot îmi apărea ideea asta în cap, am început să caut un capăt de fir și să îmi dau seama unde duce.
Și mi-am dat seama că de fapt, anul acesta a fost un an fără direcție clară, un an în care mi-am dat voie să mă pierd, să nu trasez linii drepte și corecte de la A la B, să explorez lumea din exteriorul și din interiorul meu. Este primul an în care am simțit că e vorba despre creșterea mea personală și mai puțin despre cea profesională. Mi-am depășit multe limite și am reușit să slăbesc, obiectiv care trecea de pe o listă pe alta, de la an la an. Acum chiar s-a întâmplat și s-a întâmplat în acest context nebun, în care călătorim, în care schimbăm țări și obiceiuri. Simt că în sfârșit am ajuns la un limbaj comun cu propriul corp, indiferent de limbajul care se vorbește în jurul meu. Am învățat să am mai multă grijă de mine și să fiu mai atentă la semnalele pe care le primesc din interiorul meu.
Am făcut lucruri pe care nu mi le-am propus niciodată, cum ar fi să iau permisul pentru categoria A.

Am făcut și lucruri la care vise de mult timp, cum ar fi să călătoresc full-time.



Nu scriu acest articol pentru a pune cu liniuță ce am realizat anul acesta. Într-un an se întâmplă multe, bune, mai puțin bune, dar în cele din urmă toate ne învață ceva.
Anul meu fără obiective a fost mai mult decât mă așteptam pentru mine.
Prieteniile mele s-au conturat mai bine, mi-am dat seama că sunt oameni pentru care contez mai mult decât aș fi crezut.



La finalul lui realizez că există un echilibru între a-ți seta anumite obiective și a nu avea deloc unele. Este calea care simt că mi se potrivește. Am fost în ambele extreme și îmi dau seama că ceea ce îmi doresc de fapt este să ajung cât mai aproape de punctul de mijloc dintre ele. Poate că schimbarea va consta în a le numi altfel, nu obiective.
Știu că e importantă rochia pentru revelion, dar dați-vă voie măcar câteva minute să mergeți undeva (chiar și sub duș) 🙂 unde să fiți doar voi cu voi și să vă gândiți la ce a fost semnificativ anul acesta, ce ați învățat și ce vă doriți pentru voi de la anul care vine.
Anul Nou mă bucură mult tocmai pentru că simt că la finalul lui urmează un nou început, o coală albă, un sac cu visuri încă nedeschis care îmi stârnește curiozitatea. Pe de altă parte, îmi dă ocazia să las aici ce nu mai vreau să iau cu mine în 2018.
Ca de fiecare dată am încrederea că o să fie un an foarte bun. 🙂

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Sursă foto copertă articol: Unsplash

Ancuța



4 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: