Am simțit pe propria piele ce înseamnă nepăsarea

Printre locurile pe care aveam de gând să le vizităm în Vietnam se număra și Tam Coc- Ninh Binh pentru peisajul superb pe care îl are și pentru că îmi doream să mă plimb cu barca prin această pictură:

Sursă foto: Unsplash

Am decis să mergem cu un grup și cu ghid pentru că după experiența cu Ha Giang, nu mai aveam de gând să facem foamea și să găsim greu unde să stăm. În Vietnam, locurile care nu sunt turistice nu sunt pregătite pentru vizitatori nicicum. Pur și simplu nu găsești restaurante, iar locurile de cazare sunt neîngrijite. Partea bună e că tu ești atracția locului, oamenii te salută și sunt foarte prietenoși, dar nevorbind engleză nu putem interacționa, ceea ce e frustrant de ambele părți.



Revenind, am luat un ghid și am mers în Tam Coc, unde aveam să cunoaștem peisajul de mai sus. Experiența a fost extraordinară, oamenii abia acum se pregătesc să primească turiști, sunt câteva restaurante și se contruiesc hoteluri în orășel. Priveliștea este de vis, parcă te plimbi într-o pictură. O să povestim pe www.applesandgasoline.com despre cum a fost totul.

La întoarcere am avut parte de o experiență foarte neplăcută care a umbrit ziua frumoasă pe care o avusesem. Eram în autobuz, era seară, am oprit să facem o pauză. Eu dormeam, dar am auzit că facem pauză și m-am trezit. Abia așteptam să ies din autobuz, pentru că aerul condiționat nu funcționa, era cald, picioarele îmi erau amorțite și îmi era sete. Eram 15 persoane în autobuz. Au ieșit primele 8, iar după ele s-a închis ușa autobuzului. Noi ne-am ridicat cam la 2 minute după ce au ieșit ei și nu am mai putut să ieșim din autobuz. Ne închiseseră înăuntru. În momentul următor cineva a început să spele autobuzul și vedeam numai jet de apă și săpun pe geamuri. Ne-am panicat și am început să batem în geamuri. Doar că băiatul care spăla autobuzul era surdo-mut, aveam să aflăm ulterior, iar pentru că geamurile erau cu mult mai sus decât înălțimea lui, iar pe ele era spumă, nu își dădea seama că noi suntem înăuntru.

Cine își dădea seama că suntem acolo erau ceilalți 8, care pur și simplu stăteau în fața autobuzului cu mâinile încrucișate pe piept și se uitau la noi. Le mai lipsea o pungă de popcorn. Nu îmi venea să cred. În timpul ăsta, geamurile autobuzului se abureau de la căldură și noi simțeam că suntem într-un film prost. Cristi a început să claxoneze, nimeni nu venea, nici ghidul și nici șoferul, iar ceilalți nu făceau absolut nimic.



Până la urmă ne-a văzut băiatul care spăla autobuzul, s-a dus să cheme șoferul și ne-a făcut semn că nu poate să vină pentru că vorbește la telefon. Eram pe punctul de a sparge un geam, când a reușit Cristi și încă un băiat să deschidă un geam.

Am început să țipăm la cei care se uitau la noi să meargă și să cheme șoferul. Tot ce ne-au spus este că nu știu unde e. Pe bune? Adică, pe bune?

Până la urmă, cineva l-a chemat și a venit pregătit să ne bată pentru că deschisesem geamul în timp ce se spăla autobuzul și că putea să intre apă în mașină. Clar eram într-un film prost și de la toate stările prin care trecusem, ajunsesem în punctul în care îmi venea să plâng la neputința mea și la nepăsarea celor din jurul meu. Șoferul era atât de nervos, că i se făscuseră ochii mari, erau roșii, se abținea să nu ne lovească.

I-am spus ghidului că așa ceva nu e normal, cum e posibil, ei nu își dau seama etc. Cei care fuseseră afară au zis să nu-l mai certăm și să ne oprim. S-au stins luminile în autobuz și asta a fost tot. Am fost reduși la tăcere, fără nicio scuză și cu singura explicație că autobuzul era la spălat și nu puteau să ne lase ușile deschise. Evident, nu ne-a spus nimeni că urmează să se spele autobuzul în mijlocul cursei și că să ne dăm naiba jos de acolo.

Cred că cei din jur pur și simplu nu își dădeau seama de gravitatea situației, de faptul că ceva rău se poate întâmpla în vacanța lor minunată și roz. Îmi scuzați răutatea din ton, dar nu mă pot abține, nu azi, nu acum.

Sursă foto: Unsplash

Ce să spun? Șansele ca să murim acolo erau destul de mici, nu vreau să dramatizez nimic. Următorul pas ar fi fost să spargem geamul. În cel mai rău caz, cineva ar fi leșinat sau ar fi făcut un atac de panică (deși cred că toți l-am făcut la un anumit nivel).



Mai mare decât șocul celor trăite a fost indiferența din jurul meu, faptul că oamenii stăteau și se uitau la noi, fără să facă absolut nimic, deși ne agitam ca nebunii pe la geamuri. Erau turiști toți cei de afară, nu am simțit niciun pic de empatie din partea lor, din contră. Se uitau urât la noi pentru că probabil le-am stricat o zi minunată prin faptul că am îndrăznit să ne enervăm pe șofer și pe ghid. Aparențele au fost mult mai importante decât orice altceva pentru ei.

Am rezervat turul prin Golden Palace Hotel, care au fost minunați, și-au cerut scuze de o mie de ori, ne-au înapoiat o parte din bani, au sunat la agenție etc. Erau vădit impactați și chiar am simțit că le pare rău, că în sfârșit cuiva îi pasă de noi.

Agenția de turism este Bamboo Travel, iar noi am învățat de aici că dacă hotelul e fain, nu înseamnă că și agenția e la fel. De oriunde ați face rezervarea (noi am făcut-o prin hotel), întrebați care e denumirea agenției și citiți ce au scris cei care au încercat serviciile lor.

Încă sunt sub impactul celor trăite ieri, m-am trezit obosită și cu durere de cap, dezamăgită și cu încredere mai puțină în oamenii din jurul meu. Sunt impresiile și sentimentele pe care le am sub impactul celor trăite ieri, știu asta, dar oameni buni, nu fiți nepăsători!

Ceva rău se poate întâmpla sub ochii voștri, fie că sunteți la un spectacol, la o nuntă, în luna de miere, în concediu sau în cea mai minunată zi din viața voastră. Fiți atenți la cei din jurul vostru! Fiți voi ăia exagerați care se panichează când nu e cazul și oferă primul ajutor când nu e nevoie. E mult mai bine așa decât să lăsați oamenii să sufere sau să moară în fața voastră.



Vă rog să vă ridicați semne de întrebare în astfel de situații și să acționați. Nu vreau să închei prin a spune că nepăsarea ucide, deși cred că așa e. De fapt, nu vreau să mă gândesc atât de departe și să dramatizez situația în cazul meu.

Să mă bucur pentru că nu s-a întâmplat ceva mai rău și să merg mai departe? Nu, vreau să mă opresc puțin aici, vreau să public acest articol, vreau să trăiesc ce s-a întâmplat ieri. Dacă mă uit în altă parte e tot un fel de nepăsare, e tot un exercițiu pe care mintea mea îl va practica și atunci când nu ar trebui să se uite în altă parte, ci să acționeze.

Sunt conștientă de frumusețea zilei de ieri, știu că am trăit-o și că mi-a plăcut la nebunie până în acel moment, însă doar știu, nu și simt.

De-asta am scris acest articol și nu unul cu peisaje verzi. Poate cineva învață ceva de aici.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Sursă foto copertă articol: Unsplash

Ancuța




Trackback-uri și pingback-uri 1

  1. O pictură numită Tam Coc, Vietnam - Apples and Gasoline

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


%d blogeri au apreciat: